Sărbătoarea Răbarbărului
Destinația Colinele Transilvaniei (Transylvanian Highlands) include 7 situri (de interes național și Natura 2000), fiind a doua arie protejată din ţară, ca mărime, după rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
Ana-Maria Cononovici, 17.05.2022, 18:23
Destinația
Colinele Transilvaniei (Transylvanian Highlands) include 7 situri (de interes
național și Natura 2000), fiind a doua arie protejată din ţară, ca mărime, după
rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Destinaţia e mărginită de localitățile
Sibiu, Braşov, Făgăraş, Rupea, Sighişoara şi Mediaş, întinzându-se în jurul
văilor Hârtibaciului, Târnavei Mari și a Oltului. Însumează 267.438 ha și 90.000 de locuitori, în 44
de comune, din 3 judeţe (Sibiu, Mureș și Brașov). Destinaţia este asociată cu
peisajul medieval mozaicat, cu dealuri şi coline înalte, văi însoţite de terase
şi lunci, sate multiculturale, cetăți și biserici fortificate, unele monumente
UNESCO. Pădurile de stejari seculari şi gorun sunt iconice, iar pajiștile și
fânețele au înaltă valoare naturală, favorizate de păstrarea metodelor
tradiţionale de paşunat şi de întoarcere a fânului.
Colinele Transilvaniei este o destinaţie activă,
cu o reţea de 500 de km de trasee de drumeție și bicicletă, ce poartă
vizitatorii prin peste 60 de localități. Turiştii pot încerca vizite la
ateliere meşteşugăreşti, producători sau puncte gastronomice locale.
La început de mai, a fost organizată aici
sărbătoarea Răbarbărului. Bianca Ştefănuţ, specialist comunicare senior
WWF-România, ne-a povestit: Sărbătoarea răbarbărului, care a avut loc
în Saschiz, este de fapt un exemplu de bună-practică, un exemplu de urmat,
realizat de comunitatea de aici. Ea aduce oamenii laolaltă, pentru a-şi promova
valorile culturale, naturale, gastronomice. Răbarbărul vine cu tradiţia din
urma lui, este o plantă care creşte cu spor şi este îngrijită cu drag acolo, în
Colinele Transilvaniei şi este prelucrată în felurite moduri: de la ciorbă, la
băuturi realizate cu răbarbăr şi, desigur, minunatele plăcinte, care au fost
prezente şi în Saschiz.
Cum pot oamenii și autoritățile locale să răspundă
împreună nevoilor comunității? Cum păstrez valorile tradiționale și naturale,
dar evoluez și financiar? Sunt întrebări valide, care îşi caută răspunsul în
astfel de comunităţi. Bianca Ştefănuţ a adăugat: WWF România
împreună cu partenerii noştri locali, din Colinele Transilvaniei, suntem acolo
11 organizaţii care încearcă să educe, să informeze şi să aducă laolaltă mai
mulţi locuitori, mai multe comunităţi din Colinele Transilvaniei, astfel încât
să trăiască într-un mod mai armonios cu natura, dar în acelaşi timp, să devină
şi o voce în procesul de luare a deciziilor la nivel local. Astfel, noi
încercăm, mai ales prin acest proiect care se numeşte PACT2020, care este derulat de WWF România,
în parteneriat cu Asociaţia Mioritics și fundaţia Mihai Eminescu Trust cu
sprijinul financiar Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda,
Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021, vrem prin acest
proiect să învăţăm de la comunităţile locale, cum se organizează ele, care sunt
nevoile lor principale şi să îi ghidăm printr-un proces de educaţie, spre a
deveni comunităţi mai active şi mai sustenabile.
Cum a crescut comunitatea din Saschiz în ultimii
ani, am aflat tot de la Bianca Ştefănuţ: În Saschiz avem un exemplu
foarte frumos de acţiuni civice. Este vorba despre Asociaţia Vecinătatea femeilor
din Saschiz, care din 2015, de când s-au organizat, spre a aduce o bunăstare
comunităţii, nu doar femeilor şi familiilor de acolo, care au fost obiectivul
principal, dar întregii comunităţi. Realizarea acestei sărbători a Răbarbărului
chiar asta face, este un model de urmat pentru mai multe comunităţi, din
România, dar şi la nivel internaţional.
La Sărbătoarea răbarbărului, din Saschiz, înainte
de a se delecta cu plăcintele cu răbarbăr, cei prezenţi au discutat despre
procesul de informare și educare pe care îl vor urma 150 de persoane din cele
10 comunități din județele Brașov, Sibiu și Mureș. Cum putem afla mai multe
despre evoluţia proiectului? Bianca ştefănuţ: La WWF România, dorim
să vă invităm să urmăriţi parcursul proiectului, atât pe social media, cât şi
pe website-ul proiectului: colinele-transilvaniei.ro/pact 2020
şi acolo veţi găsi informaţii care vă pot ajuta şi pe dvs. şi comunităţile din
care faceţi parte. Sunt nişte colecţii de bune practici, sunt informaţii utile
despre cum să vă adresaţi autorităţilor locale sau regionale şi cum să rezolvaţi
mai bine provocările pe care le aveţi în comunitate.
Prin astfel
de proiecte se urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și
capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea
cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp
relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Obiectivul general este de a reduce disparitățile economice și sociale dintre
oamenii din aceste zone și a consolida relațiile bilaterale dintre zonele
beneficiare și statele donatoare.