Ţiganiada
Singura epopee în limba română, Ţiganiada (sau Tabăra ţiganilor), publicată într-o ediţie definitivă de Jacques Byck, între 1800 şi 1812, reflectă ideile iluministe ale Şcolii Ardelene al cărei reprezentant este Ion Budai-Deleanu.
Monica Chiorpec, 05.10.2015, 14:11
Singura epopee în limba română, Ţiganiada” (sau Tabăra ţiganilor”), publicată într-o ediţie definitivă de Jacques Byck, între 1800 şi 1812, reflectă ideile iluministe ale Şcolii Ardelene al cărei reprezentant este Ion Budai-Deleanu, autorul acestei scrieri. Dincolo de aparenţa jovialităţii, Ţiganiada” este una din cele mai de seamă dezbateri despre situaţia politică a spaţiului românesc premodern, percepută din perspectiva epocii luminilor”. Criticul literar Paul Cernat, despre apariţia şi însemnătatea Ţiganiadei” lui Ion Budai-Deleanu:
Ţiganiada este mai mult decât o simplă jucăreauă”, aşa cum i-a spus autorul însuşi. Este o scriere politică, este o scriere cu un subtext politic marcat. În cuprinsul ei, regăsim o întreagă dezbatere despre cea mai bună orândurire a ţiganilor, prin care se subînţeleg şi alţii. Este un text aproape codat, iar o discuţie asupra lui din unghiul ideilor iluministe şi chiar din unghiul Revoluţiei Franceze, pe care Budai-Deleanu le introduce meşteşugit în versuri, ar fi mai mult decât interesantă şi instructivă. Este una dintre cele mai importante scrieri ale Şcolii Ardelene şi aş spune că, în plan literar, este de departe cea mai semnificativă. Dar este mai mult decât literatură acolo. Este o scriere ideologică extrem de complexă, extrem de sofisticată şi este aproape incredibil cum, într-un moment de neajungere a limbii”, s-a putut scrie o asemenea epopee, în care să fie dezbătute la modul subtil şi sofisticat cele mai avansate idei ale timpului, ideile iluministe pe care Budai-Deleanu le cunoştea foarte bine. Sunt şi elemente ezoterice şi francmasonice acolo. Este, în orice caz, o scriere cu foarte multe sertare. Este un manifest al Şcolii Ardelene, într-un fel. Din păcate, acest manifest nu a avut ecoul pe care ar fi trebuit să-l aibă. Receptarea Ţiganiadei”, după cum bine se ştie, ţine de o altă vârstă culturală.”
Meditaţia pe care Ion Budai-Deleanu o realizează în Ţiganiada” asupra raporturilor de putere din spaţiul românesc al secolului al XV-lea generează o scriere cu puternice accente antifeudale. Patru secole mai târziu de la acţiunea epopeei, Şcoala Ardeleană aducea în prim-plan idei propagate de Revoluţia Franceză, împotriva privilegiilor aristocratice şi religioase. O scriere receptată cu adevărat abia în perioada junimistă de la jumătatea secolului al XIX-lea.
Paul Cernat Peisajul social este mai puţin vizibil, peisajul ideologic este însă foarte prezent. La fel şi cel lingvistic, aş îndrăzni să spun. Pentru a ajunge la peisajul social, trebuie să treci prin nişte straturi alegorice. Epopeea aceasta, eroic-comică, ne proiectează în vremea lui Vlad Ţepeş. Dar, dincolo de acest strat şi de dimensiunea utopică, de trimiterile la Rabelais şi toate celelalte, există un format mental care vine, într-adevăr, din societatea sfârşitului de secol XVIII şi a începutului de secol XIX. Cu siguranţă, Ion Budai-Deleanu a fost un om al timpului său, care şi-a conceput scrierea pentru a avea un efect politic imediat. Că nu l-a avut, este o altă discuţie. Dar constituie o imagine a lumii de la cumpăna dintre secole.”
Însuşi titlul scrierii lui Ion Budai-Deleanu duce cu gândul la epopeile antice. Din motive lingvistice, autorul Ţiganiadei” opta, la începutul secolului al XIX-lea, pentru un registru comic presărat cu trimiteri culturale la antichitate. Chiar din primele cânturi se face o trimitere la epopeea eroic-comică a lui Homer, – Omer” sau Omir”, cum i se spune în Ţiganiadă” -, Batrachomyomachia” sau Războiul dintre broaşte şi şoareci”. Este o opţiune pentru o epopee eroic-comică dintr-o problemă de neajungere a limbii”, ca să-i citez pe Budai-Deleanu. Limba română de la acea dată nu era pregătită, nu era capabilă să absoarbă necesarul lingvistic al unei tragedii, al unei epopei grave, în registru înalt. Atunci, rămânea varianta unei epopei populare, comice. Epopeea are, după cum se ştie, două posibile registre: registrul grav şi cel comic. Budai-Deleanu a optat pentru cea de-a doua variantă, nu pentru registrul Iliadei” sau al Odiseei”, ci pentru registrul Batrachomyomachiei” a aceluiaşi Homer. Dar, dincolo de stratul comic, există lucruri foarte grave, foarte serioase şi o întreagă dezbatere ideologică despre care formă de guvernământ ar fi mai bună. Dincolo de orice, este şi o meditaţie despre felul în care puterea corupe şi distruge o societate, ca în cazul acelei societăţi ţigăneşti de secol XV. De altfel, opţiunea pentru această Ţiganiadă” are şi nişte dedesubturi mai adânci, ezoterice, care vin din Egiptul antic. Se ştie că ţiganilor li se mai spunea şi egipteni, astfel încât se fac tot felul de trimiteri la piramide, la gândirea lui Hermes Trismegistul (n.a. alchimist din oraşul antic Alexandria, omolog al zeului Thot pentru egipteni). Lucrurile sunt foarte complicate, iar cum prin ţigani se înţeleg şi alţii”, cum spune Budai-Deleanu, prin ţigani se înţeleg, de fapt, românii. E un soi de metaforă, un fel de punere în abis a unei categorii mai largi.”
Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu este, aşadar, un mod de a vorbi, într-o cheie alegorică, despre lucruri cât se poate de importante pentru societatea românească de la începutul secolului al XIX-lea. Subtilităţile pe care unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai Şcolii Ardelene le introduce în scrierea sa sunt, de fapt, elemente ce construiesc o capodoperă cu substrat ideologic.