Provocările migraţiei şi violenţa contra femeilor

Semnatară a Convenţiei Consiliului Europei privind combaterea violenţei împotriva femeilor, România are, de asemenea, din 2012 o lege contra violenţei în cadrul familiei care prevede şi emiterea ordinelor de protecţie contra agresorilor.

Christine Leșcu, 04.10.2017, 10:53

Semnatară a Convenţiei Consiliului Europei privind
combaterea violenţei împotriva femeilor, România are, de asemenea, din 2012 o
lege contra violenţei în cadrul familiei care prevede şi emiterea ordinelor de
protecţie contra agresorilor. Cu toate acestea, statisticile nu sunt foarte
încurajatoare: 30% dintre românce au suferit o formă de violenţă fizică şi/sau
sexuală, dar numai 23% dintre acestea au raportat autorităţilor de poliţie cele
mai grave incidente. De altfel, violenţa contra femeilor e, din păcate, un
fenomen mult mai răspândit în Europa decât s-ar putea crede la prima vedere. Jurgita Peciuriene, expertă în cadrul Institutului European pentru Egalitate de
Gen, – agenţie a UE cu sediul la Vilnius -, ne oferă cele mai noi date în
această privinţă. Potrivit datelor provenite de la Agenţia UE pentru
Drepturile Fundamentale, 33% dintre femei au experimentat diverse forme de
violenţă fizică sau sexuală de la vârsta de 18 ani. 18% dintre femei au fost
urmărite pentru a fi agresate, iar 55% au trecut prin episoade de hărţuire
sexuală. Dacă ne referim la hărţuirea sexuală, în general, bărbaţii aflaţi în
funcţii superioare sunt cei practică hărţuirea. În cazul violenţei domestice,
de cele mai multe ori femeile suferă din cauza acţiunilor partenerului intim,
fie că e vorba de partenerul actual, fie de cel din trecut. Din păcate, este un
fenomen foarte răspândit, iar casa nu e cel mai sigur loc pentru femei.

În cazul femeilor care părăsesc România pentru un loc de muncă sau o
viaţă mai decentă în alte ţări din UE, violenţa îmbracă aspecte specifice şi
foarte diferite faţă de speranţele iniţiale. Silvia Dumitrache, Preşedinta
Asociaţiei Asociaţiei Femeilor Române din Italia, ne introduce puţin în
universul celor afectate de fenomenul violenţei. Multe dintre femeile
care ajung în Italia sunt afectate de violenţa domestică încă din România. Un
motiv principal al multora din ele de a părăsi România este exact acesta. O
primă formă de violenţă prin care trec femeile care migrează se întâmplă chiar
în România, în sensul că trebuie să se rupă de familie şi de copii. Nu toate
femeile conştientează acest lucru, ele oricum au imboldul de a se sacrifica şi
de multe ori, nici nu au ales. O altă formă de violenţă e faptul că trăiesc
izolate, închise în casă, fără să aibă acces la viaţă socială şi la viaţă
privată. Mă refer la cele care muncesc ca îngrijitoare în casele italienilor.
Ele au doar o zi pe săptămână liberă, dar nu reuşesc să aibă viaţă privată.
Uneori, muncesc şi fără acte, ceea ce e iar o formă de violenţă.

Multe românce din Italia sunt victimele unui tip
foarte special de violenţă: traficul de fiinţe umane în scopuri de muncă. O
parte din cazurile lor – care pot descrise cu uşurinţă drept sclavie modernă – au fost prezentate şi în presa
internaţională, în special cele din provincia Ragusa din Sicilia. Silvia
Dumitrache: În special, în acea zonă, cele mai multe sunt femei. Din
nefericire, cele mai multe dintre femei sunt de origine română. Trăiesc în
nişte condiţii greu de imaginat, în locuinte improvizate cu pereţi de carton,
uneori împreună cu copiii. Acolo, în Sicilia, nu prea au acces nici la apă
potabilă, nici la internet pentru a comunica, a se informa şi a cere ajutor.
Trăiesc izolate la kilometri distanţă de prima localitate. Nu au acces nici la
unităţi sanitare. Copiii nu sunt înscrişi la şcoală. Mai mult, dat fiind că
acest mod de locuire nu este recunoscut ca atare în Italia, aceste persoane nu
au nici măcar documente legale de şedere. Ele nici nu există din punctul de
vedere al autorităţilor italiene.

Plecată din
România în Spania în 2003, Sabina a părăsit atunci un post de profesoară de
geografie pentru a-şi urma soţul. La capătul celor 14 ani de scurşi de atunci,
ea a ajuns să lucreze, în Madrid, la un centru de recuperare pentru femeile
victime ale violenţei domestice. Aici a cunoscut mai îndeaproape problemele
femeilor maltratate şi, mai ales datorită directoarei acestui centru, a reuşit
să-şi explice şi propriile suferinţe. Am trecut şi eu printr-o situaţie destul de
dificilă, dar n-am ajuns în niciun centru de recupare sau adăpost, deşi mi s-a
făcut această ofertă. Aşa suntem educate noi, româncele, ca indiferent ce se
întâmplă să nu mergem la poliţie, să nu denunţăm, să nu spunem nimănui ce ni se
întâmplă… Eu am trecut peste asta şi am reuşit să-mi spun povestea, să
povestesc ce mi s-a întâmplat. A fost un caz de violenţă domestică psihologică.
Eu, în România, am absolvit o facultate. Faptul că am ajuns în Spania şi nu am
mai practicat meseria pentru care mă pregătisem, ajunsese să mă deprime puţin.
Am venit aici împotriva dorinţei mele unde eram şi sunt singură, fără rude.
Trebuia să fac numai ce mi se spunea, mereu apăreau discuţii…

Viaţa ei era dominată de fostul soţ, consideră acum
Sabina. Cum a reuşit să scape de acea dominaţie? În primul rând, a primit
ajutor psihologic, povesteşte ea în continuare. Şefa mea directă m-a trimis
la terapie. A trebuit să stau de vorbă cu un psiholog specializat în violenţă
domestică. Şi aşa am aflat ce problemă am, căci nu o conştientizasem până
atunci. Aici am crezut că problemele legate de bani, de copii, de stresul
zilnic, de probleme adiacente – cum ar fi faptul că nu locuiam singuri în
acelaşi apartament mă făceau să nu-mi dau seama prin ce trec. Eram cumva
obligată să mă închid în mine, căci dacă începeam să le povestesc părinţilor,
surorii sau socrilor mei prin ce treceam, eu ajungeam să fiu cea învinuită că
sunt cea nebună sau cea rea. Eu am văzut destule cazuri şi în cei cinci ani de
când lucrez pentru această doamnă, am descoperit diverse poveşti de viaţă ale
femeilor. În momentul în care eşti dependentă emoţional de o anumită persoană -
în cazul meu de fostul soţ – şi încerci ca totul să iasă bine şi să nu se
întâmple lucruri rele din cauza ta – crezând că tu eşti de vină -, toate astea
te fac să uiţi de tine şi să te pui pe ultimul loc.

Pe lângă aceste efecte emoţionale şi psihice,
violenţa contra femeilor are şi consecinţe economice. Potrivit Institutului
European pentru Egalitate de Gen, doar costurile violenţei domestice se ridică
la 109 miliarde de euro anual, ele totalizând preţul asistenţei medicale, al
serviciilor specializate de protecţie a femeilor, dar şi costurile economice
referitoare la absenţa de la muncă.