Începuturile statalităţii române
Spaţiul românesc, împreună cu cel slav de nord, au fost expuse periodic impactului destabilizator al incursiunilor popoarelor migratoare din Asia de origine turco-mongolă.
Steliu Lambru, 30.09.2013, 13:40
Statul medieval român este una dintre cele mai târzii apariţii pe harta politică a Europei, în a doua jumătate a secolului al 14-lea. Istoricii au explicat naşterea sa mai lentă prin argumente politice şi transformări economico-sociale legate de instabilitatea produsă de migraţii. Spaţiul românesc, împreună cu cel slav de nord, au fost expuse periodic impactului destabilizator al incursiunilor popoarelor migratoare din Asia de origine turco-mongolă.
Începuturile statului Muntenia sau Ţara Românească, între Carpaţii Meridionali şi Dunăre, nucleul viitorului stat român format la jumătatea secolului al 19-lea, au fost disputate din cauza lipsei de surse. Ipoteze credibile sau mai puţin credibile circulă în paralel făcând dificilă pentru individul cu educaţie medie înţelegerea unui proces lung şi complicat. Cea mai la modă teorie din ultimii ani privind formarea Munteniei a fost teoria cumanistă emisă de istoricul Neagu Djuvara. Ea conta pe influenţa consistentă a populaţiei migratoare turcice a cumanilor la naşterea statalităţii muntene.
Istoricul Matei Cazacu este specializat în istoria Evului Mediu. Este cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique din Franţa şi conferenţiar la Institut National des Langues et Civilisations Orientales (INALCO) din Paris. Cazacu a arătat stadiul cercetărilor de până acum privitoare la formarea Munteniei în arheologie. ”S-au făcut săpături la Curtea de Argeş şi Câmpulung unde s-au găsit casele domneşti, vechea biserică din secolul 13. Avem nişte voievozi sau cneji care aveau un anumit statut şi pe care cercetările atente au putut să ne arate cum au intrat în conul de lumină al marii istorii. Până atunci, trăiseră în societăţi orale care nu scriau. A trebuit să vină ocuparea Constantinopolelui din 1204 de către cruciaţi şi integrarea acestor teritorii într-o imensă strategie papală de cuprindere a păgânilor şi schismaticilor din nordul şi sudul Dunării pentru a afla de existenţa acelor cneji sau voievozi munteni. Erau români şi ortodocşi, locuiau în case de piatră sau de lemn. Cumanii şi ceilalţi nomazi locuiau pe malurile Dunării, pe malurile micilor râuri care se varsă în Dunăre, şi au lăsat acolo urme. Iar mormintele lor, în număr de 13 în toată Muntenia, se află mai ales către est. Se vede că sediul puterii cumane era spre răsărit, Dobrogea şi sudul Basarabiei. Dacă Muntenia ar fi fost întemeiată de cumani, capitala n-ar fi fost la Curtea de Argeş, în munte, iar statul nu s-ar fi numit Muntenia adică ţara oamenilor de la munte”, ci ar fi fost la Lehliu ori la Caracal, pe unde ar fi locuit cumanii, şi nu în inima Carpaţilor.”
Interpretarea asupra căreia cei mai mulţi istorici au căzut de acord este că în Muntenia, sau în sudul României de azi, au existat două formaţiuni statale: nordul subcarpatic, controlat de elite româneşti, şi sudul dunărean aflat sub control cuman. Hărţile menţionează numele Cumania pentru estul şi sudul Munteniei. Istoricul Şerban Papacostea a detaliat ce însemna aceasta. De la Olt spre răsărit, în geografia occidentală de limbă latină, spaţiul apare drept Cumania. Din colţul format din judeţul Argeş de azi, plus Oltenia, a început expansiunea statului român creat sub Basarab I. Nu discutăm originea lui, important este rolul istoric jucat de el. S-a identificat cu statul român şi a contribuit la geneza sa. Dar numele Cumania apare până târziu ca imperiu al stepelor. Timp de un mileniu, noi am fost în aria de influenţă, uneori chiar de dominaţie, a acestui imperiu al stepelor unde s-au succedat, rând pe rând, neamuri asiatice. Expansunea statului român a început în secolul 13 spre răsărit, spre spaţiul desemnat de geografia occidentală drept Cumania, Cumania Neagră fiind partea de apus, Cumania Albă fiind spaţiul nord-pontic din est. Procesul a început cu străpungerea Carpaţilor de către ordinul teutonic în 1211, iar în secolul 14 procesul a fost continuat, în colaborare cu fiul lui Basarab, de către alianţa antitătară a Regatului Ungariei şi Regatului Poloniei. Această alianţă a împins Hoarda de Aur, numele Imperiului mongol din stepa rusă, către est. Cumania Neagră era numele sub care erau cunoscute Ţara Românească de la Olt spre est şi Moldova.”
Matei Cazacu a amintit şi existenţa unor vestigii care confirmă Cumania ca entitate statală zonală importantă. ”Această Cumanie este documentată pe teren tocmai prin toponimie. Acolo unde avem Bărăgan, Burnaz, Teleorman, ştim că erau cumani deoarece acestea sunt nume turceşti vechi. Iorga a observat foarte bine acest lucru. Pe de-o parte, avem această porţiune cumană din sudul Munteniei, Bărăganul, care merge până la Gurile Dunării şi Dobrogea de nord. Pe de alta sunt zone locuite de români cu toponimele Vlăsia şi Vlaşca. După care, în Banat mai apar slavi instalaţi în timpuri mai vechi şi mai noi. Cumanii, înaintea lor pecenegii şi alţii, erau la câmpie, la păşuni pe malul unor râuri mici. Ei locuiau acolo şi dominau populaţiile locale de români pescari şi agricultori, au lăsat urme în toponimie şi au fost asimilaţi sedentarizându-se.”
Formarea politică a Munteniei în decursul ultimului sfert al secolului al 13-lea şi în secolul al 14-lea ţine cont, ca în majoritatea cazurilor, de contribuţia autohtonă şi de influenţele migratoare. În cazul de faţă, românii şi cumanii şi-au creat statul pe care şi l-au imaginat.
