România și Turcia în perioada interbelică

Românii și turcii se cunosc de mai multe sute de ani, primele contacte fiind în a doua jumătate a secolului al 14-lea

Steliu Lambru, 29.01.2024, 13:13

Românii și turcii se cunosc de mai multe sute de ani,
primele contacte fiind în a doua jumătate a secolului al 14-lea. În urma
expansiunii turcilor otomani care pun bazele unui vast imperiu, primele
conflicte militare româno-turce datează din 1369. Atunci, o armată a
principelui român Vladislav Vlaicu participă alături de armata regelui Ludovic
I al Ungariei la o bătălie împotriva armatei sultanului otoman Murad I. Timp de
o jumătate de mileniu, până în 1878, Principatele Române au fost vasale
Imperiului otoman fiind influențate de cultura și civilizația turce. După
conflictul din 1877-1878 care a dus la independența României, cele două țări au
restabilit relațiile normale. Astăzi, România și Turcia au o alianță militară
și economică consolidată prin parteneriatul strategic semnat în 2011. În
perioada interbelică, România și Turcia au fost partenere în Antanta Balcanică
alături de Iugoslavia și Grecia, o arhitectură de securitate antirevizionistă.

La
lansarea celui de-al doilea volum de documente de relații diplomatice
România-Turcia, 1938-1944, Özgür Kâvanci Altan, ambasadorul Turciei la
București, a vorbit despre importanța tradiției istorice a relațiilor dintre
lumile turco-otomană și cea română și despre bunele relații diplomatice dintre
România și Turcia în perioada interbelică. Turcia și România au fost mereu foarte apropiate, au fost
vecine și aliate ca astăzi. Este vorba despre o perioadă când noi am fost
aliați, au fost relații foarte puternice între țările noastre, liderii noștri
au fost foarte apropiați, miniștrii de externe au fost buni prieteni. Trebuie
să spun că am fost surprins de finețea diplomației din acea perioadă, de
finețea manierelor sale de a se exprima, de finețea ei de a creiona un tablou. Dar,
în același timp, nu sunt surprins de profunzimea relațiilor deoarece se
împlinesc 146 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și
Turcia. Cred că este o relație unică pentru că avem o istorie care merge
dincolo de cei 146 de ani. Când România și-a obținut independența de Imperiul
otoman, acesta a recunoscut-o aproape imediat, a fost a doua țară care a făcut-o.
Din acel moment, a fost o relație care s-a bazat pe înțelegerea cooperării.

Fără
îndoială că una dintre cele mai importante realizări ale celor două diplomații,
română și turcă, a fost în anii dintre cele două războaie mondiale construirea
Antantei Balcanice. Europa întreagă și Balcanii, în special, continuau să fie
fierbinți în ciuda groaznicului măcel din anii primului război mondial. Aceasta
a făcut ca țările care voiau păstrarea sistemului tratatelor de pace de la
Versailles să încheie o alianță și să-și ia angajamente de securitate.
Istoricul Ionuț Cojocaru a schițat procesul care a dus la formarea Antantei sau
Înțelegerii Balcanice la jumătatea anilor 1930. Se împlinesc 90 de ani de la înființarea Înțelegerii
Balcanice. A fost proiect gândit de Mustafa Kemal Atatürk, de înființare a unei
uniuni balcanice, care nu era un proiect rău. În 1930 au loc conferințele
balcanice: prima este la Atena, a doua este la Istanbul, în 1931, în 1932 este
alta la București, alta în 1933 la Salonic, în Grecia, și în 1934 se
înființează Înțelegerea Balcanică la care și Turcia participă. Existau acorduri
cu Uniunea Sovietică și Turcia a informat Uniunea Sovietică de a intra în acest
proiect. Relațiile dintre România și Uniunea Sovietică erau înghețate în acea
perioadă și România căuta ca prin Turcia să se apropie de Uniunea Sovietică.

Politica
externă a antirevizionismului și a alianțelor regionale de securitate a fost
una bine gândită, însă Antanta Balcanică nu a avut timp să-și creeze
mecanismele necesare de funcționare și reacție. Ionuț Cojocaru. Și România, și Turcia au fost
state nou-înființate, au mers pe o politică defensivă, antirevizionistă. În
deceniul al treilea, antirevizionismul a crescut foarte mult și odată cu
declanșarea celui de-al doilea război mondial s-au orientat cumva alianțele și
relațiile. Aceasta ne duce la certitudinea că alianțele funcționează pe timp de
pace și atunci când începe un conflict ele se redefinesc.

Acordul de la Munchen din 1938 și pactul
Ribbentrop-Molotov din 1939 încheiat de Germania Nazistă și Uniunea Sovietică,
cele două sisteme totalitare ale Europei, au năruit alianțele regionale și au
făcut ca România și Turcia să se găsească în tabere opuse în cel de-al doilea
război mondial. Ionuț Cojocaru. Avantajul
Turciei în cel de-al doilea război mondial a fost că a avut o anumită
stabilitate și lui Mustafa Kemal i-a urmat la conducere Ismet Inönü. El este
persoana care a negociat la Lausanne tratatul care recunoaște juridic înființarea
Republicii Turcia. Negocierile de la Lausanne i-au dat lui Ismet Inönü o experiență
în privința negocierilor și în a înțelege cât de mult luptase Turcia și cât de
mulți oameni pierduse pentru a intra și în al doilea război mondial. Acest
parcurs a plasat România într-o sferă de interese, Turcia într-altă sferă de
interese.

Aflate și
după cel de-al doilea război mondial în tabere opuse, România și Turcia au
păstrat relații cordiale. Iar astăzi este continuată tradiția istoriei și a
intereselor comune