Preţuri mai mici pentru alimentele de bază
Plafonarea adaosului comercial la unele alimente de bază va fi prelungită, în România, până la sfârșitul lunii ianuarie 2024
Leyla Cheamil, 23.10.2023, 11:57
România este una dintre țările europene care au plafonat, în acest an, prețul unor produse alimentare de bază. La 1 august, a intrat în vigoare o ordonanţă de urgenţă privind instituirea unei măsuri temporare de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare. Ordonanța, care este valabilă timp de trei luni, vizează reducerea prețului pentru unele alimente precum pâine, lapte, carne, legume, fructe, cu scopul creşterii puterii de cumpărare a populaţiei. Reducerea, care a fost discutată, în prealabil, cu procesatorii, distribuitorii şi comercianţii, a vizat în total 14 produse.
Conform datelor ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, analiza preţurilor din supermarketuri evidenţiază faptul că scăderile substanţiale de preţ se înregistrează la produse cum ar fi: pâinea, uleiul şi cartofii, urmate de brânza telemea, mălai, făină albă şi zahăr.
Recent, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că ordonanţa de plafonare a adaosului comercial va fi prelungită. Demnitarul a menţionat că, în prezent, există fonduri pentru finanţarea de proiecte atât în domeniul procesării, cât şi referitor la independenţa energetică a producătorilor. Produsele agroalimentare în România au TVA de 9%. Producătorii nu vor pierde, pentru că, la acele cheltuieli pentru realizarea acestor produse, TVA este mai mare. Se va face o compensareˮ, a adăugat ministrul Florin Barbu.
În proiectul Ministerului Agriculturii se arată că decizia din vară a Guvernului a avut un impact pozitiv, iar prelungirea perioadei de aplicare este necesară deoarece urmează sezonul rece, când cheltuielile gospodăriilor cu utilităţile cresc, la fel şi nevoia de consum din perioada sărbătorilor. De altfel, șeful Executivului, Marcel Ciolacu, a afirmat că limitarea preţurilor la alimente a contribuit la scăderea inflaţiei sub 9% luna trecută.
Noua ordonanţă ar trebui adoptată până la sfârşitul acestei luni, când expiră termenul de aplicare a prevederilor aflate în vigoare. Şapte categorii de alimente ar urma să se adauge pe lista celor pentru care cotele de adaos comercial sunt temporar plafonate.
Odată cu prelungirea perioadei de aplicare a acestei măsuri cu încă trei luni, până la sfârşitul lui ianuarie 2024, la cele 14 alimente vizate, inițial, de măsura plafonării adaosurilor, se adaugă, printre alte produse, cozonacul, bulionul de roşii, smântâna cu 12% grăsime, margarina, drojdia. Decizia de a introduce şi alte produse pe lista alimentelor de bază subvenţionate este luată cu procesatorii şi retailerii, afirmă autoritățile. Nerespectarea prevederilor ordonanței constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 2.000.000 lei.