Părinți și educatori contra hărțuirii online
În România, 27% dintre copiii și adolescenți afirmă că, într-o zi obișnuită de școală, petrec peste 6 ore online sau își verifică constant dispozitivul de pe care navighează.
Christine Leșcu, 09.06.2021, 16:47
În România, 27% dintre copiii și adolescenți afirmă că, într-o zi obișnuită de școală, petrec peste 6 ore online sau își verifică constant dispozitivul de pe care navighează. Iar timpul petrecut pe internet nu este întotdeauna marcat de bună dispoziție. Dimpotrivă! Una dintre concluziile cercetării sociologice axată pe tineri și realizată de organizația Salvați Copiii, este aceea că 61% dintre respondenți spun că s-au simțit inconfortabil ca urmare a ceva văzut pe Internet, semnificativ mai multe fete și elevi de liceu.
Principalele tipuri de informații despre care copiii spun că i-au făcut să se simtă inconfortabil sunt conținutul violent, cel care incită la violență sau cel sexual explicit. Și, evident, conținuturile violente sunt, de multe ori, parte a unor acțiuni de hărțuire online sau cyberbullyng. Fenomenul a proliferat în ultimii ani și în România, dublându-l pe cel de agresiune fizică pre-existent în școli. Începând cu comentariile răutăcioase referitoare la aspectul fizic sau la comportament și sfârșind cu furtul și distribuirea unor fotografii sau clipuri intime, formele deja clasice de cyberbullying îi afectează de mult timp pe tinerii români. Iar ele devin cu atât mai letale, cu cât tehnologia avansează, după cum remarcă Răzvan Deaconescu, cadru didactic la Facultatea de automatică și calculatoare din cadrul Politehnicii bucureștene.
„Cred că modul de cyberbullying este același: cu mesaje anonime, cu filme postate, cu furt de poze private. Însă tehnologia schimbându-se, apar noi mijloace de a hărțui. De exemplu, eu până acum doi ani nu știam de Tik Tok, nici nu știu dacă exista, dar acum este foarte prezent în mediul virtual și e un mod bun de a face viralizare. Un mesaj care poate pentru unii este o glumă, pentru alții chiar nu este o glumă, ajunge să fie distribuit masiv.
Deci, formele de cyberbullying sunt cam aceleași, dar se diversifică plaja lor de acțiune datorită noilor tehnologii. Apare un nou mijloc de a transfera imagini, un nou mod de comunicare, apare o nouă aplicație. Astea măresc plaja de distribuire, dar formele de hărțuire sunt aceleași, cum ar fi, de pildă, modul în care te dai anonim ca să jignești pe cineva în mod continuu.
De asemenea ce se întâmplă este că pe măsură ce lumea este mai conectată și mai prezentă online, viralizarea este mai accentuată și aici apare diferența cumva între bullying-ul fizic și cyberbullying. E vorba de un impact mai mare: fizic, bullying-ul se limitează la 3-4 oameni pe când în mediul virtual, lumea întreagă poate fi participa. Dacă ai un potențial de viralizare foarte puternic prin YouTube, Tik Tok sau alte rețele, nu mai e nimic de făcut.”
Dacă hărțuirea reală este ușor de sesizat, cea virtuală e mai insidioasă și, uneori, măcar la început, poate fi confundată cu o glumă. Cum facem diferența dintre glumele online și hărțuire, aflăm de laMihaela Dinu, coordonatoarea centrului de consiliere pentru părinți și copii din cadrul Asociației Salvați Copiii.
„Diferența ar fi următoarea: în cyberbullying avem intenționalitate și repetitivitate asupra unei persoane. E adevărat există și un dezechilibru de putere acolo, așa cum îl întâlnim și în fenomenul de bullying în școală. Aceasta ar fi diferența majoră. O glumă nu vine să provoace suferință, disconfort și traume pe termen lung, ci vrea să binedispună. Cyberbullying-ul nu are această componentă distracție.
Chiar dacă unii cred că fac glume bune sau dacă, la început, hărțuirea poate fi interpretată ca o glumă. Însă, dacă există repetitivitatea și intenționalitate orientată asupra cuiva este clar vorba de bullying. La prima vedere pot părea ceva ușor, care nu ne afectează și peste care putem trece. Adolescenții sunt foarte vulnerabili și ei, totuși, deosebesc o glumă de cyberbullying, adică își dau seama în momentul în care se simt umiliți, timorați, în disconfort și deja încep să își pună întrebări.
De multe ori e vorba de o etichetă atribuită unui copil sau unui grup de copii și care provoacă discomfort, tristețe, retragere socială până la probleme grave din punct de vedere mental. Așa cum atrage și Organizația Mondială a Sănătății atenția, bullying-ul alături de violență este printre primii factori de sinucidere la adolescenți. Deci lucrurile pot deveni foarte grave.”
Până la sinucidere, însă, hărțuirea online are și alte efecte. Mihaela Dinu. „Avem foarte des întâlnită anxietatea, cu diferitele ei stări de anxietate generalizată. Vorbim de dificultăți cognitive, de capacitate scăzută de concentrare față de teme, de lecții, de tot ceea ce înseamnă școală, dereglări comportamentale, dereglări de alimentație care pot duce cel mai adesea spre bulimie, tulburări de somn, cu agitație în somn, coșmaruri, situații în care copiii adorm greu și se trezesc greu pentru școală și tot așa sunt multiple afecțiuni.”
De puțin timp, a fost adoptată și o lege de combatere a hărțuirii prin care școlile și educatorii sunt obligați să ia anumite măsuri pentru prevenirea și contracararea fenomenului, inclusiv manifestările sale online. Rămâne, însă, și în sarcina părinților intervenția făcută la momentul potrivit. Totuși, ea nu este simplă, căci, de multe ori, chiar comunicarea cu propriii copii e dificilă în asemenea cazuri. De ce aflăm tot de la Mihaela Dinu.
„Un prim motiv ar fi starea lor emoțională. Ei se simt rușinați, hărțuirea le provoacă rușine, anxietate și uneori, chiar nu știu cum să le spună adulților. Nu e neapărat rea voință din partea lor, dar nu știu cum să deschidă subiectul, nu știu cum să ajungă la punctul acela propice comunicării. Apoi, copiii mai cred că-și pot rezolva singuri problemele.
Chiar dacă ei nu verbalizează această stare, din punct de vedere comportamental există niște schimbări: se vor retrage, vor evita să deschidă camera, să vorbească la telefon sau pe calculator. Toate aceste schimbări comportamentale părintele ar trebui să le să le observe, dacă este un părinte disponibil, prezent și-și observă copilul.
Poate să fie timorat, să fie reticent în momentul în care știe că trebuie să intre în legătură cu mediul online. Mai sunt situații în care copiii mai mici, pre-adolescenți sau școlari mai mari somatizează aceaste trăiri: au dureri de cap, de stomac, uneori și stări febrile pe care le invocă și care nu au cauze organice, ci emoționale. Părintele ar trebui să le codifice. Trebuie să-i învățăm să navigheze pe internet și să le spunem de pericolele de acolo. Nu le putem interzice asta, dar îi putem supraveghea. Este o diferență între supraveghere și control.”
În mod unanim, experții consideră că nu există soluție magică pentru protejarea copiilor de cyberbullying. Neexistând un buton roșu pe calculator sau telefon pe care, apăsându-l, hărțuirea să înceteze, apropierea de copil și perseverența în comunicarea cu el sunt căile accesibile părinților.