Cartierul Uranus
Actuala zonă din centrul Bucureștiului unde se află Palatul Parlamentului, vasta Piață a Constituției și marile clădiri care adăpostesc instituții ale statului român a apărut la începutul anilor 1980.
Steliu Lambru, 03.04.2023, 14:14
Actuala zonă din centrul Bucureștiului
unde se află Palatul Parlamentului, vasta Piață a Constituției și marile
clădiri care adăpostesc instituții ale statului român a apărut la începutul
anilor 1980. Acum aproximativ 40 de ani, zona era încă una deluroasă unde se
aflau Arsenalul armatei, stadionul Republicii, biserici și mănăstiri,
locuințe private, parcuri, monumente de for public și era cunoscută
bucureștenilor sub numele de cartierul Uranus, una dintre cele mai pitorești
zone ale capitalei. Aproximativ 90% din cartierul Uranus a căzut sub lamele
buldozerelor în urma politicii de sistematizare inaugurate de Nicolae Ceaușescu
în 1977.
Istoricul Speranța Diaconescu a lucrat din
1975 la Oficiul pentru Patrimoniu Cultural Național al Municipiului București.
În acea calitate, ea a fost martoră la aplicarea sistematizării și a dispariției
a numeroase monumente de patrimoniu și a cartierului Uranus. Înregistrată în
1997 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Diaconescu arăta
că unor instituții ale statului le rămăsese doar inventarierea a ceea ce urma
să dispară.
Zona Uranus mai
ales, unde s-au făcut demolări masive, era o zonă istorică veche. Muzeul de
Istorie al Bucureştiului, ca muzeu de istorie al oraşului, a vrut să facă o
cartare. Era îndreptăţit şi era obligat să facă o cartare a acestei zone vechi
ca să se ştie în viitor ce s-a pierdut şi să rămână nişte urme cât de cât. După
aceea, această cartare pe zonă s-a extins, nu s-a făcut numai pe zona Uranus ci
s-a făcut pe toate zonele care s-au demolat. Muzeul de Istorie al Bucureștiului
are fişe cu casele demolate, fie că erau nişte magherniţe, fie că erau nişte
palate. Are nu numai fişe de casă, dar şi fişe de situaţie socio-profesională a
celor care locuiau acolo. Nişte date, poate că nu foarte detaliate, dar care
arată o situaţie, o stare de fapt într-un anumit moment.
Specialiștii, conștienți de ce însemna
de fapt sistematizarea, făceau eforturi supraomenești pentru a salva ce se
putea salva din ce urma să se piardă. Speranța Diaconescu. În momentul în care s-au făcut aceste demolări în zonele
respective, noi făceam liste de propuneri conform decretului 120/1981.
Propuneam ce să se recupereze, de la care casă etc. De exemplu, erau nişte
clanţe sau nişte uşi sau nişte vitralii sau diverse părți componente ale casei
care erau de valoare deosebită. Numai că am văzut scene de-a dreptul fără sens.
Ni se spunea: începe demolarea pe strada cutare, mergeţi şi faceţi inventarul a
ceea ce trebuie păstrat. Am fi mers şi am fi făcut, dar demolarea începea a
doua sau a treia zi și noi nu apucam nici măcar să facem hârtia prin care să
solicităm deplasarea la locul demolării. Nu aveam măcar o săptămână ca să
spunem ce se putea recupera.
În realitate, graba demolărilor însemna
distrugerea a ceea ce specialiștii recomandau să fie salvat, fapt constatat și
de Speranța Diaconescu. Mi
s-a întâmplat să mă duc prin case care aveau componente foarte frumoase,
geamuri, uşi cu geamuri de cristal, uşi cu geamuri jivrate sau cu oglinzi. Trecând
a doua zi prin zona respectivă, pentru că în ziua precedentă mă oprisem la
numărul 15 şi trebuia să continui, am văzut că la numerele 1, 3, 5, unde eu
făcusem propunerile să se salveze uşile splendide, ei bine acele uşi splendide
erau aruncate de la etaj în drum. Începuse demolarea, demolatorii se grăbeau şi
tot cristalul ăla, toate uşile, toate geamurile pe care eu le propusesem pentru
recuperare cădeau cu succes la pământ în stradă făcându-se zob. Ni s-au
întâmplat şi episoade de acest gen care mi-au întărit convingerea că multe
proceduri erau făcute de faţadă.
După 1989, vinovatul pentru distrugerea
cartierului Uranus a fost considerat dictatorul României Nicolae Ceaușescu, și
el va rămâne marele vinovat. Dar nu a fost singurul, consideră Speranța Diaconescu. Îmi pare rău că trebuie să o
spun, vina cea mare în toată acea stare de lucruri, după părerea mea, nu a fost
numai a şefului statului care, cât era el de primitiv, aşa cum l-am socotit
noi, a fost suficient de şmecher încât să nu semneze decizii de demolare decât
după ce ele au fost efectuate. Decretele de demolare se făceau pe zone foarte
mari şi se revenea apoi pentru scoaterea monumentelor printr-un decret special,
decret special care s-a semnat în permanenţă de către preşedintele statului
după ce demolarea se făcuse. Deci, tot ce se făcea, se făcea de către oamenii
intermediari cărora le era frică de ceva sau care voiau să iasă în faţă şi știm
cazuri ştim foarte multe.
Astăzi, o mică parte din ce a fost
cartierul Uranus, unul dintre cele mai frumoase cartiere ale Bucureștiului, mai
poate fi văzută. El a rămas în albume de fotografii, expoziții, articole de
presă, secvențe din filme documentare, în filmul artistic Angela merge mai
departe din anul 1982 și în pagini de social media.