Şcoala bunicilor

Crescută în satul Geoagiu de Sus, din judeţul Alba, într-o comunitate în care se respectau tradiţiile, unde lumea seara se aduna şi cosea, ţesea, învăţa jocuri şi cântece populare, Mariana Mereu promovează azi tradiţia locului.

Ana-Maria Cononovici, 22.02.2022, 15:15

Crescută în satul Geoagiu de Sus, din judeţul
Alba, într-o comunitate în care se respectau tradiţiile, unde lumea seara se
aduna şi cosea, ţesea, învăţa jocuri şi cântece populare, Mariana Mereu
promovează azi tradiţia locului. Au urmat participări la târguri de turism, expoziţii
şi conferinţe tematice. Devenind posesoarea unei impresionante expoziţii
etnografice, Mariana Mereu a organizat Şcoala bunicilor, menită să îi înveţe
pe doritori meşteşugul torsului, ţesutului, cusutului sau cultivarea şi
prelucrarea cânepii, precum şi realizarea produselor finite.

Mariana Mereu şi-a transformat casa în şcoala
bunicilor, adică acest lăcaş în care îşi propune să transmită din priceperea
sa: Am păstrat şi am îngrijit de când mă ştiu (n.r. portul popular) , de
când am fost mică nu am aruncat nimic din ce am avut vechi acasă: război (n.r.
de ţesut ) a fost tot timpul la noi în casă, bunica şi mama tot timpul lucrau
şi am prins gustul cusutului, ţesutului, torsului. Îmi place, numai asta aş
face tot timpul. N-aş face altceva dacă aş avea de ales, aş coase, aş ţese, aş
toarce şi îmi doresc cât mai multă lume sau cât mai mulţi copii sau oricine, nu
există limită de vârstă, să fie interesat să înveţe. M-am străduit şi aici în
sat, am organizat şi şezători, ateliere.

Mariana Mereu observă cu regret că mai mult străinii apreciază
tradiţile noastre: Anul
trecut a venit o familie din Franţa şi le-am arătat cum să lucreze la război,
la ţesut, la furcă, la tors şi mergeau în Maramureş să cosească iarbă. Plăteau
ei ca să meargă să înveţe să cosească. Unde am ajuns! Şi
de cosit puţini tineri mai ştiu cosi, pentru că ne-am automatizat. Tineretul
poate că ar cosi, dacă ar fi plătiţi, pentru că şi ei trebuie să trăiască.

Mariana Mereu ne-a vorbit cu pasiune despre cum
cultivă cânepă şi ţese şi toarce şi îşi doreşte să îi înveţe şi pe ceilalţi, aducând
în prezent o tradiţie care devenise istorie. Astfel, din firele de cânepă ea
ţese ştergare şi costume populare: Anul aceasta ar fi al şaptelea de
când cultiv cânepă. Tot aşa am început cu meşteşugul cânepii la Fiii satului,
o femeie care nu mai este acum, avea cânepă în pod şi aşa am început să cultiv.
Şi e de muncă: să obţii autorizaţia e greu, când ai crezut că s-au limpezit
lucrurile, apare altceva. Şi e greu cu prelucrarea ei: se pune la uscat, se
leagă mănunchiuri mici, se pune la uscat în picioare şi pe urmă se duce şi se
bagă la topit. Se acoperă cu pietre ca să fie sub apă şi într-o săptămână, când
începe să se separe fibra de pe partea lemnoasă, înseamnă că e topită. Se
scoate, se spală şi se pune din nou la uscat. Se albeşte frumos şi pe urmă
începe procesul meliţatului (n.r a curăţa cânepa de părţile lemnoase),
pieptănatul, torsul şi ţesutul. E simplu, dar procedeul e lung şi anevoios, dar
e frumos. Să vezi că iese ceva din mâinile tale, dintr-o plantă să iasă o ie!
Vă spun sincer pentru bani nu am făcut (n.r.astfel de straie), pentru că îmi
pare rău că eu ţin la ele, dar nu apreciază nimeni munca. Şi atunci decât să
rămân dezamăgită că nu primesc valoarea muncii, renunţ, prefer să nu fac. Am
mai făcut cadou, dar altfel nu!

Un alt regret al Marianei Mereu este faptul că,
scoase la vânzare, produsele pe care le realizează cu femeile şi fetele care au
învăţat să lucreze şi duc tradiţia mai deprarte, nu sunt apreciate la justa
valoare: Şi ciorapii de lână, dacă ceri 50 de lei (10
euro) pe o pereche, ciorapi de lână în
fir de cânepă, zic că e scump. Dar nu faci o pereche de ciorapi într-o zi! Vara
poţi umbla cu ciorapi de lână că nu transpiri, lâna dacă o secţionezi arată ca
o macaroană, e goală pe dinăumtru şi cânepa tot aşa. Vara ţine răcoare, iarna
ţine cald.

Şi dacă tot lucrează cu cânepă, Mariana Mereu a
iniţiat şi sărbătoarea Ziua Cânepii, ajunsă vara trecută la ediţia a 4-a,
eveniment la care au participat şi turişti. Cei curioşi au descoperit drumul
cânepii de la semănat până la obţinerea fibrei textile din care se confecţionau
haine, ştergare dar şi costume populare, în vremea în care fiecare gospodărie
cultiva cânepă şi o lucra.

Interlocutoarea noastră speră în mai multă
susţinere pentru tradiţiile populare. Eu tot sper, din partea
oficialităţilor să se trezească, să fie plătiţi oamenii care fac aşa ceva, să
fie plătiţi şi cei care învaţă. Am înţeles că în alte ţări sunt plătiţi şi
bătrânii şi tinerii şi cei care ştiu şi cei care învaţă, atunci îl motivezi pe
om să facă, e asigurat să tot ducă mai departe. Să nu le fie ruşine că sunt
ţărani, să nu le fie ruşine că sunt români, să nu îşi uite limba, portul, că
aşa se spune că cultura neamului trebuie purtată în lume ca o haină de
sărbătoare! Haina de sărbătoare care e? Costumul naţional! Încurajez pe toată
lumea să încerce măcar, să ţină un fus în mână, să vadă cum arată o oaie. Că
dacă tu nu ştii să faci lucrul acela, nu ştii să îl apreciezi. Dacă ştii să îl
faci, îl ştii aprecia.

Cu credinţă în potenţialul turistic al zonei, în oamenii săi talentaţi în
diverse domenii, Mariana Mereu şi oamenii strânşi în jurul asociaţiei sale
doresc ca Geoagiu de Sus să fie cât mai vizibil pe harta turistică şi culturală
a judeţului.