Operațiunea Villages Roumains
Regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu și-a propus să transforme urbanistic România în profunzime, proiect denumit, în mod ipocrit, sistematizarea orașelor și a satelor.
Steliu Lambru, 02.01.2023, 14:14
Regimul
comunist al lui Nicolae Ceaușescu și-a propus să transforme urbanistic România
în profunzime, proiect denumit, în mod ipocrit, sistematizarea orașelor și a
satelor. Aceasta a însemnat demolarea unor importante cartiere din orașele
României și din capitala București, marea majoritate a acelor demolări fiind
inutilă. Extinsă și în mediul rural, sistematizarea lui Ceaușescu era la fel de
inutilă: ambiția sa era de a demola aproximativ 7-8.000 de sate din cele peste
13.000, motivul oficial fiind de a da agriculturii mai mult teren arabil. Ceea
ce în teorie suna bine, și anume dezvoltare echilibrată a întregului teritoriu,
în practică era un dezastru. Regimul dovedise deja că era incapabil să
gestioneze o economie hipercentralizată care producea pierderi uriașe. Cu atât
mai mult el nu avea capacitatea de a duce la final un proiect atât de îndrăzneț
și să-l facă să funcționeze.
Dacă românii din țară nu au
reacționat la sistematizare din cauza aparatului represiv, cei din diaspora nu
au lăsat ca lucrurile să se desfășoare după bunul plac al lui Ceaușescu.
Sistematizarea era ultima picătură care umpluse paharul amărăciunilor. Astfel,
în ultimele săptămâni ale anului 1988, în Belgia se constituia asociația
Operațiunea Villages Roumains care își propunea să salveze de la pieire cele
peste 13.000 de sate românești. Într-un timp foarte scurt apăreau filiale ale
asociației în Franța, Olanda, Elveția, Suedia, Marea Britanie, Italia, Spania,
Norvegia, Danemarca. A fost o solidaritate la nivel european formidabilă pentru
apărarea tradiției și a drepturilor omului. Personalitățile române cele mai
active ale Villages Roumains au fost avocatul și deținutul politic Dinu
Zamfirescu, jurnalista, traducătoarea și activista pentru drepturile omului
Ariadna Combes, fiica opozantei anticomuniste Doina Cornea, și istoricul Mihnea
Berindei. Dar ei au fost în permanență susținuți de un nucleu foarte activ
format din jurnalisti, fotografi, avocați, arhitecți, graficieni belgieni și
francezi, cei care au pus bazele Operațiunii Villages Roumains, prescurtat OVR.
Centrul de Istorie Orală din
Radiodifuziunea Română l-a intervievat pe Dinu Zamfirescu în 2003, refugiat în
Franța în 1975, fost membru al Partidului Național Liberal, jurnalist al
secției române de la BBC. Între subiectele abordate a fost și implicarea sa în
Operațiunea Villages Roumains. Eram
angrenaţi de doi ani în chestiunea satelor, în chestiunea Villages Roumains. Ne
vedeam în cadrul grupului românilor liberi cu petiţii, cu memorii, că altceva
nu se făcea. Noi, trei români, Mihnea Berindei, Ariadna Combes şi cu mine, am
bătut Franţa şi Europa timp de doi ani numai cu această chestiune. Am venit şi
în Ungaria şi am participat, chiar în ’89, în iunie, la reînhumarea lui Imre
Nagy şi a prietenilor lui, care au fost asasinaţi de comunişti. În Franţa erau
oraşe unde ţineam cam șase conferinţe într-o zi, adică în tot felul de foruri:
în şcoli, în public, peste tot. Ne duceam din Franţa în Anglia, în Belgia, în
Italia. Şi am împrăştiat această acţiune peste tot. Ariadna ştiu că a fost şi
în Norvegia, în Danemarca am fost eu. Eram foarte-foarte mult solicitaţi. Era
un centru la Paris, în jurul unui organism francez, Médecins du Monde, care era sprijinit de unii
oameni din guvernul francez de atunci, socialist. Ei ne-au sprijinit şi cu
acest sprijin ne şi puteam deplasa și reprezentam şi Liga pentru Apărarea Drepturilor
Omului din România.
Dinu Zamfirescu a fost dedicat
mișcării de contestare a distrugerii satului românesc până în ultimele momente
de viață ale regimului comunist, în decembrie 1989. Ba chiar a mers mai departe
și după căderea regimului, venind în România cu ajutoare încă din primele zile
de libertate. În ţară, în
cadrul acestei acţiuni Village Roumain, ne-am angrenat imediat în măsuri de
ajutorare a românilor. Şi am plecat cu un prim lot de ajutoare cu Ariadna
Combes şi Mihnea Berindei cu un avion militar francez, care a aterizat în
Bulgaria pe 26 sau 27 decembrie. Şi eu am venit în 28 sau 29 decembrie, cu
primul avion Air France care a putut ateriza pe Otopeni, că aeroportul era
închis. Eram împreună cu o ziaristă franceză care făcea parte şi ea din Liga
pentru Apărarea Drepturilor în România care era specialistă în probleme româneşti.
Am venit, tatăl meu era în ţară, l-am anunţat printr-un telefon ca să nu facă o
criză de inimă dacă apăream direct. Știa că vin şi m-am dus cu ziarista asta
direct la el. Nu ştiam nimic, picam după atâţia ani în România. Aveam paşaport
franţuzesc, pentru că am dublă cetăţenie. Asta deschidea toate cordoanele care
erau atunci, paşaportul pus în faţă. Lumea era în urale, era prietenia
româno-franceză, lucruri de felul accesta.
Operațiunea Vilages Roumains a fost
un exemplu de solidaritate europeană în fața abuzurilor unui regim politic
abuziv în toate privințele. Satele românești au fost apărate în ultimii ani ai
tiraniei comuniste, cu vocație și perseverență, de o mână de oameni care, la
final, au câștigat.