România şi Primăvara de la Praga
A fost cea mai mare operaţiune de invazie a unui stat de după cel de-al doilea război mondial. Ceauşescu n-a fost invitat să participe, nici informat despre invazie.
Steliu Lambru, 30.12.2013, 13:32
Unele fotografii devin imagini-simbol universale ale unui eveniment marcant şi traversează timpul istoric cu mesajul nealterat. Fotografiile cehului Josef Koudelka rămân cele mai expresive şi se confundă cu Primăvara de la Praga, încercarea Cehoslovaciei din 1968 de a ieşi de sub tutela sovietică. Josef Koudelka a avut marele noroc de a fi prezent pe străzile din Praga în august 1968 şi de a avea un aparat de fotografiat cu care să arate omenirii barbaria cu care voinţa de liberate a conaţionalilor săi era strivită de Uniunea Sovietică şi aliaţii ei. Întors din România cu doar două zile înainte de atacul trupelor Pactului de la Varşovia, Koudelka a făcut pozele pe care le-a scos din ţară clandestin şi le-a publicat în Franţa în 1969.
O expoziţie cu fotografiile lui Josef Koudelka s-a deschis la Muzeul de Artă Contemporană din Buucreşti, eveniment care se va închide pe 2 ianuarie 2014. Colonelul Alexandru Oşca, istoric militar, a scris câteva cărţi despre invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia şi neparticiparea României. ”A fost cea mai mare operaţiune de invazie a unui stat de după cel de-al doilea război mondial. Ceauşescu n-a fost invitat să participe, nici informat despre invazie. Liderii ţărilor s-au întâlnit la nivelul cel mai înalt de 6 ori. Noi nu putem să ştim acum ce-ar fi făcut Ceauşescu dacă ar fi fost întrebat în legătură cu participarea României. Ce-a fost în mintea lui, când ştia că toţi amicii se întâlnesc, şi ştia de aceste întâlniri, şi pe el nu-l cheamă, mai ales într-un conclav comunist unde se ştia foarte clar că, dacă nu eşti chemat acolo, nu eşti la masă, trebuie să cam pleci. Dacă nu, erai ajutat să pleci.”
Istoricul Petre Otu, director al Institutului de Studii Politice Apărare şi Istorie Militară, a cercetat documente declasificate din care rezultă că Nicolae Ceauşescu ştia de campania pe care Pactul de la Varşovia o pregătea împotriva Cehoslovaciei. ”Din documentele la care noi am avut acces, se pare că ştia de invazie. Una dintre sursele foarte prompte şi foarte exacte a fost un ofiţer polonez a cărui familie, în 1939, s-a retras în România, unde a rămas până în 1944. Ofiţerul polonez şi făcuse liceul militar în România. El era în comandamentul Pactului de la Varşovia. Consilierul ambasadei României la Varşovia fusese coleg de liceu cu ofiţerul polonez. Prin această legătură s-au primit informaţii foarte exacte despre pregătirile sovietice. Ceauşescu a fost informat de Ion Stănescu şi, când a plecat la Praga, a dispus ca mesajul primit de la ofiţerul polonez să-i fie tradus şi în cehă. La Praga, i l-a dat lui Dubcek. La întoarcere, Stănescu l-a întrebat pe Ceauşescu dacă i-a spus lui Dubcek. Ceauşescu i-a răspus: Da, dar ăsta ori nu ştie nimic, ori nu vrea să ştie nimic. Ceauşescu a fost nemulţumit de reacţia lui Dubcek.”
Relaţia dintre România şi Cehoslovacia nu a fost însă una apropiată până în 1968. În 1964, cu ocazia elaborării planului Valev prin care României i se rezerva rolul unei economii agrare în lagărul socialist, Cehoslovacia îşi folosea influenţa pentru ca acesta să fie impus. Petre Otu a arătat cum a evoluat relaţia româno-cehoslovacă în funcţie de desfăşurarea evenimentelor. ”Liderii cehoslovaci au fost foarte reticenţi până în luna iulie faţă de cooperarea cu Ceauşescu. Au încercat să-l evite pentru că asocierea cu Ceauşescu putea constitui motiv de invazie pentru sovietici. După ce ei au aflat că lucrurile se precipită şi că sovieticii pregătesc o invazie, atunci s-au încălzit relaţiile. Ceauşescu pleca la Praga şi semna tratatul de asistenţă mutuală. Lucrul acesta a dus la teoria potrivit căreia Mica Antantă din perioada interbelică se reconstituia. Informaţiile din sursele memorialistice confirmă că sovieticii urmăreau cu atenţie acea cârdăşie dunăreană. Pe baza acestor informaţii s-au pregătit în secret formaţiunile de luptă ale tineretului şi gărzile patriotice, astfel că ele au defilat la 23 august. A fost un efort extraordinar iar Ceauşescu, ştiind că va fi vorba de o invazie, a făcut pregătirile în secret.”
În România, în 1968, se găseau ca turişti 8000 de cetăţeni cehoslovaci, încă 400 se aflau în Bulgaria, care au venit în România. Cum nu se mai puteau întoarce în Cehoslovacia, au fost cazaţi în hotelurile Oficiului Naţional de Turism, li s-au dat bani până când lucrurile s-au mai liniştit şi au putut pleca acasă. Tomaš Vostry, locţiitorul ambasadorului Cehiei la Bucureşti, şi-a petrecut vacanţa de vară a anului 1968 pe litoralul românesc. ”Doresc să rememorez din copilăria mea. Din păcate, am pierdut acele şapte zile în care Koudelka a făcut acele fotografii. Am fost unul dintre acei cehi care şi-au petrecut vacanţa de vară în România, la Mamaia, şi nu am mai putut să luăm avionul înapoi pe 22 august. Şi am luat trenul înapoi spre casă, cu părinţii mei, pe 2 septembrie. Am pierdut acele părţi de istorie. Dar pot să confirm că turiştii cehi au fost bine trataţi. Aveam 10 ani în 1968, şi puteam înţelege şi observa câte ceva la începutul lunii septembrie. Încă se puteau vedea multe trupe sovietice în Praga, când mergeam la şcoală. Erau în parcurile din Praga şi în pădurile dimprejur şi oamenii erau foarte mânioşi. La începutul toamnei, trupele sovietice au început încet să se retragă din Praga.”
În ciuda circumstanţelor nuanţate, posteritatea a reţinut un mic gest care a dus la naşterea unei apropieri. Care poate fi la fel de important ca un mare gest.