SUA şi regiunea Mării Negre
România este un partener foarte apropiat al SUA, a reafirmat ambasadoarea americană la Bucureşti, Kathleen Kavalec.
Daniela Budu, 30.10.2023, 11:44
Regiunea
Mării Negre joacă un rol important pentru NATO, iar România este un partener
foarte apropiat al Statelor Unite ale Americii, a reafirmat ambasadoarea SUA la
Bucureşti, Kathleen Kavalec, aflată într-o vizită la Târgu Mureș.
Într-un interviu pentru Radio Târgu Mureş, aceasta a susţinut că România, situată
în imediată vecinătate a conflictului din Ucraina, suferă din cauza unor
efecte ale conflictului, fie că este vorba de criza refugiaţilor ucraineni,
care au venit în România sau care tranzitează România, fie sunt aspecte legate
de transportul grânelor ucrainene prin porturile maritime şi dunărene româneşti. Potrivit diplomatului american,
la toate acestea se adaugă îngrijorările permanente generate de un război care are
loc la granițele țării. Kathleen Kavalec:
În acest context, consider
că relaţiile de apărare şi securitate au devenit chiar mai apropiate. Am
triplat acum numărul de soldaţi americani prezenţi în România, avem peste 3.000
de militari americani aici şi colaborăm din ce în ce mai strâns cu partenerii
noştri români în domeniul apărării şi descurajării militare, pentru a apăra
fiecare centimetru de teritoriu NATO, la nevoie.
De
altfel, Kathleen Kavalec afirma, recent, la
București, la o conferință privind securitatea, că România s-a transformat din
beneficiar în exportator al păcii şi securităţii, iar astăzi este infinit mai
pregătită să îşi apere graniţele cu susţinerea NATO şi a partenerilor, decât
era acum câteva decenii.Ştiu că românilor nu le sunt străine momentele de
cotitură în istorie – aprecia diplomatul american. De aceea, spunea aceasta,
acum mai bine de două decenii, într-un moment la fel de critic din punct de
vedere geopolitic, România a luat decizia strategică şi înţeleaptă de a se
alătura NATO şi Uniunii Europene, alegând calea transformării democratice. Potrivit
ambasadoarei SUA la București, este vital să continuăm să investim în alianţe
şi parteneriate, începând cu NATO. Când ne confruntăm cu agresiunea Rusiei
asupra Ucrainei, cu atacul grupării Hamas asupra Israelului sau cu oricare alt
soi de injustiţie globală, suntem mai puternici când suntem împreună – a
punctat Kathleen Kavalec.
Pe de altă parte, la Târgu Mureș, diplomatul s-a
referit și la dorința SUA de a aduce România în Programul Visa Waiver, dar a
precizat că acest lucru poate fi făcut respectând cu stricteţe legislaţia Statelor
Unite, care are cerinţe foarte specifice. A vorbit, în context, despre acordurile
privind schimbul de informaţii care trebuie finalizate şi semnate, ca parte a
Programului Visa Waiver. Facem progrese foarte bune în această direcţie şi sper
că vom semna un acord foarte curând – a conchis ambasadoarea SUA la București