30 de ani de la mineriada din iunie 1990
Evenimentele violente din 13-15 iunie 1990 din București, care au culminat cu venirea minerilor și agresarea populației civile a Capitalei, au reprezentat un pas înapoi făcut de societatea românească la nici o jumătate de an de la recâștigarea libertății
Steliu Lambru, 15.06.2020, 15:15
Evenimentele violente din 13-15 iunie
1990 din București, care au culminat cu venirea minerilor și agresarea
populației civile a Capitalei, au reprezentat un pas înapoi făcut de societatea
românească la nici o jumătate de an de la recâștigarea libertății în decembrie
1989. A fost exemplul care dovedește că o societate care iese dintr-un regim
politic totalitar are de luptat cu demonii trecutului până să se vindece. Mineriada
din iunie 1990 a fost cea de-a treia venire a minerilor la București pentru a
susține Frontul Salvării Naționale împotriva partidelor de opoziție. Dar ea a
fost de fapt o manifestare a urii și intoleranței față de pluralismul democratic
care reapărea cu greu. Pe fondul protestelor din Piața Universității din
aprilie 1990 organizate de Opoziție și a alegerilor din 20 mai 1990 câștigate
de FSN, tensiunea ajunsese la cote maxime. Încercarea instituțiilor statului să
înlăture manifestația din Piața Universității din data de 13 iunie 1990 a fost
începutul a trei zile de violență în urma cărora au murit 6 oameni, alți
aproximativ 750 fiind răniți.
Evenimentul
din 13-15 iunie 1990 a fost unul special și l-am întrebat pe istoricul Cristian
Vasile în ce a constat individualitatea sa. Unii istorici l-au pus în contextul perioadei imediat
postcomuniste și l-au considerat ultima represiune de natură comunistă
desfășurată în România. Și eu cred că au dreptate pentru că manifestările de
atunci, de reprimare a unei părți din populația civilă, au mai multe
caracteristici care s-au văzut în istoria națională chiar imediat după 1944. Și
aceasta se explică prin prisma unei continuități de personal politic și de
practici care au caracterizat perioada de după martie 1945. Practicile de
acțiuni politice de instigare a unor civili împotriva altor civili s-au văzut
și în iunie 1990.
S-a
spus că mineriada din iunie 1990 a fost cauzată de slăbiciunea statului, a
forțelor de ordine în lichidarea protestelor de pe 13 iunie. Cristian Vasile. Și eu aș fi tentat să cred în
teoria slăbiciunii forțelor de ordine incapabile să pună capăt unor dezordini.
Dacă ne uităm atent la acele desfășurări din zilele de 13-15 iunie, mai ales la
cele din 13 pentru că e data esențială, vedem într-adevăr o slăbiciune a
forțelor de ordine dar vedem și anumite elemente care nu-și au explicația.
Există mai multe înregistrări și ele sunt veridice, intervențiile prin radio
ale ministrului adjunct de interne, generalul Diamandescu, care îi spune
interlocutorului său dăm foc autobuzelor, așa cum a fost înțelegerea. Ce să
înțelegem din aceste vorbe? Apoi există mărturii concordante cum că focul din
clădirea poliției capitalei nu a fost pus de manifestanți ci ar fi apărut din
interior. Iarăși e inexplicabil cum sute de polițiști se retrag fără să se
apere, la fel și la clădirea Ministerului de Interne.
Consolidarea
noii puteri reprezentate de Ion Iliescu prin manipularea maselor este văzută de
cei mai mulți analiști ai mineriadei drept explicație cu sens a evenimentelor
de atunci. Cristian Vasile. Aceste
dezordini din zona Universității și Căii Victoriei au fost reprimate la miezul
nopții de 13 spre 14 la orele 3 dimineața. Forțele de ordine erau stăpâne pe
situație, arestaseră elemente turbulente. Minerii vin ceva mai târziu și au
fost întâmpinați de președintele de atunci Ion Iliescu. Iliescu, în loc să
caute să detensioneze situația, să le explice că armata și poliția aveau sub
control situația, îi invită să ocupe ei Piața Universității. La ce bun a fost
acest gest din moment ce cu câteva ore înainte poliția și armata erau stăpâne
pe situație? Acea invitație absolut nesăbuită a condus la violențele din
dimineața zilei de 14 iunie și din ziua următoare. Prin urmare, a fost o
instigare la violență absolut inutilă și demnă de Codul Penal.
Cristian
Vasile a arătat că mineriada din iunie 1990 a fost o ultimă zvârcolire a
gândirii comuniste a societății produsă după căderea regimului în decembrie
1989. De ce minerii? S-a
încercat și cu alți muncitori, chiar pe 13-14 iunie. Avem mărturii oficiale că
erau chemați muncitori din București de la unele fabrici și uzine, de la 23
august și altele. Multe sindicate au refuzat să intervină pe motiv că era un
conflict politic și nu ei erau chemați să facă ordine. Or, se pare că minerii
au fost o categorie mai receptivă la propaganda fesenistă de atunci, a
regimului Iliescu. Ion Iliescu se apără spunând că nu chemase în mod specific
minerii ci forțele sociale responsabile. Dar aceasta este o circumstanță
agravantă din partea unui președinte de țară. Aici este tragedia acestor
întâmplări, exită și manifestările de bucurie ale unei părți a populației
bucureștene, de aplaudare a minerilor pentru ce făceau. Și ceea ce făceau era
zdrobirea în bătaie a unor tineri studenți, a purtătorilor de barbă, a femeilor
cu fuste scurte. Ceea ce amintea de politicile lui Ceaușescu de acea vânătoare
a rockerilor din anii ’70.
România
a plătit mineriada din 13-15 iunie 1990 prin izolare internațională care a
însemnat mai ales înghețarea acordul cu FMI și imposibilitatea de a face
împrumuturi. Politic, mineriada din iunie 1990 a însemnat aderarea țării la
Consiliul Europei abia în 1993, mult după țări din fostul spațiu sovietic.