Minoritatea evreiască din România Mare
Prezența evreilor în spațiul românesc este atestată din Evul Mediu când comunități de religie mozaică locuiau atât în spațiul intracarpatic, cât și cel extracarpatic.
Steliu Lambru, 04.04.2022, 15:04
Prezența evreilor în spațiul românesc este atestată din Evul Mediu când comunități de religie mozaică locuiau atât în spațiul intracarpatic, cât și cel extracarpatic. Comunitățile de evrei puteau fi întâlnite atât în zona rurală, cât și în cea urbană contribuind consistent la cultura și civilizația locului. Înainte ca marea tragedie a Holocaustului să le lovească din plin, comunitățile de evrei din România au dat societății românești și lumii întregi savanți, medici, avocați, ingineri, antreprenori, oameni de cultură de mare valoare. După încheierea celui de-al doilea război mondial și nașterea statului Israel, la care evreii români au avut o contribuiție foarte importantă, numărul membrilor comunităților de evrei din România a scăzut drastic. Datele de la recensămintele de după 1989 au înregistrat un număr de câteva mii de indivizi.
În România Mare, conform recensământului din 1930, numărul evreilor era de 756.930 persoane. Cele mai numeroase și mai puternice comunități erau cele din nordul României, din Transilvania de Nord, Maramureș, Bucovina și Basarabia. După 1918, statul român se angajase să respecte toate drepturile minoritățile și astfel întreaga legislație a fost corectată ori gândită în acest sens. Asemenea celorlalte minorități, și evreii din România beneficiau de libertate economică, de libertatea religiei, a cuvântului, a educației și presei în limba proprie, de cetățenia română și dreptul la vot. Înainte de începerea persecuțiilor antisemite din anul 1938, evreii din România erau integrați asemenea oricărui etnic român, așa cum o atestă și interviurile realizată în decursul anilor 1990 și 2000 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română.
Nicolae Catone din comuna Salva, județul Năsăud, în nordul României, a fost muncitor la căile ferate în perioada interbelică. A fost membru al Partidului Național Țărănesc și în anul 2000 își amintea de evreii de la el din comună. ”Au fost evrei la noi, unul cel mai mare şi mai bogat a fost unul Aaron. A avut magazin de benzină, de motorină, de cereale. Și era chiar într-o zi de Paşti când a luat foc magazia lui de motorină şi a ars. Chiar la noi aici în comună au fost mulţi evrei, dar n-am avut scârbă aşa cu ei, ne aveam foarte bine. Chiar noi aveam două vaci cu lapte, ţin minte, şi era o evreică peste apă are avea 4 copii. Chiar ea venea după lapte, ea ne mulgea vacile, nu le mulgeam noi. Gătea de pus litrele de lapte şi se ducea, după care venea și spăla vacile. N-am avut nici o divergenţă cu evreii.”
Adela Feiden era din stațiunea Vatra Dornei și în 1998 se confesa în legătură cu sărbătorile la care asista în copilăria sa în localitatea unde erau erau trei sinagogi. ”Toate sărbătorile le-am ţinut, nu exista. Tot templul era deschis, nu a existat să ne interzică să facem sărbătorile. A venit şi teatrul idiş la Casa de Cultură, la Cazino, unde era voie și unde era sală de teatru. De mari sărbători, de Hanuca de exemplu, a venit şeful-rabin. După aceea au mai venit şi alţii şi s-a strâns toată lumea la sinagogă şi ni s-a povestit de sărbătoare, ce înseamna asta. Şi de multe ori de Paşti făceam așa, primele două zile de Paşte mergeam la sinagogă.”
Ludovic Kahan era din Baia Mare. Fiu de mic negustor cu vite, el a lucrat ca funcționar la fabrica Phoenix de metalurgie neferoasă. ”În anul 1885 a fost dată în folosinţă sinagoga care este şi astăzi. Comunitatea a rămas întotdeauna în rit ortodox şi hasidismul din Satu Mare a avut o puternică influenţă. De asemenea, se cunoaşte o puternică mişcare sionistă. În ceea ce priveşte populaţia oraşului în anul 1890, conform statisticilor din acele vremuri, oraşul a avut 9868 locuitori, din care 702 persoane evrei. În 1910, din 12877 de locuitori, 1402 erau evrei, în 1930 din 13904 și 2030 de evrei, iar în 1941 din 21404, 3623 erau evrei. Deci a fost mereu un procentaj ridicat. De la 7% a urcat până la 16%.”
Rabinul Ernest Neumann din Timișoara spunea în 2002 că înainte de Holocaust românii și evreii nu avuseseră probleme de raportare reciprocă. ”Cetăţenii din această zonă a Ardealului, care înainte vreme au fost sub Austro-Ungaria, erau mai toleranţi, mai înţelegători, cu fiii poporului evreu, convieţuind în relativă pace şi înţelegere în toată istoria. Despre poporul român nu s-ar putea spune că nu este un popor blajin şi binevoitor. Am crescut în mijlocul unor ţărani care purtau opinci şi ne-am înţeles foarte bine şi nu s-a făcut nici o distincţie că cineva este evreu sau maghiar sau român. Nu erau bariere despărţitoare, care sunt absolut artificial create, pe orice criteriu, pe naţionalitate, religie sau rasă, că toate sunt străine de o concepţie raţională a omului.”
Toate mărturiile de istorie orală și nu numai vorbesc despre o viață normală a majoritarilor cu comunitățile evreiești dinainte de anii 1938-1940 și de Holocaust. Însă acei ani și cei care vor urma până în 1945 vor schimba complet istoria.