Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

“Pe urmele lui Marte”

Cea mai veche cămaşă de zale celtică de pe teritoriul României, precum şi mai multe arme vechi de peste 2.500 de ani, sunt expuse la Muzeul Judeţean Satu Mare.

“Pe urmele lui Marte”
“Pe urmele lui Marte”

, 20.11.2016, 10:19

Cea mai veche cămaşă de zale celtică de pe teritoriul României, precum şi mai multe arme vechi de peste 2.500 de ani, descoperite în nord-vestul României, sunt expuse la Muzeul Judeţean Satu Mare. Pe urmele lui Marte. Războinici şi artizani de prestigiu în lumea antică este o expoziţie interactivă de arme vechi şi ateliere de armurieri care arată vizitatorilor de astăzi cum era viaţa războinicilor de pe vremuri.



Felician Pop, directorul Muzeului judeţean Satu Mare, ne-a spus povestea acestei expoziţii: Expoziţia Pe urmele lui Marte este una itinerantă, în care mai multe muzee din Transilvania au contribuit pentru realizarea unei expoziţii elocvente în ceea ce priveşte armele pe care le foloseau războinicii antici, pe teritoriul străvechi al României. Se ştie bine că Marte este zeul războiului, iar artefactele prezentate sunt de-a dreptul spectaculoase, ba mai mult decât atât ele ilustrează şi evoluţia în timp a acestor ame. Plus că am avut ajutorul colegilor de la Omnis Barbaria din Baia Mare şi am realizat un atelier de meşteşuguri antice, un atelier al unui fierar care făcea suliţe şi arme de fier, o expoziţie care s-a bucurat de foarte mult succes, mai ales că au fost foarte mulţi elevi care au putut să vadă ba chiar să şi lucreze la o forjă antică şi să confecţioneze arme care se făceau în urmă cu 2000-2500 de ani.



Expoziţia ne invită să descoperim 16 piese originale, dar şi mai multe replici de armament grec, celt şi germanic timpuriu, cum ar fi cea a coifului celtic de la Ciumeşti, descoperire unică aflată la Muzeul Naţional al României. Vine cu detalii Felician Pop, directorul Muzeului judeţean Satu Mare: Găsim lănci, suliţe, cnelide, adică apărătoare, coifuri. La Satu Mare a fost descoperit singurul coif celtic din lume, care este expus acum la Muzeul Naţional de Istorie şi noi avem o copie. Sunt şi alte lucruri care au adus în conteporaneitate imaginea luptătorilor, imaginea războinicilor, triburile germanice care au trăit aici, celtice, romanii chiar. Astfel am reuşit să aducem în atenţia publicului această categorie de oameni atât de admirată în antichitate, şi anume, războinicii, luptătorii, care, după cum ştim, au fost mulţi şi zeificaţi.



Directorul Muzeului Judeţean Satu Mare, Felician Pop, consideră că interacţiunea cu publicul este viitorul muzeelor: Categoric muzeul nu mai poate să rămână un raft prăfuit, cu lucruri foarte vechi, el trebuie să devină interactiv, ca oamenii să participe la tot felul de lucruri, să le facă ei înşişi cu mâinile lor, şi atunci cred că gradul de interes creşte foarte mult, oamenii sunt încântaţi când ei pot să vadă cum să facă, ba chiar pot să participe şi aşa simt şi ei că devin o parte a istoriei.



Şi cum în cadrul expoziţiei Pe urmele lui Marte. Războinici şi artizani de prestigiu în lumea antică, după vizitarea expoziţiei, cei prezenţi au avut ocazia să vadă atelierele improvizate în curte, unde se făceau cămăşi de zale şi solzi sau se lucra cu fierul încins, l-am întrebat pe Felician Pop cum au reacţionat oamenii provocaţi la interactivitate: Reacţia a fost una de curiozitate la început şi apoi au intrat ca într-un fel de joc şi mi s-a părut ceva absolut fabulos ca ei să poată să facă nişte lucruri, în cazul acesta nişte lănci, nişte suliţe fier, exact cum se făceau acum 2500 de ani şi acest lucru sigur că i-a încântat. Am văzut că există un interes foarte mare, au stat câteva ore, au fost în stare să stea în curtea muzeului ca să vadă întregul proces tehnologic de fabricare a acestor arme.



Expoziţia Pe urmele lui Marte. Războinici şi artizani de prestigiu în lumea antică rămâne la Muzeul judeţean Satu Mare până în luna decembrie. Unde va mai putea fi vizionată, aflăm de la Felician Pop: Ea merge în fiecare reşedinţă de judeţ din nord-vestul României, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Zalău, Cluj. Este o expoziţie foarte interesantă, va urma o altă expoziţie tot pe această temă, de data aceasta cu armele dacilor, pe care urmează să o facem noi. Satu Mare este zona dacilor liberi, o zonă care nu a fost niciodată ocupată de Imperiul Roman, aşa că civilizaţia dacică a mai persistat aici câteva secole, faţă de lumea romană.



Cât despre proiecte, Felician Pop ne-a anunţat încă o expoziţie unicat: Avem un proiect care se numeşte Oala cu sarmale a bunicii, pe care o s-o deschidem pe data de 5 decembrie. Am adus de la mai multe muzee din ţară mai multe tipuri de oale, de vase, de la Bucureşti, de la Sibiu, de la Zalău, în care se prepara acest produs românesc. Cei care vor fi prezenţi la această acţiune, care se derulează pe parcursul mai multor zile, vor avea ocazia să vadă cum se făceau sarmalele, ce ingrediente aveau, mai ales în Evul Mediu, când se făceau din păsat şi cu ciuperci, şi să guste savorile acelea unice, care din păcate astăzi s-au cam pierdut, ne-a spus directorul muzeului, exprimându-şi speranţa ca oamenii să se apropie de muzee, să le viziteze, pentru că şi noi, cei de astăzi suntem tot o parte a istoriei şi important este să ştim cum lăsăm ceva după noi.

Festivalul Sarmalelor și Piftiilor “Radu Ciobanu “
România la ea acasă marți, 01 octombrie 2024

Festivalul sarmalelor şi răciturilor

Toamna este prilej de bucurie, de sărbătorire a recoltelor, aşa că multe evenimente sunt organizate pentru celebrarea belşugului și...

Festivalul sarmalelor şi răciturilor
Bacademia
România la ea acasă marți, 24 septembrie 2024

Bacademia. Bacalaureat pentru toți

Bacalaureatul 2024 a avut cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani, de 76,4%. Cu toate acestea confruntarea cu “examenul maturităţii”...

Bacademia. Bacalaureat pentru toți
Dor de doina foto facebook FRUI VITA Foto credit Gabriel Mădularu
România la ea acasă marți, 17 septembrie 2024

Doina azi

În vecinătatea “Grădinii cu remedii”, sector din Grădina Botanică Dimitrie Brândză, din Bucureşti, s-a desfăşurat a doua ediţie a...

Doina azi
Sursa foto: Festivalul Internațional George Enescu
România la ea acasă marți, 10 septembrie 2024

George Enescu şi AI

Şi pentru că orice manifestare culturală, oricât de renumită, îşi doreşte creşterea accesabilizării către un public tot mai larg, cu...

George Enescu şi AI
România la ea acasă marți, 25 iunie 2024

Tabere antibullying

“A sosit vacanţa, cu trenul din Franţa” era o rimă foarte cunoscută atunci când eram copii. Şi tot atunci nici nu se punea problema...

Tabere antibullying
România la ea acasă marți, 18 iunie 2024

Să ciTimişoara!

Ne plac oamenii care citesc! Şi ne plac proiectele legate de cărţi, aşa că o iniţiativă timişoreană nu putea să ne scape: Să ciTimişoara,...

Să ciTimişoara!
România la ea acasă marți, 11 iunie 2024

Despre români, din mai multe perspective!

  Tradițiile, obiceiurile şi ospitalitatea românilor impresionează vizitatorii străini, aşa cum de basm sunt şi zonele pitoreşti ce...

Despre români, din mai multe perspective!
România la ea acasă marți, 04 iunie 2024

La cules!

Ancoraţi de cele mai multe ori în activităţi urbane, oamenii uită câtă bucurie pot aduce câteva ore petrecute în natură, în special când...

La cules!

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company