Suntem poveşti
Nu uita, oricum o suceşti, şi tu tot poveste eşti! a fost unul dintre mottourile primei ediţii a festivalului internaţional de arta povestirii, Suntem poveşti, desfăşurat la Bucureşti.
Ana-Maria Cononovici, 23.10.2016, 10:50
Nu uita, oricum o suceşti, şi tu tot poveste eşti! a fost unul dintre
mottourile primei ediţii a festivalului internaţional de arta povestirii,
Suntem poveşti, desfăşurat la Bucureşti.
Ateliere de story-telling, conferinţă atelier, sesiuni şi seri de poveşti,
un spectacol de muzică şi poezie şi un tur de lecturi şi poveşti susţinut de
povestitorii invitaţi prin spitalele de copii au fost activităţile specifice
ale festivalului. Adriana Ene, organizatoarea festivalului a pornit de la ideea
că toţi suntem poveşti care merită spuse, după cum ne-a povestit: A fost, aşa cum spune şi titlul, o poveste foarte frumoasă, prima
ediţie a unui festival de arta povestirii. Suntem poveşti pentru că fiecare
dintre noi este o poveste sau, îmi place mie să spun, o carte plină de poveşti,
iar această primă ediţie a festivalului internaţional de arta povestirii a adus
la Bucureşti povestitori din Coreea de Sud, din Anglia, din Maroc, din Georgia,
din Turcia şi din România. A fost o perioadă extrem de încărcată, cu foarte
multe evenimente.
O idee care i-a venit Adrianei Ene anul trecut când a fost invitată la cea
de-a patra ediţie a festivalului internaţional de arta povestirii organizat la
Arad, experienţă pe care Adriana şi-a propus să le-o ofere şi bucureştenilor: Eu am fost anul trecut singura reprezentantă a României pentru a spune
poveşti, pe lângă povestitori din Hawai, Portugalia, Danemarca, Finlanda. O
atmosferă şi o întâlnire extraordinare şi am zis că un asemenea eveniment
trebuie să vină şi în Bucureşti. Aşa încât, anul acesta, iată, la un an
distanţă am reuşit să organizăm festivalul acesta şi la Bucureşti, şi sigur că
direcţia este una clar stabilită, având în vedere că a avut atât de mult succes
prima ediţie. Continuăm, pentru anul viitor, la a doua ediţie avem deja o listă
cu povestitori, din Kenya, vrem să-l aducem pe John Mukeny, Claude Delsoll din
Franţa, Eric Wolf din Anglia, Jeff (Meyer) este un povestitor extraordinar care
va veni din Hawai. Vrem să o mai aducem încă o dată pe Alicia Dongjoo Bang din
Coreea de sud. Deja ne apucăm să pregătim cea de-a doua ediţie a festivalului.
Poveştile spuse în festival au întotdeauna un mesaj. Dragostea, sărăcia,
bunătatea, speranţa, fericirea, curajul, tristeţea, bucuria au fost toate
adunate de povestitori, în culegeri de basme ce relevă înţelepciunea
strămoşilor noştri, ne-a mai spus interlocutoarea noastră şi a adăugat: Noi ştim că, atunci când copiilor mici le spunem poveşti, ele au
mesaj: de bine, de curaj, de încredere. Poveştile care se spun într-un festival
internaţional de arta povestirii sunt diferite în primul rând pentru că ele
sunt aduse din locuri ale lumii unde ajungi mai greu sau nu ajungi niciodată şi
auzi poveşti pe care nu le-ai auzit niciodată. Poveştile spuse pentru copii sunt
întotdeauna o interacţiune. Ele conţin momente muzicale pe care copiii trebuie
să le cânte şi ei, pe parcursul povestirii. Conţin momente care te fac să-ţi
dai seama despre ce este vorba sau să ghiceşti un personaj sau să ghiceşti o
idee din povestea respectivă. De multe ori aceste poveşti îmbină elementele
acestea ale mesajului cu elementele de participare ale publicului. Sunt şi
poveşti pe care doar le spui, dar trebuie să ai această artă de a spune
poveşti. Sigur că schimbul acesta intercultural este foarte important.
Povestitorul din Turcia a venit în costumul său turcesc şi ne-a prezentat şi
costumul şi apoi ne-a spus o poveste. Tatiana Montic, din Georgia, este
jurnalistă şi ne-a
spus o poveste o experienţă de a ei jurnalistică, foarte frumoasă, într-o
perioadă de Crăciun în Kiev, unde făcea un reportaj. Alţi povestitori aduc în
discuţie importanţa mamei în viaţa copilului sau importanţa blândeţii şi
iertării într-o anumită situaţie. Poveştile sunt extem de variate, toate însă
ne transmit tuturor un mesaj. Toate încep cu a fost odată ca niciodată,
indiferent că e once upon a time sau în nu ştiu ce limbă a lumii. Sigur, că
atunci când se spune, de exemplu o poveste dintr-o altă ţară, povestitorul şi
traducătorul discută puţin înainte povestea, pentru ca traducătorul să găsească
adaptarea potrivită.
Am întrebat-o pe Adriana Ene dacă, după atâtea poveşti ascultate şi atâtea
poveşti spuse, are şi o poveste favorită: Am într-adevăr o poveste favorită, care
nu este românească, în care este vorba despre înţelepciune şi iertare. Mi-a
plăcut foarte mult pentru că ne reîntoarce un pic la principiile esenţiale umane,
pe care le mai uităm în haosul în care trăim. Povestea se numeşte Prin
înţelepciune poţi ierta o greşeală este o poveste asiatică, din zona aceea în
care oamenii îşi duc cămilele prin mici sătuce tocmai spre Bagdad, pentru a
face negoţ, iar pe drum se pot întâmpla multe lucruri neprevăzute care pot
schimba soarta unui om Este o poveste şi pentru copii şi pentru adulţi. Am
descoperit-o cu câţiva ani în urmă, când am participat la o sesiune de
story-telling în străinătate, şi am auzit această poveste pe care şi eu o
transmit mai departe, pentru că ştiţi că se spune că povestitorii de aceea se
întâlnesc: pentru ca să asculte cât mai multe poveşti şi apoi să le transmită
şi ei la rândul lor, pentru că fiecare pune amprenta sa personală asupra
poveştii. Nu o poţi spune cum a spus-o altcineva, o spui în stilul tău.
Festivalul de arta povestirii Suntem poveşti s-a încheiat. A fost o
incursiune într-o lume aparent a copilăriei, în care poveştile şi lumea lor au
căpătat o părticică din sufletul fiecărui povestitor. O experienţă de poveste
cu care ne vom reîntâlni anul viitor, la a doua ediţie a festivalului sau
oricând decidem să nu uităm că şi mari fiind putem să ne bucurăm de poveşti.