Alegerile din 20 mai 1990
Pe 20 mai 1990, în România aveau loc primele alegeri libere din 1946. Au fost semnul revenirii la societatea politică pierdută după 45 de ani de regim comunist opresiv.
Steliu Lambru, 08.06.2020, 14:47
Pe 20 mai 1990, în România aveau loc
primele alegeri libere din 1946. Au fost semnul revenirii la societatea
politică pierdută după 45 de ani de regim comunist opresiv. Pe 19 noiembrie
1946, alianța condusă de partidul comunist cu sprijinul guvernului comunist
impus de ocupantul sovietic, falsifica rezultatul alegerilor și câștiga 78% din
locurile din Parlament. Atunci se încheia democrația română care avea să
renască pe 20 mai 1990.
Alegerile din 20 mai 1990 au fost
dominate de figura lui Ion Iliescu și de Frontul Salvării Naționale, urmașul
direct al partidului comunist încă de la căderea regimului Ceaușescu de pe 22
decembrie 1989. Iliescu avea să câștige detașat 85% din opțiunile românilor în
fața celorlați doi contracandidați, liberalul Radu Câmpeanu și țărănistul Ion
Rațiu. Iar Frontul Salvării Naționale își adjudeca două treimi din locurile din
parlament. În cei doi ani, până la alegerile din 1992 când electoratul român dă
primele semne de maturizare, cel mai important act adoptat a fost Constituția
României, în decembrie 1991.
Despre scrutinul de acum 30 de ani
s-a scris enorm. Opțiunile colosale pentru Iliescu și FSN au fost denumite
alegerile din Duminica orbului, nume dat de cei care aleseseră candidații
Opoziției formată atunci din Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat,
Partidul Național Liberal și Partidul Social-Democrat. O privire aruncată azi
asupra acelui scrutin din urmă cu 30 de ani ne arată că el nu a fost nici liber
nici legitim, așa cum consideră Ioan Stanomir, profesor la Universitatea
București:
Privite din
prisma unor exigențe minime, alegerile din 20 mai 1990 nu au fost nici libere,
nici corecte. Nu în același mod în care nu au fost libere și corecte alegerile
libere din 19 noiembrie 1946. Dar, într-un fel diferit, ele au fost nelibere și
incorecte. De ce? Pentru că întreg climatul care a precedat alegerile și întreg
climatul în cadrul căruia s-au desfășurat alegerile nu a fost de natură să
genereze o alegere autentică și lipsită de constrângere a cetățenilor României.
Și vreau să dau două exemple. Exemplul numărul unu a fost acoperirea mediatică.
Practic, opoziția democratică a fost exclusă de la accesul la principalul canal
de comunicare, Televiziunea română, între ghilimele liberă. Exemplul numărul
doi este raportarea statului-partid FSN la competitorii politici, respectiv
atacurile verbale și fizice de o gravitate excepțională la care au fost supuși
activiștii și candidații partidelor de opoziție. Așa încât, pe 20 mai 1990
poporul român nu a avut ocazia de a se pronunța în cunoștință de cauză pentru
că partidul-stat care a cucerit puterea în decembrie 1989 a dorit să aibă în
alegeri un mijloc de legitimare și nu o temelie pentru o democrație consolidată,
așa cum o înțelegem astăzi.
În cele
câteva luni de libertate, din decembrie 1989 și până în 20 mai 1990, nimeni nu
se putea aștepta ca poporul român să renască politic miraculos. Astfel,
rezultatele au fost cele așteptate, așa cum spune Ioan Stanomir:
Rezultatele erau ușor de
anticipat, aș spune că erau singurele rezultate posibile. Ele au început să se
prefigureze din clipa în care pe 22 decembrie 1989 Ion Iliescu s-a
autoproclamat șef de stat. Aceste rezultate au fost prefigurate de transformarea
Frontului Salvării Naționale în partid politic în ianuarie 1990 și, pe cale de
consecință, în partid-stat de vreme ce controla inclusiv celulele de la nivelul
întreprinderilor de stat. Rezultatele acelor alegeri au fost prefigurate din
momentul în care lustrația, eliminarea fosților demnitari și comuniși și a
foștilor securiști, a fost refuzată ca soluție politică în Consiliul Provizoriu
de Uniune Națională, miniparlamentul provizoriu.
Totuși,
cum se explică acel comportament politic al unei națiuni înrobite vreme de
aproape o jumătate de secol?
Ioan Stanomir: Cred că este corect să vorbim despre o problemă originară a
regimului politic din România. În decembrie 1989, ceea ce era în mod autentic
schimbare revoluționară a fost canalizat de un grup politic avându-i în frunte
pe Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan și numele pot continua într-un tip
de organizare politică dominat de partidul-stat denumit Frontul Salvării
Naționale. Ne putem întreba dacă era posibil altceva? Răspunsul meu este unul
mai degrabă sceptic pentru că să nu uităm că România ieșea din 20 de ani de
dejism și 25 de ani de ceaușism. Iar ceaușsimul în particular a fost un
ingredient foarte important în constituirea ideologiei feseniste.
Alegerile
din 20 mai 1990 au intrat deja în manualele de teorie politică pentru studierea
mecanismelor reconstrucției democratice. Este un exemplu despre cum societatea
simte nevoia să revină treptat la normalitate, este tranziția complexă de la lipsa
de libertate la libertate.
Ioan Stanomir:
Alegerile din 20 mai 1990 au reprezentat mai degrabă o excepție pentru că
până la victoria Partidului Social Democrat din 2016 niciun alt partid nu a mai
câștigat o asemenea proporție zdrobitoare. Frontul Salvării Naționale s-a
confundat cu statul, iar statul, pentru foarte mulți români la nivelul anilor
90 se confunda cu statul ceaușist. După 30 de ani, România e într-o situație paradoxală:
pe de-o parte este în poziția de a-și fi împlinit aspirațiile fundamentale
euroatlantice, dar în același timp e în poziția de a observa că statul român e
un stat croit și condus în structurile sale profunde de urmașii fesenismului.
Pesimismul
alegerilor din 20 mai 1990 continuă să fie prezent în România. Dar e reperul de
unde românii au reînceput să învețe a gândi politica liber.