Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Vizita premierului român în Israel

Premierul Marcel Ciolacu a exprimat, în Israel, solidaritatea României cu această ţară.

Vizita premierului român în Israel
Vizita premierului român în Israel

, 18.10.2023, 12:40

Nume importante
ale politicii internaţionale s-au deplasat în Israel sau urmează să o facă
pentru a-şi exprima solidaritatea cu această ţară, greu lovită de atacurile
comise de gruparea teroristă Hamas, dar şi pentru a căuta căi de ieşire de pe
ruta periculoasă ce poate duce spre un război regional.


Premierul României, Marcel
Ciolacu, s-a numărat, marţi, printre liderii europeni care au mers în Israel.
La întâlnirea cu omologul său, Benjamin Netanyahu, şeful Guvernului de la
Bucureşti a transmis compasiunea societăţii româneşti pentru victimele conflictului
pornit pe 7 octombrie. Bucureştiul este foarte îngrijorat de consecinţele
violenţelor teribile asupra populaţiei civile, israeliene şi palestiniene, a
transmis prim-ministrul. România rămâne un promotor al păcii şi va fi alături
necondiţionat în aceste momente dificile de aliaţii săi.


Marcel Ciolacu: Am
decis să vin astăzi în Israel deoarece, în astfel de momente dificile, precum
cele trăite în prezent de poporul israelian, partenerii şi prietenii trebuie
să-şi demonstreze solidaritatea. Societatea românească, comunitatea de
israelieni din România şi cea de români din Israel deplâng victimele
nevinovate, femei, copii, tineri în floarea vârstei în urma atacurilor
teroriste declanşate de Hamas.

România a condamnat cu fermitate cele întâmplate
în Israel în ultimele zile, nivelul atrocităţilor comise de Hamas, o grupare
teroristă care ţine ostatică populaţia palestiniană pentru a satisface
interesele sale extremiste. Parlamentul României a fost primul for legislativ
din rândul statelor democratice care a adoptat în şedinţă comună o declaraţie
de solidaritate cu statul israelian.


Marcel Ciolacu a cerut eliberarea
imediată a tuturor ostaticilor şi persoanelor răpite şi abţinerea de la orice
act de agresiune, mai ales împotriva populaţiei civile. El a insistat asupra
deschiderii coridoarelor umanitare din Gaza şi oferirii de asistenţă
refugiaţilor. Marcel Ciolacu a mulţumit pentru implicarea autorităţilor
israeliene şi pentru sprijinul acordat la repatrierea românilor. Peste 2.000 de
cetăţeni români au fost repatriaţi din Israel, iar Ministerul român de Externe
are în atenţie şi 350 de cetăţeni români şi membri de familie care sunt în Gaza,
dintre care 200 au cerut asistenţă de repatriere.


Premierul Benjamin Netanyahu
l-a asigurat pe omologul său român că autorităţile israeliene vor face tot ce
le stă în putinţă pentru a ajuta la evacuarea românilor din Fâşia Gaza şi a
mulţumit pentru solidaritatea României.


Lumea civilizată, a mai
spus Netanyahu, ar trebui să se unească în spatele Israelului în lupta împotriva grupării Hamas. Nimeni nu ar putea face pace cu Daesh (n.red: Stat Islamic sau
ISIS), nimeni nu ar putea face pace cu al-Qaida, nimeni nu poate face pace cu
naziştii, trebuie să fie învinşi şi atunci va fi pace
, a subliniat premierul
israelian.


La reuniunea extraordinară a Consiliului European, în format
videoconferinţă, preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm atacurile
teroriste de pe teritoriul Israelului. România susţine fără echivoc dreptul
legitim al Israelului la autoapărare, care trebuie exercitat în conformitate cu
dreptul internaţional umanitar, a mai afirmat liderul român.



RadioRomaniaInternational · Vizita premierului român în Israel 18.10.2023

Foto: presidency.ro
În actualitate joi, 18 decembrie 2025

Preşedintele României, la Londra şi Helsinki

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a efectuat o vizită la Londra, unde a fost primit, la Palatul Buckingham, de Regele Charles al III-lea al...

Preşedintele României, la Londra şi Helsinki
Foto: Septimiu / pixabay.com
În actualitate joi, 18 decembrie 2025

Decizii financiare ale coaliţiei de guvernare

Coaliţia cvadripartită la guvernare la București a ajuns, miercuri, la un acord în privinţa creşterii salariului minim pe economie de la 1...

Decizii financiare ale coaliţiei de guvernare
Președintele Nicușor Dan / Foto: presidency.ro
În actualitate miercuri, 17 decembrie 2025

Dezbateri privind justiţia

Aşteptat să se implice în dezbaterea privind problemele grave din justiţie şi mai ales să provoace o discuţie inter-instituţională serioasă...

Dezbateri privind justiţia
(foto: NoName_13 / pixabay.com)
În actualitate miercuri, 17 decembrie 2025

Pactul Verde, un pas înapoi

Uniunea Europeană renunță la obiectivul de a impune o interdicție totală asupra vânzărilor de mașini noi cu motoare pe bază de benzină sau...

Pactul Verde, un pas înapoi
În actualitate marți, 16 decembrie 2025

Moțiunea de cenzură, respinsă

Guvernul coaliţiei pro-europene condus de premierul liberal Ilie Bolojan a trecut în Parlament testul unei noi moţiuni de cenzură. Opoziţia...

Moțiunea de cenzură, respinsă
În actualitate marți, 16 decembrie 2025

Revoluţia din 1989 a început la Timişoara

Instalată, la sfârşitul celui de al doilea război mondial, de trupele sovietice de ocupaţie, dictatura comunistă din România s-a perpetuat...

Revoluţia din 1989 a început la Timişoara
În actualitate luni, 15 decembrie 2025

Proteste pentru reformarea justiţiei

Mii de oameni au ieşit în stradă, în ultimele zile, la București, dar şi în alte oraşe din ţară – Arad, Cluj, Timișoara, Sibiu,...

Proteste pentru reformarea justiţiei
În actualitate luni, 15 decembrie 2025

Stocarea energiei, o necesitate

România este activă în producția de energie, însă una dintre problemele cu care se confruntă o reprezintă lipsa centrelor de stocare a...

Stocarea energiei, o necesitate

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company