Șah în România anilor 60-80

Șahul românesc a cunoscut o bună dezvoltare în anii 60-80 și participarea internațională o dovedește.

Steliu Lambru, 05.04.2021, 14:14

Șahul românesc a
cunoscut o bună dezvoltare în anii 60-80 și participarea internațională o
dovedește. Primele prezențe ale șahului în spațiul românesc pot fi identificate
în jurul anului 1700 ca joc jucat de elite. În secolul al 19-lea șahul începe
să fie practicat în cercurile burgheze și apar publicații și cluburi, către
sfârșitul secolului. La Olimpiadele de șah, echipele României au ocupat cele
mai bune locuri în 1926 la Budapesta, locul 3, în 1978 la Buenos Aires, locul
6, și în 1984 la Salonic, locul 5. Însă una dintre marile performanțe din șahul
românesc a obținut-o Florin Gheorghiu, cel care l-a învins pe Bobby Fischer
considerat de mulți cel mai mare jucător din istoria acestui sport. Pe Fischer
și Gheorghiu i-a legat și o prietenie, scorul partidelor dintre ei doi fiind
unul al prieteniei, de egalitate: 2-2. Fischer și Gheorghiu s-au întâlnit
pentru prima oară în 1962 la Olimpiada de la Varna, pe când americanul avea 19
ani iar românul 18. Nu au jucat acolo, însă Gheorghiu spunea că a fost
impresionat, asemenea celorlalți, de marea forță de joc a lui Fischer.

Marele maestru Florin Gheorghiu a
povestit pentru Radio România Internațional confruntările sale cu legenda
șahului mondial. Ele începeau în 1966 în Cuba. Prima noastră întâlnire a avut loc la Olimpiada de la Havana din 1966,
încheiată în mod surprinzător cu victoria mea. Pot spune că acolo, în prezența
lui Fidel Castro și a întregului guvern cubanez care urmăreau cu mare interes
întâlnirea noastră, s-au pus bazele unei apropieri, a unei prietenii viitoare,
având în vedere modul în care am vorbit eu despre ce se întâmplase în partida
respectivă. Bobby s-a purtat ireproșabil, un comportament de mare campion,
rezultatul lui de la Havana este cu totul și cu totul ieșit din comun. Atunci
când a început partida noastră, el se prezenta cu un rezultat absolut
incredibil, 14 puncte din 15 posibile. Făcuse 2 remize, cu Boris Spasski
(viitor campion mondial – n.r.) și cu Wolfgang
Uhlmann, fiind în avantaj, putea să câștige și partidele respective. A pierdut
cu mine și a câștigat ultima partidă și a avut astfel un rezultat final de 15
puncte din 17 posibile.

Mănușa aruncată de Gheorghiu a fost
ridicată de Fischer. A doua rundă a confruntărilor urma să aibă loc peste 2
ani. Am mai jucat încă de 3 ori, din păcate numai de trei ori, ar fi fost
nemaipomenit să jucăm mai multe. A doua întâlnire a avut loc peste 2 ani la
marele turneu de la Vinkovci (Croaţia – n.r.) din 1968. Acolo Bobby a câștigat strălucit turneul cu 2 puncte avans
fiind complet schimbat față de ceea ce știa lumea despre el, adică s-a
prezentat ca un om vesel, comunicativ, care asculta cu plăcere muzică. După o
partidă absolut extraordinară care a durat 18 ore și a avut 3 întreruperi, ea
s-a terminat remiză. Bobby n-a putut să-și ia revanșa și puțin afectat un pic de
acest rezultat mi-a propus să facem un meci de 10 partide oriunde, eventual
chiar în București. Bineînțeles că am fost încântat să fac un meci cu Bobby, ar
fi fost ceva extraordinar pentru șahul românesc. Am transmis această propunere
onorantă federației române și ministerului sportului care bineînțeles că au
refuzat spunând că nu au fonduri la dispoziție. Bobby coborâse mult ștacheta
pentru acel meci neoficial, sigur nimeni nu ieșea campionul lumii în urma
acestui meci, dar el ar fi dovedit mai mult ca sigur că rezultatul nostru de la
Havana fusese un accident pentru el. Pentru mine ar fi fost o ocazie
extraordinară să mă întâlnesc cu cel mai mare jucător al tuturor timpurilor.

Fischer avea să egaleze în partida a
3-a, peste alți 2 ani. A treia întâlnire a fost la un super-turneu
organizat de cel mai mare ziar din America de Sud, ziarul Clarin, la Buenos
Aires, în 1970. Bobby din păcate a venit cu întârziere și organizatorii erau
cât pe-aici să-l descalifice. Primele două partide le-a pierdut prin forfait,
doi mari maeștri au acceptat în mod rușinos să câștige așa. Prin jocul tragerii
la sorți, Bobby trebuia să joace a treia partidă cu mine. Dacă eu aş fi acceptat
să câștig prin forfait, Bobby era eliminat iar turneul își pierdea din interes.
Am refuzat să câștig prin forfait și asta a făcut posibilă evoluția lui în
continuare. A venit cu întârziere, el a jucat o partidă extraordinară contra
mea, la fel ca şi împotriva celorlalţi și a reușit să egaleze scorul între noi
doi.

Cea de-a patra întâlnire, ultima
dintre cei doi, se încheia la egalitate în același an 1970. A patra întâlnire, ultima din păcate, a avut loc la Olimpiada de la
Siegen din 1970 în care evoluția ei a fost pasionantă. A fost cu mici accente
dramatice în sensul că s-a întrerupt într-o poziție aparent egală. Trebuia să
se termine cumva remiză. Noaptea de analiză a fost interesantă, mie mi s-a
părut că șansele lui Bobby erau mai bune în acel final aparent simplu. Am
găsit, spre suprinderea generală, că la cea mai mică inexactitate, negrul,
adică Bobby, câștiga. Singura cale spre remiză era un sacrificiu de cal pentru
doi pioni. După cum se ştie, niciodată sau aproape niciodată în final nu e bine
să sacrifici o piesă. În mod fericit, sacrificul ducea la remiză. Partida s-a
încheiat remiză și asta a fost ultima noastră întâlnire.

Prin Florin Gheorghiu, șahul
românesc se poate mândri cu faptul că a fost egalul lui Bobby Fischer. Al
marelui campion american care câștiga, la Reykjavik, în 1972 disputa cu marele
maestru sovietic Boris Spasski în ceea ce fusese denumit meciul secolului.
Florin Gheorghiu are un palmares impresionant, cu 14 olimpiade pe care le-a
jucat pentru echipa României, la 4 dintre ele încheind neînvins. În anii 70,
când Bobby Fischer devenea campion mondial, marele maestru Florin Gheorghiu era
un jucător aflat în primii 10 jucători de şah ai lumii.