Reforme monetare în România interbelică

După încheierea Primului Război Mondial, România Mică devenea România Mare. Victoria Antantei aducea României aliate alipirea Basarabiei, Bucovinei, Banatului şi a Transilvaniei la Vechiul Regat.

Monica Chiorpec, 23.02.2015, 10:00

După încheierea Primului Război Mondial, România Mică devenea România Mare. Victoria Antantei aducea României aliate alipirea Basarabiei, Bucovinei, Banatului şi a Transilvaniei la Vechiul Regat. Dar România Mare se confrunta cu o situaţie economico-financiară precară şi trebuia să integreze noile provincii. Bugetul dezechilibrat de refacerea artificială prin emisiune continuă din partea Băncii Naţionale, devalorizarea leului şi neplata datoriilor externe ducea la dezorganizarea întregului sistem administrativ. Sub conducerea lui Vintilă Brătianu, Ministerul de Finanţe al României avea să continue un plan de consolidare economică iniţiat de precedentul ministru, Nicolae Titulescu.

Istoricul Ioan Scurtu, care s-a referit la principalele etape ale reformării fiscale din anii 1920: Nicolae Titulescu a fost cel dintâi ministru de finanţe care a elaborat o lege – de altfel complexă şi stufoasă, motiv principal pentru neaplicarea ei – care introducea principiul progresivităţii, aşadar în funcţie de mărimea veniturilor, dar şi impozitul pe venitul global. Cei care obţineau venituri din mai multe surse plăteau un impozit cumulat pentru această sumă globală. Practic, Vintilă Brătianu a reluat ideile de bază ale lui Nicolae Titulescu. Din iniţiativa lui, s-a adoptat, în februarie 1923, o nouă lege, care avea, în esenţă, acelaşi conţinut, cu deosebirea că erau mai puţine categorii de venituri.”

Politica financiară a lui Vintilă Brătianu s-a concentrat asupra modernizării sistemului fiscal românesc şi asupra respectării principiului echilibrului bugetar. Proiectul de lege a contribuţiilor directe, elaborat sub stricta sa îndrumare şi votat în Parlament în 1923, a răspuns cerinţelor de modernizare a sistemului fiscal din România. El va avea un impact pozitiv asupra valorii şi a structurii veniturilor bugetare. Noul sistem de repartizare a cheltuielilor reprezenta un pas important în consolidarea situaţiei financiare a României interbelice. Revine cu detalii Ioan Scurtu: De asemenea, această lege introducea o protecţie specială pentru veniturile obţinute din activităţile industriale. Vintilă Brătianu era adeptul politicii prin noi înşine”, a politicii care să ducă la dezvoltarea economiei şi, în special, a industriei. El susţinea că în urma războiului şi prin actele de unire, România îşi câştigase întregirea şi independenţa politică, dar era nevoie şi de independenţa economică. Vintilă Brătianu credea că independenţa politică era imposibilă în absenţa independenţei economice. Această reformă de care menţionăm avea scopul de a sprijini dezvoltarea economică a României, cu deosebire a industriei. Cadrul era guvernarea liberală, cea mai lungă din întreaga perioadă interbelică, care a durat mai mult de patru ani, din ianuarie 1922 până la sfârşitul lunii martie 1926. De altfel, această perioadă este caracterizată de adoptarea unei noi Constituţii, care prevedea naţionalizarea bogăţiilor subsolului. Pe această bază, s-a adoptat şi o legislaţie care să permită aplicarea concepţiei liberale prin noi înşine”, asigurând refacerea şi dezvoltarea într-un ritm accelerat a economiei naţionale. Aş menţiona faptul că, în 1928, la zece ani după Unire, nivelul de dezvoltare industrială a României era aproape de două ori şi jumătate mai mare decât cel dinaintea primului război mondial.”

Provocările pentru funcţia de ministru al finanţelor au fost importanţa economică deosebită a graniţei dunărene şi valorificarea petrolului românesc. Lui Vintilă Brătianu i se recunoaşte meritul în identificarea dificultăţilor întâmpinate de economia naţională ca urmare a prezenţei importante a capitalului străin în industria petrolieră din România. Brătianu este omul politic care a stabilit principalele coordonate ale unei politici energetice naţionale. Conform principiului liberal prin noi înşine”, Vintilă Brătianu a insistat asupra utilizării optime a resurselor petroliere din România în condiţiile creşterii cererii de energie nu doar pe plan intern, ci şi mondial.

Ioan Scurtu: Reforma lui Nicolae Titulescu a fost importantă pentru că a stabilit o anumită direcţie. Vintilă Brătianu a dat conţinut acestei reforme, în sensul că a stabilit ce să se facă cu sumele care ajungeau în bugetul statului, dincolo de achitarea salariilor şi a pensiilor, deşi erau foarte puţini cei care beneficiau, la vremea respectivă, de pensii de stat. El nu a mizat pe achitarea datoriilor statului român, ci pe asigurarea de investiţii, îndeosebi prin acordarea de împrumuturi către cei care se încumetau să înceapă activităţi industriale pentru producerea de bunuri care nu se fabricau încă în România. Aici vorbim mai ales de industria constructoare de maşini. În acest fel a luat fiinţă uzina Malaxa şi tot astfel s-au pus bazele Industriei Aeronautice Române şi ale altor mari întreprinderi din perioada interbelică.”

Valorificarea resurselor naturale reprezenta, în viziunea ministrului de finanţe Vintilă Brătianu, un element important pentru crearea unei economii care să nu mai depindă atât de mult de capitalul străin. Măsurile de politică economică susţinute de guvernul liberal au contribuit între 1918 şi 1940 şi la stabilizarea de facto a monedei româneşti.