Descoperind Bucureştiul la pas

Odată cu venirea verii, când atmosfera te îmbie la plimbări şi ziua e destul de lungă ca să poţi face asta pe îndelete, oraşul începe şi el să-şi etaleze mai bine comorile ascunse.

Christine Leșcu, 01.07.2015, 10:30

Odată cu venirea verii, când atmosfera te îmbie la
plimbări şi ziua e destul de lungă ca să poţi face asta pe îndelete, oraşul
începe şi el să-şi etaleze mai bine comorile ascunse. De câţiva ani încoace, o
face şi prin diferite festivaluri urbane şi stradale, cum ar fi Femei pe
Mătăsari, de fapt un târg al micilor comercianţi şi artizani deschis pe una
din străzile vechiului Bucureşti: strada Mătăsari. Timp de câteva zile, la
începutul lunii iunie, strada este închisă pentru autovehicule şi redată
pietonilor pentru ca astfel, străbătând oraşul la pas, bucureştenii să-l
cunoască mai bine. Iulian Văcărean, organizatorul festivalului Femei pe
Mătăsari crede că în felul acesta, Bucureştiul va redeveni un oraş al
oamenilor, nu doar la maşinilor: Pur şi simplu noi încercăm să aducem
comunitatea laolaltă pentru a-şi aminti că nu suntem indivizi care doar locuim
pe o stradă, ci formăm o comunitate. Prin secolul al XIX-lea, locuitorii unei
străzi erau foarte uniţi între ei. Exista acel troc foarte important care îi
unea pe vecini, exista crâşma cartierului unde se întâlnea toată lumea, existau
biserica şi baia publică unde oamenii se adunau şi discutau. La fel, încercăm
şi noi să reînviem spiritul comunităţii prin care oamenii pot să construiască
lucruri frumoase împreună.

Ajuns
deja la cea de-a cincea ediţie, festivalul urban Femei pe Mătăsari oferă, pe
lângă atmosferă destinsă şi prietenească, concerte în aer liber, obiecte
artizanale de vânzare – de la haine, bijuterii şi cosmetice la mâncare -, dar
şi informaţii despre cum să-ţi ajuţi semenii prin voluntariat şi prin
intermediul organizaţiilor neguvernamentale. Toate acestea nu doar pentru a
trezi spiritul comunităţii, ci şi pentru a oferi altă reputaţie unei străzi
care în anii 1990 – 2000, căpătase un renume trist legat de prostituţia
practicată pe Mătăsari. Istoria străzii este însă alta, o istorie pe care ARCEN
(Asociaţia Română pentru Cultură,
Educaţie şi Normalitate) le-o propune bucureştenilor spre descoperire la pas.
În cadrul festivalului Femei pe Mătăsari, ARCEN organizează plimbări prin
vechea mahala, în cadrul cărora este prezentată şi istoria zonei, încă
vie prin anumite clădiri. Dar ce se întâmpla în trecut pe strada Mătăsari aflăm
de Cristian Andrei Iosif de la ARCEN: Istoria
mahalalei Mătăsari este una veche. Strada este una foarte veche, atestată din
jurul anului 1770. Importanţa ei a fost mare, aşa cum ne dăm seama şi din
numele ei. Denumirea vine de la vechii comercianţi de mătăsuri. Este evidentă
legătura cu Oborul sau Târgul Moşilor, aflat în apropiere. Se află, aşadar,
într-o zonă comercială de tradiţie. Strada Mătăsari şi zona adiacentă s-au
remarcat după revoluţie, în special, prin prostituţie şi trafic de droguri.
Ideea festivalului chiar de la asta a plecat: de la revitalizarea zonei, pentru
a arăta că se pot schimba opiniile, mentalităţile şi chiar obiceiuri.

Dacă în partea estică a Bucureştiului
este localizată mare parte din istoria veche a oraşului, totuşi nici partea
nordică nu este de lepădat. Recent, studenţii Universităţii de Arhitectură şi
Urbanism împreună cu Ordinul Arhitecţilor i-au invitat pe doritori să descopere,
tot la pas, un cartier mai izolat al Capitalei, conceput ca o suburbie în stil
american şi denumit, evident,… Bucureştii-Noi. Totul a început la sfârşitul
secolului al XIX-lea când avocatul Nicolae Bazilescu şi-a parcelat moşia şi a
împărţit-o în loturi pe care apoi le-a dat spre vânzare, la preţuri mici, celor
care doreau să-şi construiască locuinţe aproape de capitală. A rezultat un
cartier pitoresc care, deşi format din parcele şi străzi tăiate drept ca în
suburbiile americane, era specific Bucureştiului prin amestecul de urban şi
rural. Specificul şi istoria zonei sunt prezentate, tot în timpul unor plimbări
lungi, de neobosiţii membri ai ARCEN. Edmond Niculuşcă despre cartierul
Bucureştii-Noi şi Nicolae Bazilescu: Noul
cartier trebuia să aibă de toate: biserică, şcoală, parc etc. Biserica a rămas
în picioare. Bazilescu a dat spre vânzare loturile de pământ care s-au vândut
rapid şi care s-au şi reîmpărţit. A construit şi patru fabrici care să susţină
economic comunitatea de aici. Fabrica de cărămidă, de pildă, n-a avut niciodată
profit pentru că a fost făcută strict pentru casele locuitorilor de aici. A
existat şi o linie ferată privată care leagă acest cartier nou de oraşul
vechi. Planurile lui erau mari, dar nu
toate au fost duse până la capăt pentru că destinul familiei Bazilescu s-a
frânt odată cu venirea comuniştilor.

Dar nu s-a frânt înainte de a da
Capitalei un cartier care azi e admirat tocmai prin specificul său bucureştean.
Arhitectul Tudor Elian ni-l descrie:
Specificul este normalitatea, cu case care arată foarte tipic pentru
Bucureşti: case mici, cu camere puţine, dar care lasă loc pentru grădină – fie
de zarzavaturi, fie de flori – , unde o parte importantă din zi se desfăşoară,
pentru bolta de viţă de vie, pentru o pisică… Nimic impresionant, dar foarte
normal şi care aici încă subzistă. Acest tip de case e mai degrabă specific
bucureştenilor care trăiesc aici de generaţii întregi decât celor veniţi recent
fie de la ţară, fie din provincie care se modernizează rapid şi aşteaptă
altceva de la Capitală.

Deşi tipul acesta de locuire încă
subzistă, el este ameninţat şi tocmai pentru a scoate în evidenţă acest
pericol, studenţii de la Arhitectură au organizat o expoziţie de fotografii
chiar în curtea unei căsuţe tipice pentru Bucureştii-Noi. Despre specificul
expoziţiei, de data aceasta, ne vorbeşte tot arhitectul Tudor Elian,
coordonatorul studenţilor: Încet,
încet lucrurile au sporit de la un proiect de şcoală la un proiect care
încearcă să vină în ajutorul Asociaţiei Salvaţi Cartierele Dămăroaia şi
Bucureştii Noi, care se luptă în instanţă cu mai multe ilegalităţi care au loc
în acest cartier. Este vorba de ridicarea unor construcţii fie ilegale, fie
necorespunzând cu autorizaţiile de construcţie. Noi apărem în acest context cu
o expoziţie mică de fotografie care arată în primul rând descoperirile
studenţilor: caracterul normal, cotidian al unei arhitecturi şi ambianţe foarte
plăcute a cartierului. Expoziţia mai propune şi o serie de proiecte alternative
la noile clădiri, proiecte care pornesc dintr-o cunoaştere a profundă a
oamenilor din cartier şi care se bazează pe arhitectura caselor deja
existente.

Expoziţia Locuirea în
Bucureştii-Noi a fost însoţită, timp de câteva zile, de concerte de jazz,
prelegeri şi discuţii, toate având loc în curtea acelei case tipice pentru
cartier. Prin urmare, încă un eveniment care îmbină acţiunile culturale cu cele
civice pentru a face locuirea în Bucureşti cât mai agreabilă şi naturală.