Spectator la tine acasă
Dacă pandemia ne ţine în casă şi poate şi departe de sălile de spectacol, putem acum să ne bucurăm de un proiect coregrafic diferit.
Ana-Maria Cononovici, 26.10.2021, 10:10
Dacă pandemia ne ţine în casă şi poate şi departe de sălile de spectacol, putem acum să ne bucurăm de un proiect coregrafic diferit. Private Bodies” este numele proiectului de dans contemporan, ce se derulează în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov, cu participarea artiştilor Anamaria Guguianu, Oana Mureşanu, Cristina Lilienfeld şi Cosmin Manolescu.
Cristina Lilienfeld ne-a ajutat să înţelegem despre ce este vorba: Este un spectacol un pic mai special, care se bazează mult pe relaţia asta, să zicem, puţin mai intimă, între artist şi public. Invitaţia a pornit de la Cosmin Manolescu, care a făcut acum 20 de ani un spectacol numit Private Show”, pe care într-o anumită manieră vrea să îl dea mai departe. Şi a invitat trei artiste, printre care şi pe mine. Le mai avem pe Anamaria Guguianu, în Braşov şi pe Oana Mureşanu, în Cluj şi în rest ne-a dat mână liberă. Singurul lucru pe care l-a spus este că trebuie să se desfăşoare într-un apartament, poate să fie one-to-one sau one-to-a few, nu foarte mulţi oameni şi că îşi doreşte să fie un spectacol interactiv. Este singurul lucru pe care ni l-a spus. De acolo fiecare dintre noi a început să dezvolte şi să meargă în diferite direcţii şi, desigur, pot să vorbesc doar despre direcţia mea, care, într-adevăr, conţine interacţiune, o interacţiune destul de fină, în care invit publicul meu să mă însoţească şi să facă anumite lucruri alături de mine. Conceptul meu s-a dus un pic mai departe, pentru că am plecat de la idee aceasta de ce înseamnă privat, ce înseamnă public. Am citit un pic, am cercetat în literatura (n.r. de specialitate) şi ce s-a mai scris pe acest subiect şi am ajus treptat la ideea de limite şi ce înseamnă limite, unde ne punem limitele. Ce înseamnă dacă lucrezi cu limita propriului tău corp, unde se opreşte de fapt, se opreşte la piele, se opreşte mai departe, la muşchi? Unde se duce de fapt? Şi, de asemenea, şi cu limita emoţională. Asta nu înseamnă că încerc să provoc o trecere dincolo de limita spectatorului, căci nu fac asta, în schimb cu propriul meu corp şi cu propriul meu emoţional încerc să mă provoc şi să văd ce înseamnă privat pentru mine şi ce pot să fac vizibil, nu public, ce pot să arăt publicului.”
Şi dacă tot am avut confirmarea recidivei coregrafului Cosmin Manolescu cu astfel de proiecte provocatoare, l-am invitat alături de noi, pentru a ne spune mai multe: În primul rând cred că experienţa de a dansa în oraş, în parcuri, pe străzi, de a adresa dansul unor oameni care nu sunt neapărat spectatori curenţi ai dansului contemporan e un lucru foarte eliberator şi foarte puternic. E extraordinar când cineva îţi zâmbeşte sau când vezi că dansul tău provoacă o emoţie pur şi simplu, este practic o pauză în timp în care îţi dai voie să te bucuri de momentul prezent. Îmi place să mă inspir din oraş în proiectele mele, de ceva vreme oricum nu mai dansez în sala de spectacol. Mi se pare că oraşul, cu străzile, apartamentele, tot ceea ce este el, arhitectura spaţiului e foarte ofertant pentru dans şi pentru mine ca artist. În acest moment pregătim un proiect care se numeşte Private Bodies”, care se va întâmpla concomitent în trei oraşe, Bucureşti, Braşov şi Cluj Napoca, proiect în care plecăm de la o piesă a mea foarte veche, o piesă one-to-one, în care dansam pentru un singur spectator, împreună cu colegele mele vom face un performance pentru spectatori, însă la ei acasă, un format adaptat timpurilor pandemice pe care le trăim. Însă mai mult decât atât mi se pare interesantă apropierea asta a artiştilor, a dansului cu spectatorii şi aşteptăm cu interes premiera aceasta care va fi la mijlocul lunii noiembrie, concomitent în cele trei oraşe, în care vom vorbi puţin de această aventură a corpului şi a dansului.”
A fost lansat şi un apel pentru spectatori, pentru că aşa vor fi selectate gazdele primelor astfel de spectacole, aşa că am întrebat-o pe Cristina Lilienfeld ce se aşteaptă de la aplicanţi”: Nu e chiar o selecţie propriu-zisă, mai degrabă o chemare. Ce este important pentru noi este să avem oarece spaţiu de desfăşurare. Desigur că noi ne-am gândit pentru apartament şi nu avem nevoie acum de o scenă, dar avem nevoie de un minim de spaţiu şi fiecare dintre noi mai are nevoie de nişte lucruri specifice, în funcţie de ce (n.r. coregrafie) şi-a construit. De exemplu, eu o să am nevoie de un colţ de casă unde să se poată face întuneric. Unii dintre noi au nevoie de un geam. Fiecare are nevoie de anumite elemente specifice, care nu ţin atât de mult de spectator, ci mai degrabă de casă. Am putea spune că acest casting este unul de case, mai degrabă decât un casting de gazde. Pentru că altfel, suntem deschişi către orice tip de public vrea să ne primească.”
Dar nici necesitatea unui spaţiu care să permită mişcarea nu ar trebui să vă reţină, dacă v-am tentat să aplicaţi pentru a invita artiştii, în spectacol, acasă, după cum ne-a spus Cristina Lilienfeld: Noi ne-am gândit chiar şi la garsoniere, dacă sunt un pic mai mari, nu trebuie să avem parte de un palat. Orice tip de spaţiu poate să fie performativ şi suntem deschişi către orice fel de ofertă, dar de asta este cerut şi un scurt video (n.r.cu spaţiul oferit), prin care ne putem da seama dacă putem, într-adevăr, să performăm în acel spaţiu sau nu. Da cred că în majoritatea spaţiilor ne putem adapta şi suntem pregătiţi pentru orice, până la urmă, pentru că despre asta este proiectul, despre a te adapta şi a merge mai departe, dincolo de paradigma aceasta a scenei clasice.”
În funcţie de succesul pe care îl vor avea, artiştii se vor gândi dacă să continue sau nu genul acesta de spectacole.