Richard Nixon şi Gerald Ford la Bucureşti

După aproape două decenii de răceală între 1945-1947 şi jumătatea anilor 1960, cele două alianţe militare şi cele două sisteme politico-economice rivale conduse de SUA şi URSS încercau să coabiteze.

Steliu Lambru, 09.09.2013, 10:05

După aproape două decenii de răceală între 1945-1947 şi jumătatea anilor 1960, cele două alianţe militare şi cele două sisteme politico-economice rivale conduse de SUA şi URSS încercau să coabiteze. Fiecare parte încerca să schiţeze gesturi diplomatice sau chiar să îndrăznească să facă paşi de apropiere peste “gardul de sârmă ghimpată”. România lui Ceauşescu a căutat să dezgheţe relaţiile cu SUA, vizitele preşedinţilor americani Richard Nixon din 2-3 august 1969 şi cea a lui Gerald Ford de la începutul lunii august 1975 fiind semnale importante.

Mircea Carp era şeful secţiei române a postului de radio Vocea Americii şi el i-a însoţit pe cei doi preşedinţi americani la Bucureşti. Carp a fost nevoit să fugă din România după instalarea regimului comunist cu ajutorul sovieticilor. El a fost nu doar un simplu martor ocular al vizitei lui Nixon în România, ci a cunoscut percepţia care s-a format în rândul românilor asupra acelei vizite, aşa cum a spus într-un interviu acordat Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în 1997.

“Vizita lui Nixon la începutul lui august 1969 a însemnat prima vizită a unui preşedinte american în Roânia. A însemnat în acelaşi timp un moment de deschidere în relaţiile româno-americane. A însemnat în acelaşi timp însă şi un moment de dezlănţuire a unor speranţe în rândul românilor că această vizită a preşedintelui Nixon va aduce o ameliorare a situaţiei din ţară. Poate că au fost şi unii chiar care s-au gândit la o eliberare a României de sub ocupaţia comunistă. Aş vrea sa precizez ceva, mai ales că ştiu că în două cronici care s-au făcut în legătură cu cartea mea a fost exprimată părerea că Statele Unite au lăsat pe români să creadă că vizita lui Nixon ar însemna ceva, poate chiar o eliberare sau în orice caz o ameliorare simţitoare a situaţiei din ţară. Pot să spun cu toată certitudinea, şi desigur cu tot regretul din acest punct de vedere, că niciodată, nici Nixon, nici Departamentul de Stat, nici Ambasada americană de la Bucureşti nu au lăsat să se întrevadă câtuşi de puţin că vizita lui Nixon va însemna o schimbare a situaţiei din ţară. Ci doar o schimbare a relaţiilor dintre guvernele de la Bucureşti şi de la Washington.”

Richard Nixon a fost primit cu o simpatie de nedescris în capitala României. A fost un adevărat triumf, pe care Nicolae Ceauşescu l-a considerat ca semn de simpatie al populaţiei pentru sine. Mircea Carp are şi o explicaţie a simpatiei pe care Nixon a avut-o pentru Ceauşescu.

“Mai ales în lumina acestor speranţe neîntemeiate, Nixon a fost aşteptat în tară cu un entuziasm de nedescris. Mi-a fost confirmată mai târziu la Ministerul de Extene din Bucureşti informaţia că au ieşit pe străzile Bucureştiului aproximativ un milion de oameni. În ceea ce priveşte vizita lui Nixon, a fost un entuziasm extraordinar! Convorbirile care au avut loc între el şi Ceauşescu, convorbiri care au avut la bază o simpatie a lui Nixon faţă de Ceauşescu. Nixon a încercat politic să folosească România ca o trambulină pentru ameliorarea unor relaţii cu Moscova. Personal, cred că preşedintele Statelor Unite de atunci, cu tot respectul, a fost destul de naiv ca să-şi închipuie că Ceauşescu poate să joace un rol atât de important la Moscova! Oricum, ştiu precis că ăsta a fost unul din motivele vizitei sale. De ce îl simpatiza Nixon pe Ceauşescu? După ce eşuase în încercarea de a deveni preşedinte al Statelor Unite în lupta electorală contra lui John F. Kennedy, el devenise mai mult sau mai puţin a nobody din punct de vedere politic. Când a încercat să-şi refacă poziţia politică a făcut trei vizite în Europa de Răsărit : la Varşovia, la Moscova şi la Bucureşti. La Varşovia a fost primit rece, la Moscova i s-a întors spatele. La Bucureşti Ceauşescu, simţind probabil ceva, i-a întins covorul roşu. Lucrul ăsta Nixon nu l-a uitat niciodată. Iar primirea de la Bucureşti pentru el a fost poate unul dintre cele mai glorioase momente de publicitate, nu politice, dar oricum de publicitate, în relaţiile sale cu străinătatea.”

După 6 ani, succesorul lui Nixon, Gerald Ford, vizita România. Era şi acesta un succes, însă nu atât de mare precum fusese cel din 1969. Mircea Carp.

Gerald Ford a venit de la Varşovia unde participase, întâi de la Helsinki, unde participase la conferinţa la vârf pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Se oprise la Varşovia, unde fusese primit foarte-foarte frumos, şi pe urmă la Bucureşti, unde primirea a fost la fel, foarte frumoasă, dar mult inferioară celei pe care bucureştenii i-au rezervat-o lui Nixon cu 6 ani de zile mai-nainte. Am avut atunci informaţii că însuşi Ceauşescu şi oamenii din jurul lui, amintindu-şi încă de faptul că atâta lume a ieşit pe străzile capitalei, mult mai multă decât ar fi dorit sau ar fi permis regimul comunist, au ţinut întreaga primire în frâu. Se pare că n-au fost mai mult de vreo 350-400 de mii de persoane, ceea ce, din punct de vedere comunist reprezenta un lucru foarte important, dar nimic extraordinar. Românii de data asta nici nu au fost aşa de entuziaşti, pentru că cei 6 ani care s-au scurs între vizita lui Nixon şi vizita lui Ford au dovedit că Statele Unite nu erau dispuse să se angajeze mai mult decât ar fi cerut interesele lor politice într-o ameliorare a situaţiei din ţară.”

Cele două vizite ale lui Nixon şi Ford din 1969 şi 1974 în România au fost gesturi de apropiere între două ţări aflate în sisteme politico-militare opuse. Ele nu au dus la rezultate concrete întrucât esenţa regimurilor lor politice era opusă.