Testările internaţionale şi educaţia românilor
La sfârşitul anului trecut, prin intermediul evaluărilor PISA, societatea românească a avut prilejul să compare nivelul de pregătire al tinerilor din România cu cel al elevilor din alte 64 de state din toată lumea.
Christine Leșcu, 29.01.2014, 11:14
La sfârşitul anului trecut, prin intermediul evaluărilor PISA, societatea românească a avut prilejul să compare nivelul de pregătire al tinerilor din România cu cel al elevilor din alte 64 de state din toată lumea. Programul de evaluare internaţională (Programme for International Student Assessment) sau, prescurtat, PISA este efectuat, din anul 2000, o dată la trei ani pentru a măsura competenţele elevilor de 15 ani în trei domenii-cheie: matematică, lectură/citire şi ştiinţe. La ediţia din 2012 a studiului PISA au participat toate cele 34 de ţări membre OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa) şi 31 de ţări partenere, reprezentând peste 80% din economia mondială. Iar pentru români, rezultatele nu au fost îmbucurătoare nici pentru autorităţi, nici pentru cetăţenii de rând. 40% din elevi s-au dovedit a fi slabi şi doar 3,2% de top, iar România s-a clasat pe locul 45 din totalul celor 65 de state participante la testare. Întrebat cum i se par aceste rezultate, ministrul Educaţiei Remus Pricopie, a declarat: Dacă vreţi un răspuns simplu, atunci vă spun că rezultatele sunt slabe. Dacă vreţi un răspuns mai elaborat, atunci se observă că noi, în continuare, suntem sub media UE şi că, în continuare, un număr mare de copii, după 8 ani de şcoală, nu sunt în stare să răspundă unor cerinţe de matematică, ştiinţe şi citire de nivel mediu. În acelaşi timp, pentru a rămâne obiectivi, trebuie să recunoaştem că există un mic progres: în comparaţie cu ultima testare PISA, din 2009, România a crescut cu 4 puncte în clasamentul general. Şi acesta este un semn îmbucurător.
Pentru a explica aceste rezultate slabe, ministrul face referire atât la modalitatea în care sunt evaluaţi elevii în sistemul românesc de educaţie, cât şi la cunoştinţele predate. Ministrul Remus Pricopie: Avem două explicaţii posibile. În primul rând, la clasă nu se face ce trebuie să se facă. A doua explicaţie ţine de metodologia de examen. E foarte uşor să dai vina pe metodologie când, de fapt, în primul şi primul rând nu facem la clasă ce trebuie. Nu verificăm nivelul de însuşire a cunoştinţele şi dacă o facem, o facem superficial. Sunt şcoli unde un elev este evaluat cu nota 9, deşi nivelul lui real e de nota 6. Le spunem părinţilor şi elevilor prin notele pe care le punem în carnet că ei au rezultate bune, apoi constatăm la examen că acest lucru nu e adevărat. De aceea, începând cu anul acesta aplicăm nişte prevederi care erau deja în Legea Educaţiei şi prin care se introduc evaluări în clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, tocmai pentru a avea nişte radiografii şi a şti din timp, dacă într-o clasă evoluţia e bună sau nu. Astfel, poţi să şi intervii în timp util şi să corectezi.
De aceea, pe viitor, se intenţionează ca testele care se vor aplica elevilor din România să fie similare celor PISA, adică să fie transdisciplinare, modalitate de testare cu care elevii români nu sunt încă obişnuiţi. În plus, programa şcolară va fi, de asemenea, modificată, acţiune care deja a început. Despre actuala programă, considerată şi ea responsabilă pentru rezultatele slabe ale elevilor, ne vorbeşte acum Ciprian Ciucu, expert în educaţie la Centrul Român pentru Politici Europene
Curriculumul nostru nu e adus la zi. El este în urmă, ştiinţa progresează în toate domeniilor, deşi s-au cheltuit bani din fonduri europene pentru schimbare sa. Un ciclu normal de schimbare a curricumului este o dată la două generaţii, cam 8 ani. Ultima modificare de programă şi care nu s-a referit atât la conţinut, cât la obiective, a avut loc pe la sfârşitul anilor 1990, începutul anilor 2000. Schimbarea a fost doar parţială pentru că, pe atunci, se vorbea de o altă schimbare radicală, mai târziu. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Un alt aspect important relevat de testările PISA se referă la motivaţie. Nivelul de motivaţie al elevilor români este cel mai scăzut din toate ţările participante la evaluare. Întrebarea evidentă, în acest caz, este dacă nu cumva explicaţiile pentru lipsa de motivaţie a elevilor trebuie căutate şi în afara sistemului de învăţământ. Iată ce consideră ministrul Remus Pricopie: Motivarea nu vine doar de orele din clasă, ci şi din toate activităţile zilnice ale noastre. Sunt foarte mulţi copii care renunţă să mai înveţe pentru că nu văd rostul şcolii. În ceea ce-i priveşte pe profesori, este adevărat că există o corelaţie între performanţa în educaţie şi – n-aş spune chiar salarizare –, ci nivelul de respect adresat cadrelor didactice, nivel care include şi salarizarea. Nu e suficient să ai un salariu motivant, trebuie să existe şi o anume atmosferă în şcoală.
Pentru Ciprian Ciucu, lipsa de motivaţie a elevilor oglindeşte lipsa de motivaţie a dascălilor care, la rândul ei, nu poate fi explicată fără a analiza sistemul în întregul lui: Învăţământul este strict legat de motivaţie, motivaţie care la copii vine din afara lor. Interesul său trebuie să fie stimulat de către cadrul didactic. Pe de altă parte, şi profesorii sunt demotivaţi. Statutul cadrului didactic nu mai e ce-a fost odată. Să fii profesor nu mai e mare lucru. Selecţia e negativă în învăţământ. Cei mai buni absolvenţi nu se duc în învăţământ. Emigrează sau lucrează în alte zone din sistemul public şi privat. Plaja de recrutare în sistemul educaţional e, astfel, foarte îngustă. În sistemul de educaţie nu mai ajung cei mai buni dintre noi. Este un fenomen care nu e doar tipic României, ci şi altor ţări europene.
Se impun, aşadar, atât din perspectiva autorităţilor guvernamentale, cât şi a societăţii civile, schimbări radicale. Ele ar trebui să modifice din temelii sistemul pentru ca actul de predare-învăţare să-şi recapete prestigiul şi utilitatea de odinioară.
