Proiecte faraonice ale economiei ceauşiste – drumurile montane
Odată intrat pe Drumul Naţional 7C, din comuna Bascov, judeţul Argeş, şi până în comuna Cârţişoara, judeţul Sibiu, pe o lungime de circa 90 de kilometri, începe una dintre cele mai spectaculoase aventuri automobilistice din România:
Steliu Lambru, 06.10.2014, 10:12
Odată intrat pe Drumul Naţional 7C, din comuna Bascov, judeţul Argeş, şi până în comuna Cârţişoara, judeţul Sibiu, pe o lungime de circa 90 de kilometri, începe una dintre cele mai spectaculoase aventuri automobilistice din România: Transfăgărăşanul. El este emblema unei idei care a dominat gândirea economică a lui Nicolae Ceauşescu în anii ‘70, cea a drumurilor montane. În practică, drumurile montane s-au dovedit a fi, asemenea multor proiecte ale economiei comuniste, doar nişte idei bune cu rezultate proaste. Costul lor exorbitant şi profitul mic pe care îl aduceau le-au încadrat în ceea ce a fost denumit drept “greaua moştenire” a regimului comunist.
Ideea Transfăgărăşanului i-a venit lui Nicolae Ceauşescu la sfârşitul anilor ’60, după ce URSS a invadat Cehoslovacia, şi s-a materializat până în 1974. Ceauşescu credea că drumurile de acces deja existente prin Carpaţii Meridionali puteau fi blocate cu uşurinţă. Temându-se de o invazie sovietică, a ordonat construirea unui drum peste Munţii Făgăraş care atinge o altitudine maximă de 2042 de metri la lacul Bâlea. Construirea acestui drum foarte complicat a fost încredinţată trupelor de geniu ale armatei române.
În perioada construirii Transfăgărăşanului, Maxim Berghianu a fost şeful Comitetului de Stat al Planificării, instituţie centrală în economia planificată comunistă. Intervievat în 2002 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Berghianu a spus că el nu a fost de acord cu grandiosul proiect: ”Eu m-am opus vreo patru ani construirii Transfăgărăşanului. Pentru că era o investiţie enormă, care nu aducea nici un plus de venit naţional. Eu sunt montaniard şi ştiam că acolo zăpada, în iunie-iulie, încă e de 5-6 metri. Şi atunci, ce faci cu drumul ăsta? Supus eroziunii, ploilor apelor care curg, alunecărilor. Ce produce ăsta? Şi îl ţii închis 7 luni pe an, şi ce mare trafic ai acolo. S-a zis că e strategic, cu asta m-au încuiat: Ce, nu vrei să avem posibilitatea să trecem cu tancuri prin Argeş în Ardeal”? Şi vreo 4 ani am tot încurcat proiectul ăsta, fără să spun. Dar n-a ţinut. Vasile Patilineţ a fost insul care a insistat foarte mult, şi l-a convins. El era cu armata, cu Securitatea, el se ocupa cu justiţia, cu toate. Ceauşescu voia şi el să facă legătura Argeşului cu Ardealul.”
Ambiţia de a construi drumuri montane era în plin avânt. Maxim Berghianu povestea că a existat intenţia de a se construi un alt drum, paralel cu Transfăgărăşanul, la est de acesta: ”Şi a mai vrut să facă unul care să pornească de la Sâmbăta de Sus să iasă tot în Argeş. L-am domolit pe Patilineţ, cu care eram în relaţii amicale. I-am spus: băi, te blesteamă ţara asta, toţi oamenii te blesteamă, că ai stricat cel mai frumos acces în Munţii Făgăraş, plus că distrugi o pădure pe malul unei ape repezi de munte, o splendoare. Nu-i destul că avem Transfăgărăşanul ăla şi îl ţinem închis? Potoleşte-te!” Ei, şi n-a mai ajuns la Ceauşescu cu proiectul. Eu coboram odată din munte şi am aflat întâmplător. Am văzut că aia tot taie pădurea pe acolo. Şi mă întreb ce-o fi asta? Şi când cobor, mă opreşte unul care îmi spune că nu pot trece că se puşcă cu dinamită. Şi atunci am aflat de la ăla că se face un drum care să iasă în Argeş. Şi că Ministerul Forestier taie pădurea că acum Patilineţ era la Ministerul Forestier şi al Lemnului. Şi atunci am vorbit cu el şi am blocat proiectul de care nu ştiam nimic. De Trasfăgărăşan ştiam, că l-am blocat 4 ani. Ba că nu avem bani, ba am uitat, ba că nu ştiu ce. Dar Ceauşescu nu mi-a impus niciodată să îl bag neapărat în planul de investiţii. Venea propus de Armată şi de Ministerul Forestier.”
Proiectul drumurilor montane, alte idei economice năstruşnice, împreună cu o gândire bazată pe autarhie şi pe plata anticipată a datoriei au dus, în anii ’80, la colapsul economiei comuniste. Maxim Berghianu: ”Să nu mai dea bani de import pentru utilaje şi piese de schimb, asta a nenorocit economia. Plus nebunia lui Ceauşescu de a plăti datoria externă înainte de timp, ceea ce nu făcuse nimeni în lume şi care a dus economia la pământ. N-a mai adus importuri pentru piese de schimb la utilaje moderne în chimie, în metalurgie, în alte ramuri. A limitat importul de utilaje şi tehnică nouă. Şi cum e revoluţia tehnico-ştiinţifică acum, orice utilaj mai mult de 4-5 ani nu poate ţine. Nu mai ţine ca în secolele 18 şi 19. Înnoirea utilajelor se face într-un timp foarte scurt, la 4-5 ani, 6 ani maximum. Or, noi n-am înlocuit utilaje. Nu mai dădea bani, că nu mai avea de unde. Făcuse investiţiile astea neproductive, mari, megalomane, care nu produceau venit naţional. Neavând venit naţional, nu puteai să dai un fond de acumulare corespunzător pentru reproducţia lărgită. Nedând pentru reproducţia lărgită, n-aveai nici venit naţional şi nu mai aveai ce bani să mai rulezi.”
Proiectul drumurilor montane a fost unul dintre eşecurile economiei ceauşiste inspirat de marele model al marxism-leninismului. El a fost încă o piatră pe drumul spre iad pavat întotdeauna cu intenţii bune.