Egalitatea de gen în pandemie
Din doi în doi ani, Institutul European pentru Egalitate de gen, agenție a UE cu sediul la Vilnius, publică Indexul European al Egalității de gen.
Christine Leșcu, 09.03.2022, 14:27
Din doi în doi ani, Institutul European pentru Egalitate de gen, agenție a UE cu sediul la Vilnius, publică Indexul European al Egalității de gen, un studio amplu care analizează raporturile din bărbați și femei potrivit mai multor indicatori. În 2021, conform acestei cercetări, România, cu un punctaj de 54,5 din 100, se clasează pe locul 25 din 27 de state-membre. Scorul său este cu 13,5 puncte mai mic decât cel mediei Uniunii Europene. O analiză a acestui clasament ne oferă acum Oana Băluță, publicistă și conferențiară universitară la Facultatea de Jurnalism și Științe ale comunicării din cadrul Universității București.
De-a lungul anilor România s-a menținut la coada clasamentului. Pentru anul 2021 inegalitățile cele mai pregnante în erau întrunite la doi indicatori. Primul este indicatorul putere unde România acumulase 34,7 puncte. Aici inegalitatea se accentuase în raport cu anul 2020. Un alt indicator care arăta inegalități de gen majore era cel care se numește timp. Indexul European al Egalității de Gen măsoară decalajele de gen în mai multe domenii: muncă, bani, cunoaștere, timp, putere, sănătate, violență și inegalități intersectoriale. Dar, dincolo de aceste cifre legate de anul 2021, e important să reținem faptul că aceste date ne spun că progresul înregistrat de România este mult mai lent în comparație cu schimbările din celelalte state membre ale Uniunii Europene, iar falia dintre România și celelalte state din Uniunea Europeană se adâncește.
În Indexul egalității de gen, indicatorul putere se referă la puterea a lua decizii politice și economice. Aici România are nevoie de cea mai mare îmbunătățire a echilibrului de gen, deciziile cu cel mai mare impact economic și politic fiind luate preponderant de bărbații, deși ele afectează și totalitatea femeilor, comentează Oana Băluță. Domeniul putere examinează diferențele de reprezentare în grupuri politice și economice. Dacă noi ne uităm în zona politicii, vedem că ponderea de reprezentare a femeilor în guvern sau în Parlament sau în consiliile locale și primării este extrem de redusă. Schimbarea asta se face tot printr-o asumare politică în rândul partidelor politice pentru că, în democrația reprezentativă în care noi trăim, partidele politice sunt principalele platforme prin intermediul cărora candidează persoanele pentru o funcție politică. Tot partidele politice construiesc ierarhii în funcție de femeile și bărbații de pe listă. Și, dacă facem o analiză a acestor liste electorale, vedem că, pe de o parte, în etapa de nominalizare a candidaților, partidele nominalizează mult mai puține feme, nici măcar până în 30%. Și observăm că pe locurile eligibile femeile sunt mult mai puțin nominalizate comparativ cu locurile neeligibile și desigur cu bărbați. Așadar, partidele politice își asumă și echilibrul de gen în politică.
Un exemplu de decizii politice sau politici publice dezirabile care ar putea restabili echilibrul de gen sunt cele care vizează responsabilizare echitabilă a bărbaților și a femeilor. De pildă, conform Indexului Egalității de Gen, numărul româncelor angajate pe piața muncii este mult mai redus decât al bărbațiilor. Cauzele acestei situații sunt descrise tot de Oana Băluță. În comparație cu celelalte state din Uniunea Europeană, în România femeile petrec un mare număr de ore făcând munci de îngrijire și munci domestice. Iar această deresponsabilizare a bărbaților în gospodprie are și consecințe cât se poate de concrete: de la supraaglomerarea muncilor și mai puțin timp liber la o pondere a femeilor în populație ocupată mult mai redusă în perioada 2016-2020. Între 2016 și 2020 am avut cel mai scăzut nivel de participare a femeilor pe piața muncii comparativ cu bărbații din ultimele două decenii și jumătate. Iar cauza principală, așa cum este ea identificată de femei, o constituie îngrijirea adulților, a persoanelor cu dizabilități sau a copiilor. Asta știm dintr-un alt studiu publicat în luna decembrie a anului trecut, un studiu care se uită la inegalitățile economice de gen în România.
Spre deosebire de anii trecuți, în 2021 Indexul Egalității de Gen nu a cuprins date referitoare la violența domestică. Totuși, un Eurobarometru recent arată că 77% dintre femeile din Uniunea Europeană consideră că pandemia de COVID-19 a dus la creșterea violenței psihice și fizice împotriva femeilor în țara lor. Oana Băluță. Din păcate știm și din datele pe care le-au colectat organizațiile non-guvernamentale sau din datele comunicate de poliție că violența a crescut în perioada pandemiei. Nu doar că a crescut violența, dar a crescut incidența anumitor tipuri de violență, inclusiv violență sexuală. În același timp, felul în care instituțiile statului în România au abordat tematica violenței arată iarăși că pandemia s-a așezat pe un context de inegalități structurale, inclusiv în domeniul prevenirii și al combaterii violenței.