Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Discriminarea în România

România se află pe ultimul loc în UE şi pe locul 72 la nivel mondial, conform statisticilor Forumului Economic Mondial când vine vorba de egalitatea între femei şi bărbaţi.

Discriminarea în România
Discriminarea în România

, 14.10.2015, 10:32

România se află pe ultimul loc în UE şi pe locul 72
la nivel mondial, conform statisticilor Forumului Economic Mondial când vine
vorba de egalitatea între femei şi bărbaţi. Deşi multe femei sunt discriminate
la locul de muncă sau în cadrul procesului de recrutare, puţine ajung să
reclame diversele situaţii de discriminare şi hărţuire cu care se confruntă.
Discriminarea este prezentă însă şi în rândul celor vârstnici şi al persoanelor
cu handicap. Vom afla azi şi despre Coaliţia Anti-discriminare, un program de
asistenţă juridică gratuită online, adresat persoanelor care se confruntă cu
discriminarea în România.


Una dintre cele mai grave forme de inegalitate
întâlnită în România afectează femeile care, din lipsa unui sistem de protecţie
socială funcţional, sunt nevoite să stea acasă pentru a-i îngriji şi susţine pe
membrii mai în vârstă sau mai tineri ai familiei. Această situaţie, subliniaza
Coaliţia anti-discriminare, le îngreunează viaţa socială şi profesională, le
îngrădeşte libertăţile şi oportunităţile şi le predispune la depresie,
singurătate si stimă de sine scăzută, conform unor studii internaţionale. Însă
discriminarea este un subiect amplu şi include mai multe categorii de persoane,
iar legislaţia europeană, prin directivele sale şi prin tratate, se referă
destul de mult la discriminare. Antidiscriminării i se acordă multă importanţă,
spune Dana Ududeac, expert jurist antidiscriminare.
Această legislaţie e transpusă în România prin Ordonanţa 137/2000. Din
experienţa proiectelor, persoanele care se adresau Coaliţiei Antidiscriminare,
deseori, nu ştiau exact ce înseamnă discriminarea din punct de vedere juridic
continuă Dana Ududeac: Discriminarea are patru elemente
esenţiale. Se rezumă la un tratament diferit al persoanelor aflate în situaţii
similare sau comparabile, pe baza unui criteriu protejat, cum ar fi genul,
etnia, religia, opinia politică, etc. şi care are ca efect încălcarea
drepturilor persoanei respective.


Teodora Rotaru, de la Coaliţia anti-discriminare,
responsabilă relaţii publice şi comunicare, explică percepţia asupra
discriminării în România. Pentru început, este evaluată atât
prin percepţii şi atitudini ale populaţiei, cât şi printr-un fenomen denumit
distanţă socială. Ar accepta o persoană intervievată să stea la aceeaşi masă
cu o altă persoană de etnie romă? Iată un exemplu de întrebare. Deoarece nu
înţeleg fenomenul discriminării, românii au impresia că nu se discriminează. Cu
toate acestea, observăm că ei au cea mai mare distanţă socială faţă de alte
categorii. La noi, cele mai discriminate categorii sunt persoanele cu
dizabilităţi, cele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, persoanele LGBT
(lesbiene, gay, bisexuali, transexuali) şi consumatorii de droguri
intravenoase.


Coaliţia anti-discriminare, prin cele 10 organizaţii
membre, a participat la procesul de elaborare a strategiei 2015-2020, care
prevede o serie întreagă de măsuri, ce vor veni atât din partea Consiliului
Naţional pentru combaterea discriminării cât şi din partea organizaţiilor
societăţilor civile. Teodora Rotaru, Coaliţia anti-discriminare, responsabilă
relaţii publice şi comunicare. Punctual, noi avem de gând să
realizăm în următoarele luni un raport care se va intitula Acces la Justiţie.
Vom evalua prin acest raport cât de eficiente sunt metodele actuale de
combatere şi prevenire a discriminării şi cât de facil se pot adresa oamenii,
fie în instanţă, fie către CNCD, pentru a-şi rezolva problemele. În urma
acestui raport, dorim să ne adresăm autorităţilor relevante pentru a îmbunătăţi
cadrul legislativ, dar mai ales practicile antidiscriminare ale instituţiilor
responsabile. Antidiscriminarea trebuie să devină o parte din mandatul fiecărui
minister din România, o parte din mandatul tuturor autoriăţilor care
interacţionează cu societatea, de la Avocatul Poporului până la inspectorate
teritoriale de muncă sau formatori ai grupelor profesionale principale -
avocaţi sau profesori – pentru a înţelege că fiecare dintre noi avem o
responsabilitate fundamentală de a asigura egalitate pentru toţi.


Coaliţia anti-discriminare a creat platforma
antidiscriminare.ro, unde persoanele care consideră că sunt victime ale
discriminării sau au întrebări pot scrie şi pot primi o consiliere juridică
primară, informaţii despre problema lor. Dana Ududeac, expert jurist antidiscriminare,
aminteşte două cazuri care au ajuns în atenţia Coaliţiei anti-discriminare. Unul se referă la o întâlnire organizată de Asociaţia Accept în anul 2013,
la cinematograful de la Muzeul Ţăranului Român. Acolo era organizată proiecţia
unui film cu tematică homosexuală. Un grup de două ori mai numeros, de extremă
dreaptă, motivat de ură, a recurs la ameninţări şi a blocat proiectarea
filmului. Noi am luat măsuri şi ne-am confruntat cu un aspect interesant -
discriminarea poate ajunge la un nivel atât de grav, încât devine o
infracţiune. Un alt caz cu care ne-am confruntat este acela al unei femei
seropozitive. Aceasta era însărcinată şi infectată cu virusul HIV. Ghidul
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precum şi ghiduri clinice ale Ministerului
Sănătăţii recomandă o operaţie cezariană la 38 de săptămâni. La vremea
respectivă, exista un singur spital în tot Bucureştiul care putea să facă
această operaţie, dar nu a fost primită, din cauza infecţiei cu HIV. A stat 8
zile pe holurile spitalului, fiindcă personalul medical de acolo nu avea
condiţiile necesare pentru a evita transmiterea acestui virus, punând în
pericol atât sănătatea mamei cât şi a fătului. Cazul s-a rezolvat fericit,
femeia reuşind să obţină serviciile medicale pe care şi le-a dorit.


România a făcut numeroase progrese în materie de
legislaţie în domeniul combaterii discriminării rasiale şi a intoleranţei.
Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei a analizat progresele
facute în ultimul an de la publicarea în 2014 a recomandărilor privind
combaterea discriminării. Concluzia a fost că în România e nevoie de o
consolidare a formării judecătorilor, procurorilor şi persoanelor responsabile
de aplicarea cadrului juridic penal care vizează lupta împotriva rasismului.
Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei este un organism al
Consiliului Europei care monitorizează probleme de intoleranţă şi discriminare
şi emite recomandări către statele membre.

(sursa foto pixabay@Vertax)
Societate miercuri, 18 septembrie 2024

Noile fețe ale României

În condițiile unui spor natural negativ, cu o îmbătrânire tot mai accentuată a populației și un flux masiv de emigrări, piața muncii din...

Noile fețe ale României
Foto: Vitolda Klein / unsplash.com
Societate miercuri, 11 septembrie 2024

Al doilea sex

Dintre toate statele europene, România are cea mai mică rată de ocupare pe piața muncii a femeilor. 45,4% dintre românce au un loc de muncă,...

Al doilea sex
carti studiu invatamant foto pixabay.com
Societate miercuri, 24 iulie 2024

Românii şi lectura

„Singurul lucru pe care trebuie să-l știi este unde se află biblioteca”– aceste cuvinte, atribuite lui Albert Einstein, au fost...

Românii şi lectura
Foto: Chewy / unsplash.com
Societate miercuri, 03 iulie 2024

Câine abandonat, caut om bun (reluare din 17.01.2024)

În ultima vreme, informații privind abandonarea acestora pe domeniul public sunt tot mai multe, deși o astfel de faptă este pedepsită, și ea,...

Câine abandonat, caut om bun (reluare din 17.01.2024)
Societate miercuri, 26 iunie 2024

Adolescenții și filosofia

Uneori sau de cele mai multe ori reprezintă enigme chiar pentru părinții și educatorii lor care par a nu-și găsi timpul sau metoda eficientă...

Adolescenții și filosofia
Societate miercuri, 19 iunie 2024

Cancer – profil de țară

Fundaţia Renaşterea a organizat, pe 8 iunie, cea mai mare cursă caritabilă – ‘Race for the Cure’ România – destinată...

Cancer – profil de țară
Societate miercuri, 12 iunie 2024

Curajul e premiat

În această primăvară, Agent Green, organizație non-guvernamentală dedicată problemelor de mediu, a împlinit 15 ani de funcționare. În...

Curajul e premiat
Societate miercuri, 05 iunie 2024

De ce muncim?

Centrul de Strategie, Leadership și Dezvoltare Inteligentă din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării...

De ce muncim?

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company