Legislaţia rasială în România

Rasismul a fost, în anii 1930, una dintre cele mai respingătoare forme de discriminare şi persecuţie pe care omenirea le-a inventat şi statele le-a aplicat.

Steliu Lambru, 11.12.2017, 13:15

Criza democraţiei şi ascensiunea intoleranţei au dus la apariţia legislaţiei rasiale, regimul care a dat tonul unor asemenea acte reprobabile fiind Germania nazistă prin celebrele legi antisemite de la Nürnberg din 1935. Şi în România criza democraţiei din 1938 a dus la apariţia regimurilor autoritare care au elaborat şi votat legi rasiste, ţinta fiind populaţia evreiască. Am discutat cu Lya Beniamin despre legislaţia rasială antisemită din România atât în calitate de istoric, cât şi de martor ocular al anilor 1940. “Ea apare înainte de venirea guvernării antonesciene la putere, apare în timpul guvernării Gigurtu, respectiv în august 1940, sub titulatura “Statutul juridic al evreilor din România”.

Anterior, guvernul Goga adoptase legea revizuirii cetăţeniei, în 1938, şi legea a fost aplicată în anul 1939, după căderea acestuia. E prima lege gravă care a lovit într-o importantă categorie a populaţiei evreieşti din România. Prin legea revizuirii cetăţeniei, aproximativ 200.000 de evrei şi-au pierdut cetăţenia şi deveneau fără cetăţenie. În această calitate şi-au pierdut o serie întreagă de drepturi, în primul rând, dreptul la muncă şi la cel de proprietate. Dar ca tipologie de lege rasistă va urma “Statutul juridic al evreilor din România” care nu avea numai prevederi legislative. Ea teoretiza, din punct de vedere rasial, definea calitatea de evreu. Era legea care spunea ce însemna să fii evreu, care era acea categorie care intra în categoria evreilor şi împotriva căreia se aplicau legile respective. Este legea care într-un anumit fel stă la baza legislaţiei rasiale din timpul guvernării Antonescu.”

Sângele ca metaforă şi criteriu ştiinţific suprem şi biologia ca autoritate academică fac ca biopolitica să devină paradigmă pentru jurisprudenţa rasială. Lya Beniamin a spus că la începutul anilor 1940, în timpul guvernării mareşalului Ion Antonescu, legislaţia stabilea etnicitatea individului în funcţie de caractere genetice moştenite şi de ce se transmitea urmaşilor. “Fiecare lege adoptată de guvernarea Antonescu are o asemenea introducere, de definire a calităţii de evreu. Aceasta era condiţionată de criteriul sângelui. Dacă la evrei contează evreitatea după mamă, conform legislaţiei rasiale a regimului Antonescu conta, în aceeaşi măsură, şi apartenenţa etnică a tatălui. Se considera că structura sângelui este mult mai puternică la bărbaţi decât la femei şi că defectele şi calităţile caracterologice se transmiteau mult mai evident din partea tatălui, din partea bărbătească, decât din partea mamei. Trebuie să spun că “Statutul juridic al evreilor” apare pe data de 8 august 1940 şi imediat, a doua sau a treia zi, apare şi legea, într-un fel de esenţă rasistă, care interzicea căsătoriile mixte. S-a interzis, cu pedepse mari, căsătoria mixtă. Oficiile Stării Civile nici nu căsătoreau indivizi care veneau cu apartenenţe etnice diferite. Dacă un român voia să se căsătorească cu o evreică nu exista niciun fel de posibilitate de a se încheia căsătoria. Au fost cazuri în care căsătoriile mixte deja existente au fost desfăcute din înţelegerea partenerilor nu din cauză că au fost obligaţi să se despartă, nu exista o asemenea prevedere. Dar, în unele cazuri, soţii se despărţeau pentru a nu îngreuna situaţia celuilalt.”

De copiii rezultaţi din căsătoriile mixte se ocupa şi noua legislaţie. Am întrebat-o pe Lya Beniamin care era statului lor juridic. “Asta era ceva legat tot de definirea calităţii de evreu. Dacă tatăl era evreu, chiar dacă se despărţise de mama româncă sau creştină, totuşi copilul respectiv conta ca evreu. Eu am publicat un memoriu al mamelor creştine din Bucureşti prin care protestau împotriva faptului că copiii lor fuseseră excluşi din învăţământ fiind considraţi evrei. Un astfel de memoriu întocmit de mamele creştine a fost semnat de mama Janinei Ianoşi, soţia filosofului Ion Ianoşi. Mama ei era creştin-ortodoxă, tatăl ei era evreu, şi ea ea era elevă într-o şcoală evanghelică de unde fusese exclusă. Deci copiii din acele căsnicii mixte contau ca evrei. Un alt exemplu a fost filosoful Constantin Ionescu-Gulian, tatăl lui era evreu, mama lui era creştină şi el conta ca evreu.”

În baza legislaţiei rasiale, şi copilul Lya Beniamin a fost exclus de la şcoală. Am întrebat-o ce amintiri are legate de acel episod. “Primul şoc a fost în 1940, când a fost adoptată legea pentru eliminarea copiilor din şcoală. Familia mea locuia într-un oraş care se numea Târnăveni. Eram în clasa a 3-a şi iubeam şcoala. Eram pasionată de şcoală, mă trezeam la 6 dimineaţa pentru ca nu cumva să întârzii. Directorul şcolii primare unde eram eu şi alţi copii evrei primise un ordin ca a doua zi dimineaţă să se facă o adunare în curtea şcolii şi să se citească, cu mare mândrie, legea prin care copiii evrei nu mai aveau acces în şcolile româneşti. Directorul era un om cu foarte mult bun-simţ şi s-a dus noaptea la rabinul din Târnăveni, oraş mic, cu puţini evrei. L-a determinat să meargă în toate casele evreieşti unde erau copii de şcoală şi să anunţe ca a doua zi copiii să nu se mai ducă la şcoală pentru a nu fi expuşi unei asemenea situaţii înjositoare. Şi vine mama la mine la 6 dimineaţa şi-mi spune că nu mai am voie să merg la şcoală. A fost un şoc extraordinar pentru mine.”

Legislaţia rasială antisemită, profund nedreaptă şi distructivă, a dispărut odată cu căderea fascismului în 1945. A ajuns acolo unde îi este locul, abrogată şi dispreţuită.