Expoziţia Anti-instagram
Expoziţia ANTI-instagram este rezultatul unui exerciţiu pedagogic orientat către metode clasice de documentare prin fotografie, film şi desen.
Ana-Maria Cononovici, 09.04.2019, 15:08
“Cum era când era bine?” Aceasta-i întrebarea care i-a purtat vara trecută pe douăzeci de adolescenți din țară, la Anina, unde au petrecut o săptămână și jumătate, explorând realitățile sociale ale unui fost oraș minier, momentan dezindustrializat. Şi amintirea binelui diferă, după cum au aflat tinerii şi ne şi arată în expoziţia-instalaţie pe care au realizat-o. Expoziţia ANTI-instagram este rezultatul unui exerciţiu pedagogic orientat către metode clasice de documentare prin fotografie, film şi desen. Lucrând în echipe, tinerii au realizat documentare de scurt metraj pe peliculă, fotografii pe film și Polaroide, benzi desenate și picturi bazate pe istoria localității, dar și istoriile locuitorilor din oraș. Utilizarea exclusivă a mijloacelor analogice conferă artiștilor posibilitatea de concentrare asupra viziunii lor individuale, asupra interpretării, precum şi asupra problemelor etice pe care le presupune reprezentarea realităţii.
Irina Novac are 19 ani şi ne-a spus cum a început totul: “Noi la sfârşitul lui august şi începutul lui septembrie ne-am adunat în oraşul Anina, fost oraş industrial şi am făcut diverse vizite, după care fiecare s-a orientat spre o direcţie. Spre exemplu, echipa mea s-a orientat spre cultura oraşului Anina. Alte echipe s-au orientat spre mină, spre tineret, încercând să afle ce face tineretul etc.”
La o primă vedere, Anina lasă impresia unui oraş exotic, aflat undeva în munţi, însă, cu timpul, identitatea spațiului documentat începe să se suprapună pe realitatea vieţii de zi cu zi. Despre munca de documentare în echipă ne-a vorbit Sara-Patricia Pongrac, de 18 ani: “De exemplu, echipa în care am fost eu s-a ocupat de documentarea foto. Am cules poveşti de la oameni, am vorbit cu ei şi apoi le-am capturat câte un portret şi am mai lucrat împreună cu Dragoş (n.r. Dragoș-Andrei Mîndrilă, unul dintre tinerii participanţi la proiect) la un scurt film care documentează ruta Anina-Oraviţa, cu trenul şi am filmat pe această rută, oamenii care călătoresc de obicei cu trenul ăsta şi ne-au spus câte ceva despre ei.”
“Zilele minerului se scurg în curtea din spate a gării într-un corp al căreia şi locuieşte” este o altă realitate, pe care au descoperit-o la Anina tinerii şi pe care au ilustrat-o.
Luisa Balaban, de 19 ani, ne-a împărtăşit experienţa ei la Anina: “Cred că, la momentul actual, Anina nu primeşte destul de multă atenţie pe cât ar merita. E foarte interesant să fii acolo şi cumva să vezi perspectiva persoanelor care sunt de vârsta noastră, a tinerilor, pentru că e un oraş destul de limitat. Mie mi-a plăcut foarte mult că am reuşit să iau contact cu nişte adolescenţi şi a fost foarte interesant să le vezi perspectiva. Evident că s-au întâlnit clişee de tipul: e un oraş mort, aş vrea să plec de aici, pentru că nu simt că am ce face mai departe. Dar în acelaşi timp erau foarte înrădăcinaţi în cultura asta a mineritului, familiile lor erau foarte înrădăcinate în ideile astea şi a fost foarte interesant să vedem cum copiii ăştia care vin dintr-un oraş cu foarte multă istorie, o acceptă, o îmbrăţişează, dar în acelaşi timp vor cumva să iasă de aici, pentru că nu văd o continuare a istoriei acesteia.”
O cercetare multidisciplinară realizată de cei douăzeci de tineri, într-un proiect One World Romania la şcoală, care a îmbinat teoria antropologică și istorică cu practici artistice diverse.
Ce i-a motivat pe tineri să se alăture proiectului a fost tocmai abordarea trans-disciplinară şi deosebită, după cum ne-au spus. Luisa Balaban: “Mi s-a părut foarte interesantă ideea de a lucra cu film, adică analog. Mie îmi plăcea foarte mult să fac fotografii pe film, însă ideea de a face film pe peliculă de 16 mm, mi s-a părut extraordinară, o experienţă pe care nu aş fi avut cum să o am în altă parte. De asta eu am aplicat pentru acest proiect.”
Iar Sara-Patricia Pongrac a adăugat: “Am văzut că era vorba despre o tabără de antropologie şi mi s-a părut super interesant. Nu ştiam la început cu ce se ocupă antropologia. Şi apoi am văzut că mai mult noi am studiat oameni şi viaţa lor, mai mult decât să facem fotografie şi film, astea au venit oarecum după. Ne inspiram din viaţa oamenilor şi încercam să redăm pentru expoziţia asta şi să arătăm ce am văzut acolo.”
“Eu am vorbit cu un prieten care mi-a spus despre acest proiect, l-am văzut şi pe pagina One World Romania, am văzut că e departe de casă, am văzut că e vară, că e interesant (cool) şi despre oameni, aşa că m-am hotărât să mă înscriu,” a completat Irina Novac.
Ce a rezultat este instalaţia-expoziţie expusă la Muzeul Naţional de Artă Contemporană până la jumătatea lunii aprilie. Ne spune ce vedem în expoziţie Luisa Balaban: “Vedeţi traseul nostru, care la început a fost foarte nesigur, fiindcă erau foarte multe domenii şi nu ştiam încotro să o luăm, de la foto, la film şi documentare. Sunt domenii în care noi nu aveam experienţă. E complicat să mergi la oameni şi să-I întrebi despre istoria lor, să le ceri să îţi arate fotografii cu oraşul, aşa cum a fost el în trecut, însă cam asta vedeţi la expoziţie: este procesul nostru de a intra uşor uşor şi de a înţelege istoria oraşului Anina, prin oamenii care încă trăiesc aici şi sunt gata să îşi împartă istoria cu cei care vin şi îi întreabă.”
Băieţel cu pâlnie pe cap este unul dintre personajele unor benzi desenate create, pentru a ilustra aspecte din viaţa oraşului minier. Băieţel merge pe străzile pustii şi găseşte o pâlnie, pe care şi-o pune pe cap, moment în care îşi dă seama că aşa pâlnia devine ca o cască a minerului. Astfel costumat el descoperă realităţile din jurul lui. Filmele realizate de către echipele de adolescenți pot fi, de asemenea, vizionate pe tot parcursul expoziției.
Atelierele de documentare creativă reprezintă cel mai nou proiect al One World România la Școală.
