Astronomie în spațiul românesc

Cerul, universul de deasupra, a exercitat o fascinație irezistibilă pentru oameni, indiferent de gradul de civilizație al societăților și de educație al individului.

Steliu Lambru, 25.02.2019, 13:10

Cerul, universul de deasupra, a
exercitat o fascinație irezistibilă pentru oameni, indiferent de gradul de
civilizație al societăților și de educație al individului. De cer este legat
zborul, cât mai sus, pentru a şti ce este dincolo, acel dincolo care este
mereu misterul de care se leagă curiozitatea omenească. Percepţia noastră
privitoare la bolta cerească şi la universul de dincolo de ceea ce vedem cu
ochiul liber sau cu ajutorul aparatelor şi instrumentelor este una dintre cele
mai atractive istorii a lumii. Istoria astronomiei este la fel de sinuoasă, de
plină de imprevizibil şi de neclarităţi în ciuda unor descoperiri.

Reprezentarea actuală a astronomiei, ştiinţa
spaţiului cosmic, este cea legată de un conflict iremediabil între ştiinţă şi
religie. Omul contemporan este convins că universul şi Dumnezeu nu pot fi
împreună, raţionalul şi iraţionalul nefiind în măsură să funcţioneze unul cu
celălalt. Însă istoria astronomiei ne spune că, dimpotrivă, de cele mai multe
ori putem vorbi despre un efort comun al savanţilor care erau de cele mai multe
ori oameni ai Bisericii. Şi în spațiul românesc astronomia a mers mână în mână
cu religia, primul astronom fiind considerat călugărul Dionisie Exiguus care a
trăit între secolele 5-6 la Tomis, actuala Constanța. Astronomii îl consideră
inventatorul erei creștine și al stabilirii anului 1 din calendarul actual.
Excelent cunoscător al limbilor greacă şi latină, lui Dionisie Exiguus i se datorează
un tratat de dogmatică creştină. Astronomul Magda Stavinschi îl consideră pe
Dionisie Exiguus unul dintre marile nume ale istoriie astronomiei, autor al
unei performanţe ştiinţifice importante.

Şi pe teritoriile româneşti au existat mărturii ale preocupărilor pentru
comentariul Universului, al lumii în care trăim, din punct de vedere
ştiinţific, fără ca persoanele respective să nu fi fost credincioase, chiar
teologi. Poate cel mai cunoscut exemplu este Dionisius Exiguus sau Dionisie cel
Mic sau Dionisie cel Smerit care a trăit în Scythia Minor la Tomis, actuala
Constanţa. În anul 525 publică Liber de Paschatae sau Cartea Paştelui. Mie mi
se pare că acest Dionisie cel Mic a fost de două ori geniu. O dată pentru că la
500 de ani de la naşterea lui Isus el a apreciat cu o eroare între 4 şi 7 ani
data naşterii lui Isus.

Dacă noi cu tehnologiile actuale, cu cunoştinţele
istorice şi aşa mai departe nu am putut stabili cu precizie, cu teribilă
exactitate acea dată, mi se pare că Dionisie a fost un om deosebit. Era nu
numai un călugăr, nu numai invitat de Curia papală să stabilească un calendar
în care echinocţiul şi Paştele să nu mai fie atât de departe unul de altul cum
se întâmplase în acel secol. Faptul că el reuşeşte cu cunoştinţele lui de
istorie, de limbi străine – şi pe vremea aceea nu se vorbea numai o singură
limbă – de matematică, de astronomie să stabilească cu asemenea precizie data
naşterii lui Isus a fost o performanţă. El a făcut ca data naşterii lui Isus
Cristos să fie recunoscută pe plan mondial indiferent de religie. Dacă oamenii
nu ştiu alte date istorice, măcar data naşterii lui Cristos o cunosc.

Şi în spaţiul românesc, asemenea
celui din Europa Occidentală, mănăstirile au fost centre de cultură şi educaţie
înainte de modernitatea secolului al 18-lea. De studierea cerului în
premodernitatea românească este legat numele principelui Constantin Brâncoveanu
(1688-1714), ctitor de biserici şi susţinător al tendinţelor artistice ale
vremii sale. Însă Brâncoveanu a fost şi un susţinător al ştiinţei.

Magda
Stavinschi: Sărind peste
secole, pe vremea lui Constantin Brâncoveanu a trăit un personaj foarte
interesant, Hrisant Notara. Era un grec, pe vremea aceea mulţi dintre
profesorii şi cărturarii veneau de acolo, a fost chemat de Constantin
Brâncoveanu ca preceptor al copiilor lui. Or, Brâncoveanu făcea şi el pe atunci
ceea ce facem şi noi astăzi, îşi trimitea copiii la studii în străinătate. Îi
trimitea la cele mai cunoscute universităţi din lume. În 1667, apare Observatorul
astronomic din Paris, fondat de către Ludovic al XIV-lea, sub conducerea unui italian care va căpăta
nume francez, Jean Dominic Cassini.

Acest Cassini colaborează direct cu Hrisant
Notara trimis de Brâncoveanu şi în 1716 Hrisant Nottara publică o carte,
Introductio ad geographia et sphaeram în care are capitole de trigonometrie, de
astronomie şi de ştiinţe. Am putea spune că ar fi prima carte ştiinţifică
publicată pe teritoriiile române. Hrisant Notara a fost om de ştiinţă, a făcut
observaţii, eu personal am găsit semnăturile lui pe efemeridele Observatorului
din paris, a fost şi la Observatorul din Padova, la Londra, se pare că a fost
şi la Moscova. Cu toate acestea, urcă pe treptele ierarhiei bisericeşti până la
demnitatea de patriarh al Ierusalimului. El face un compromis, prezintă şi
modelul lui Ptolemeu şi modelul lui Copernic ca două variante de interpretare a
Universului. După părerea mea este un compromis deoarece cineva care lucrează
la Observatorul astronomic din Paris, la cel din Padova ori la Londra să nu-şi
dea seama că modelul lui Copernic este cel adevărat.

Astronomia
în spaţiul românesc a fost o pasiune dar şi un efort ştiinţific a unor oameni
care căutau explicaţii pentru ei şi pentru cei din jur despre lumea fizică şi
cea spirituală. Conflictul dintre ştiinţă şi religie a fost, în Europa şi în
Ţările Române de fapt acelaşi tip de căutare.