Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Clubul Lunaticilor

La Iaşi vi se pregăteşte ceva! Oraşul marilor idei, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru în limba română, al primului muzeu literar memorialşi al primului Muzeu de Istorie Naturală, Iaşiul invită la o nouă experienţă culturală.

Clubul Lunaticilor
Clubul Lunaticilor

, 11.02.2018, 13:37

Lume, lume,
pentru nopţile cu lună plină, la Iaşi vi se pregăteşte ceva! Oraşul marilor
idei, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru în limba română, al
primului muzeu literar memorial (Bojdeuca din Ţicău, Casa memorială Ion
Creangă) şi al primului Muzeu de Istorie Naturală, Iaşiul invită cu începere de
anul trecut la o nouă experienţă culturală. Încă din toamnă, Ateneul din Iaşi
în colaborare cu Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi (UTI), a pregătit un
nou proiect: Clubul Lunaticilor. Echipa
Ateneului invită publicul ca să vină pe terasa instituţiei, pentru a admira
luna şi stelele, cu ajutorul unei tehnici pregătite de Universitate.


Universitatea
Tehnică Gh. Asachi din Iaşi este continuatoarea primei şcoli superioare de
inginerie din România. Aici există o bibilotecă ce a fost menţionată în urmă cu
trei ani printre primele zece cele mai frumoase biblioteci din lume, alături de
competitori prestigioşi, precum Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin,
Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de Janeiro, Biblioteca Mănăstirii
Admont, realizată în stilul barocului târziu, Biblioteca Naţională din Praga,
Biblioteca Naţională a Franţei sau Biblioteca Congresului Statelor Unite de la
Washington. Biblioteca nu este singurul spaţiu total deosebit din acest palat
universitar, tot aici găsindu-se Sala paşilor pierduţi, unde pot fi văzute
frescele lui Sabin Bălaşa, din anii 70, şi aula Universităţii Gheorghe Asachi
din Iaşi, o aulă deosebită, realizată în acelaşi stil ca întregul palat, în
stilul eclectic, practicat la vremea aceea.


Inaugurarea
proiectului, denumit Clubul lunaticilor, a avut loc pe 5 octombrie anul
trecut şi a purtat numele Despre nimic şi nimicuri. Intenţia organizatorilor, de a desfăşura
lucrările clubului lunar, când este lună plină, a făcut ca în noiembrie
participanţii să afle Cum se face un univers. A fost o dezbatere despre ingeniozitate
şi imaginaţie în alegerea ingredientelor şi a reţetei pentru a crea un Univers.
Apoi, pe 3 decembrie 2017, a fost o dezbatere despre Istoria Mare a Universului
şi a locului nostru, al oamenilor, în cadrul acestuia, o călătorie fascinantă
de la Big-Bang până în zilele noastre.


De la Ioana
Nechifor, şef serviciu programe culturale, reprezentanta gazdelor ne-a spus ce
este Clubul Lunaticilor: Este un club ştiinţific care se întruneşte
în serile cu lună plină, în incinta Ateneului din Iaşi. Principalul obiectiv
este prezentarea, în cadrul unor întâlniri informale, a stadiului actual al
cunoaşterii din diverse domenii ale ştiinţei, pentru dezvoltarea unei atitudini
pozitive faţă de valorile şi realizările ştiinţei şi tehnicii contemporane.


La data
interviului era în pregătire întâlnirea din data de 1 februarie, care avea ca
temă Aventura cărţii. Ioana Nechifor ne-a dat şi detalii: În sala Expoziţie a Ateneului din Iaşi, se va desfăşura întâlnirea,
titlul acestei prezentări este Aventura cărţii, o dezbatere despre cărţi,
despre drumul parcurs de carte până în mâinile cititorului. Invitatul va
fi Omul care umple Iaşiul de cărţi,
domnul Eugen Benea, şi va vorbi în cadrul acestei întâlniri despre proiectele
Cartea pe bancă, Biblioteca din tramvai şi Donează un tramvai de cărţi.


Vă amintim că
despre Biblioteca din tramvai am povestit şi noi într-o ediţie mai veche a
rubricii noastre. Biblioteca din tramvai a apărut pe data de 4 decembrie 2015,
când două proiecte concepute separat s-au reunit prin intermediul Regiei de
transport public din Iaşi: tramvaiul literaturii pictat cu figurile
diferitelor personalităţi literare ieşene din iniţiativa asociaţiei Tramclub
Iaşi a început să găzduiască de atunci, ca parte a proiectului Cartea pe
bancă, o mică bibliotecă. Menirea proiectului este de a încuraja lectura şi
schimbul de cărţi prin intermediul bibliotecii mobile, iar ideea a fost primită
cu entuziasm de localnici, pentru că nu trebuie uitat că Iaşiul este un oraş
care abundă de studenţi.


Cât despre
proiectul Donează un tramvai de cărţi, am aflat că în octombrie trecut, s-au
împlinit doi ani de la realizarea proiectului cultural Tramvaiul Literaturii,
ce avea ca obiectiv strângerea şi trimiterea a 18 metri liniari de cărţi,
lungimea Tramvaiului Literaturii, către bibliotecile şcolilor din mediul
rural.


Ioana Nechifor,
şef serviciu programe culturale, în cadrul Ateneului din Iaşi, ne-a spus cum
s-au pregătit cei de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi pentru a-şi primi invitaţii, de la nepoţi la bunici: Ei au venit pe terasa-acoperiş a Ateneului din Iaşi cu telescop, au
atras copii, pentru a vedea efectiv stelele, luna şi a vedea felul în care luna
este pe cer de mai aproape.



La Clubul Lunaticilor accesul este gratuit, dar
este necesară rezervarea, întrucât locurile sunt limitate. Aşa că vă anunţăm că următoarele evenimente din cadrul
acestui proiect sunt programate pentru datele de 2 martie, 31 martie, 30
aprilie, 29 mai şi apoi în iunie, în seri cu lună plină, tot în incinta
Ateneului.

“Glossar Rezidenţă. Artă şi Antropologie”
România la ea acasă marți, 15 octombrie 2024

Poveşti de pe Baltă!

Cartografii, interviuri cu oamenii locului, descoperiri privind  cuvintele vechi și noi din vocabularul local, observându-se influențele...

Poveşti de pe Baltă!
Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara / Foto: Ștefan Baciu, RRI
România la ea acasă marți, 08 octombrie 2024

Meşteşuguri tradiţionale în Gorj

În anul 2008 a fost creată oficial lista Patrimoniului cultural  imaterial  al  umanității  UNESCO, în conformitate  cu  prevederile ...

Meşteşuguri tradiţionale în Gorj
Festivalul Sarmalelor și Piftiilor “Radu Ciobanu “
România la ea acasă marți, 01 octombrie 2024

Festivalul sarmalelor şi răciturilor

Toamna este prilej de bucurie, de sărbătorire a recoltelor, aşa că multe evenimente sunt organizate pentru celebrarea belşugului și...

Festivalul sarmalelor şi răciturilor
Bacademia
România la ea acasă marți, 24 septembrie 2024

Bacademia. Bacalaureat pentru toți

Bacalaureatul 2024 a avut cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani, de 76,4%. Cu toate acestea confruntarea cu “examenul maturităţii”...

Bacademia. Bacalaureat pentru toți
România la ea acasă marți, 17 septembrie 2024

Doina azi

În vecinătatea “Grădinii cu remedii”, sector din Grădina Botanică Dimitrie Brândză, din Bucureşti, s-a desfăşurat a doua ediţie a...

Doina azi
România la ea acasă marți, 10 septembrie 2024

George Enescu şi AI

Şi pentru că orice manifestare culturală, oricât de renumită, îşi doreşte creşterea accesabilizării către un public tot mai larg, cu...

George Enescu şi AI
România la ea acasă marți, 25 iunie 2024

Tabere antibullying

“A sosit vacanţa, cu trenul din Franţa” era o rimă foarte cunoscută atunci când eram copii. Şi tot atunci nici nu se punea problema...

Tabere antibullying
România la ea acasă marți, 18 iunie 2024

Să ciTimişoara!

Ne plac oamenii care citesc! Şi ne plac proiectele legate de cărţi, aşa că o iniţiativă timişoreană nu putea să ne scape: Să ciTimişoara,...

Să ciTimişoara!

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company