Tinerii, angajabilitate şi mobilitatea pe piaţa muncii
În România, locuiesc peste 4,8 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani, conform unei cercetări întreprinse în trimestrul doi din 2016 de Institutul Naţional de Statistică.
Christine Leșcu, 06.12.2017, 11:30
În România, locuiesc peste 4,8 milioane de tineri
cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani, conform unei cercetări întreprinse în
trimestrul doi din 2016 de Institutul Naţional de Statistică. Dintre ei puţin
peste jumătate erau ocupaţi, ceea ce în limbaj de specialitate nu înseamnă
neapărat că aveau o slujbă stabilă, ci că au lucrat cel puţin o oră într-o
săptămână pentru a obţine un venit. Aproape
trei sferturi (74,6%) dintre tinerii ocupaţi erau salariaţi, în marea lor
majoritate cu regim de lucru permanent: cam 50% lucrau în sectorul serviciilor,
28% în industrie şi construcţii şi 21% în sectorul agricol. Cei care lucrează
în agricultură au o situaţie aparte, nu tocmai fericită, după cum o descrie
Vladimir Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de
Statistică. A lucra în
sectorul agricol înseamnă în cea mai mare măsură, din păcate, a lucra în
gospodăriile de subzistenţă. Există, bineînţeles, şi o parte modernizată a
agriculturii sau a vieţii rurale, dar, în general, şi ea este organizată tot pe
tipul unei structuri familiale, adică produc în primul rând pentru a satisface
nevoile de consum ale unui grup restrâns, familial. Aceşti oameni sunt, însă,
din punct de vedere statistic consideraţi persoane ocupate sau persoane care
lucrează. Dar, din punctul de vedere al realităţii mai profunde, ocupaţia lor
este una care are un aport social şi economic mai mic sub ceea ce ar fi putut
să realizeze dacă ar fi avut posibilitatea să lucreze în cadrul unor
întreprinderi agricole mai dezvoltate, cum ar fi fermele de tipul celor din
Vestul Europei sau din SUA.
În acelaşi timp, peste 2,3 milioane de tineri
erau inactivi, dintre aceştia doar puţin peste 270.000 fiind şomeri, adică
oameni care încercau să se integreze pe piaţa muncii sau care au fost incluşi,
la un moment dat, în forţa de muncă a României. Restul se aflau încă în diverse
etape de şcolarizare. În afara lor, aproximativ un milion de tineri,
reprezentând 19,9% din
populaţia ţintă a anchetei şi 28% din numărul tinerilor care îşi încheiaseră
studiile, nici nu lucrau şi nici nu erau cuprinşi în educaţia formală. Procentele acestea constituie o tragedie,
consideră Mihai Dragoş, preşedintele Consiliului
Tineretului din România. Alte
cercetări arată că, dacă se depăşesc 4 luni de inactivitate de acest tip,
există consecinţe asupra întregii vieţii a unui tânăr în sensul în care vor
tinde să aibă slujbe mai puţin constante, să fluctueze mai des între perioade
în care au şi n-au slujbe, să progreseze mai greu în carieră şi să accepte
salarii mai mici.
Dacă cei care abandonează şcoala de timpuriu o
fac, adesea, din cauza sărăciei, tinerii care-şi termină studiile se opresc, în
proporţie de 53%, la nivelul instituţiilor medii de educaţie. Doi din cinci
tineri români consideră căle e suficient liceul ca ultima şcoala
absolvită, neavând intenţia de a urma o facultate, deşi absolvenţii de universitate
îşi găsesc mult mai uşor de lucru. Cele mai de succes metode de găsire a unui loc de muncă sunt contactarea
directă a angajatorului (49,3% dintre tinerii care lucrau găsindu-şi locul de
muncă actual trimiţându-şi CV-ul la instituţia sau firma vizată) şi apelul la
rude, cunoştinţe sau prieteni (metodă prin care 28,8% dintre tineri şi-au găsit
de lucru). Recomandarea cunoştinţelor e ceva firesc consideră Vladimir
Alexandrescu, iar Mihai Dragoş completează: Referitor la
modalitatea de angajare, e interesant că în jur de 30% se angajează apelând la
prieteni, cunoştinţe, rude – PCR, cum se spunea în comunism. Şi în străinătate
acest sistem de relaţii – networking cum se spune în engleză – contează. A avea
o reţea de cunoştinţe, a cunoaşte diverşi oameni, profesionişti în anumite
domenii, precum şi angajatori pot fi lucruri folositoare.
Cei care reuşesc să se
angajeze sau să aibă o ocupaţie remunerată nu sunt, pe de altă parte, prea
dispuşi să se deplaseze prea a-şi îmbunătăţi situaţia. Dintre tinerii care lucrează, doar 3,8%
îşi schimbaseră reşedinţa pentru a obţine un alt loc de muncă, cei mai mulţi
având vârsta între 25-29 de ani. În
acelaşi timp, doar 20% dintre tinerii fără loc de muncă ar fi dispuşi
să se mute pentru a-şi găsi un loc mai bun de muncă. Vladimir Alexandrescu. Mobilitate are un dublu sens, e vorba de
mobilitatea celor care sunt deja angajaţi şi mobilitatea celor care nu sunt
angajaţi şi care ar putea avea un loc de muncă în altă parte decât în oraşul
sau comuna unde locuiesc momentan. Pe de altă parte, faptul că avem atâţia
tineri care pleacă peste mări şi ţări, ar veni să infirme această idee. Pentru
cei mai activi şi mai bine pregătiţi dintre tineri nu contează unde este locul
de muncă. Dacă-l găsesc la o distanţă de o mie de kilometri de casă, se duc
acolo.
Ce explicaţi are un reprezentant al tinerilor pentru această situaţie?
Mihai Dragoş. Există o
reticenţă destul de mare în rândul tinerilor de a se muta şi de a-şi căuta un
loc de muncă în afara localităţii de reşedinţă. Dar asta ţine şi de politicile
de locuire concepute de stat. Cum reuşeşte statul să-i ajute pe tineri să-şi
găsească o locuinţă cu chirie pe care să şi-o poată permite? Aici mă refer şi
la nivelul salariului minim pe economie. E dificil pentru o persoană angajată
pe salariul minim care are de plătit în jur de 150-200 de euro pe lună pentru
chirie într-un oraş mare să se descurce cu un venit net în jur de 1.500 de lei.
Pur şi simplu nu rentează să te muţi, dacă ai un salariu mic.
De
aceea, consideră reprezentanţii organizaţiilor de tineret, ar trebui ca
situaţia tinerilor să fie redresată prin diverse politici publice începând cu
mai buna corelare din sistemul de educaţie şi piaţa muncii şi terminând cu
diverse stimulente pentru a încuraja mobilitatea, dar şi stagiile de pregătire
(internshipul plătit) în diverse instituţii publice şi private.