Victimele neștiute ale Securității
Înființată prin Decretul 221 din 30 august 1948 sub numele de Direcția Generală a Securității Poporului, după model sovietic, Securitatea a semănat teroare în rândul românilor înainte de 1989.
Steliu Lambru, 10.02.2020, 13:15
Înființată prin Decretul 221 din 30 august 1948 sub
numele de Direcția Generală a Securității Poporului, după model sovietic,
Securitatea a semănat teroare în rândul românilor înainte de 1989. Cu un
efectiv la înființare de aproximativ 3000 de cadre, Securitatea a încarnat
esența sistemului represiv al tiraniei comuniste, a fost întruchiparea răului.
Securitatea împreună cu Armata Roșie, cu aparatul de partid, cu Miliția, cu procuratura
și cu trupele de securitate a acționat ca o forță militară, ca un vârf de lance
în lupta împotriva dușmanilor poporului, adică împotriva a tot ceea ce fusese
bun în România capitalistă: elitelor politice, militare, economice,
intelectuale, rurale și a oamenilor simpli care nu voiau să accepte umilința.
Istoricul
Marius Oprea a înființat Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului
și din 2006 a pornit în căutarea victimelor neidentificate ale Securității.
După estimările lui, în România au fost executați sumar aproximativ 8000 de
oameni fără să fie supuși vreunei judecăți și fără să se fi pronunțat vreo
condamnare la moarte împotriva lor. Până în prezent au fost găsiți numai 37
dintre ei. Oprea a prezentat cazurile câtorva morți identificați în cei 14 ani
de când îi caută pe acei oameni. Pe Dealul Capsei, într-o zonă foarte frumoasă din Apuseni, în vestul României,
l-am găsit pe Nicolae Selagea. El era unul dintre ultimii supraviețuitori ai
unei tabere de partizani condusă de Nicolae Dabija, care a fost atacată pe 2
februarie 1949 de ample trupe de securitate. 25 de partizani au fost încercuiți
și 7 dintre ei au scăpat cu fuga. Nicolae Selagea a fost printre ultimii prinși
dintre ei și executat sumar acolo unde a fost prins. Acolo a și fost îngropat,
sub un drum care face legătura între niște case de pe Dealul Capsei. Cum de am
știut precis acel loc? După ce l-au omorât, securiștii l-au pus pe băiatul lui,
care atunci avea 6 ani, să păzească trupul tatălui său până trimiteau oameni
să-l îngroape. Nu s-au obosit ei să facă asta. Acel băiat a stat cuminte lângă
trupul tatălui său până a doua zi de dimineață când au venit oameni din sat
trimiși care i-au îngropat tatăl acolo, sub drum. Când am înființat institutul,
acel băiat, care voia demult să scoată trupul tatălui său de sub drum, a făcut
apel la noi și așa l-am găsit pe Nicolae Selagea. După aproape 70 de ani, în
sfârșit acel om își putea duce tatăl în cimitir.
Fiecare
poveste a unei execuții sumare ascunde un destin distrus și dezvăluie șocuri
trăite de cei dragi. Andrei Meșter este a doua poveste spusă de Marius Oprea: Andrei Meșter reprezenta elita
satelor. Era meșter cojocar la Sălciua, în județul Alba, în vestul României,
nășise peste 40 de familii pe valea Arieșului. Era un om foarte respectat dar
avea o problemă: făcea agitație împotriva colectivizării. Dept urmare, chiar în
preziua tîrgului de Sfânta Maria a fost luat de acasă, împușcat și expus la
intrarea în târg cu un carton pe piept pe care scria cine va face ca el, ca el
va păți. Omul nu avusese vreo altă vină în afara de aceea că se împotrivise
politicii de colectivizare. După ce a fost împușcat, soția sa a reușit să-i
cumpere trupul de la milițienii care îl păzeau. L-a îngropat în grădina din
spatele casei lor punându-i la căpătâi crucea pe care Meșter și-o făcuse din
timpul vieții. Oamenii au fost siliți să vină la târg și să vadă trupul celui
ucis. Andrei Meșter este singurul îngropat creștinește dintre cei executați
sumar pe care i-am putut descoperi.
Expunerea
publică a celor uciși sumar avea un singur scop: înfricoșarea oamenilor. De
altfel, frica a fost principalul suport al regimului. Marius Oprea: Petru Anculia și Gheorghe Urdăreanu
au fost partizani, ca și Selagea. Au făcut parte din grupul colonelului Uță, și
ei executați în 1949. Au fost executați atunci patru partizani, dar i-am găsit
numai pe ei doi, ceilalți doi au fost îngropați într-un alt loc și n-am reușit
să găsim. Sper să-i găsim într-o bună zi. Pe cei doi i-am găsit relativ repede,
într-o margine a cimitirului. I-am găsit pe cei doi unul peste altul într-o
poziție oarecum nefirească, cu brațele foarte mult depărtate de corp. Am reușit
să aflăm și de ce și am aflat și de ce aveau oasele antebrațelor străpunse.
Toți patru, după ce au fost executați de Securitate, au fost răstigniți în
parcul din fața primăriei din Teregova, în Caraș-Severin, în sud-vestul
României, unde au fost ținuți 27 de zile. Toți sătenii din zonă au fost puși să
se perinde prin fața lor. Aveau niște cartoane pe care scria bandit. Petru
Anculia era legat cu sârmă și lanțuri la picioare, purta opinci făcute din
cameră de tractor nu din piele. Aceștia erau țărani simpli care se duseseră în
munți să își apere esența lor, credința și pământul.
Primul
lucru pe care Marius Oprea și echipa sa îl fac atunci când descoperă victime
executate sumar este o slujbă creștină. Este un ultim act reparatoriu pentru
acei oameni care au știut să stea drepți atunci când totul se prăbușea.