Deficit comercial în scădere
Deficitul comercial al României s-a diminuat în primele şapte luni ale anului.
Bogdan Matei, 12.09.2023, 11:59
În mod tradiţional importator net, economia României post-comuniste cumpără mai mult decât vinde, iar deficitul balanţei comerciale e o problemă cronică. Primele șapte luni ale anului 2023 promit, totuşi, uşoare corecţii. În acest interval, deficitul a fost de 15,6 miliarde euro, mai mic cu 17% faţă de aceeași perioadă a anului trecut – relevă datele publicate de Institutul Național de Statistică. Exporturile României au însumat 55 de miliarde de euro, mai mari cu 4,6% faţă de perioada similară a anului precedent.
Totodată, între 1 ianuarie şi 31 iulie 2023, România a importat bunuri în valoare de 70 de miliarde euro, în scădere cu 1,1% faţă de perioada similară din 2022. Ponderi importante în structura schimburilor comerciale sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (44,8% la export şi 36,3% la import) şi de alte produse manufacturate (30,3% la export şi 29,2% la import).
Economia românească rămâne puternic ancorată în fluxurile comerciale ale Uniunii Europene. Valoarea schimburilor de bunuri intra-UE27 în primele şapte luni ale lui 2023 a fost de peste 40 de miliarde euro la exporturi şi de 52 miliarde la importuri, reprezentând 72,8% din total exporturi şi 73,6% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE27 a fost de aproape 15 miliarde euro la exporturi şi de peste 18 la importuri, reprezentând 27,2% din total exporturi şi 26,4% din total importuri.
Acum câteva zile, agenţia Fitch a reconfirmat ratingul suveran al României la BBB minus, cu perspectivă stabilă. Decizia este susţinută de fluxurile de capital de la Uniunea Europeană, care sprijină investiţiile şi stabilitatea macroeconomică a ţării, precum şi de evoluţia pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor şi a indicatorilor de guvernanţă şi dezvoltare umană, care se situează la niveluri superioare ţărilor din aceeaşi grupă de rating. Potrivit Fitch, economia românească va înregistra o creştere de 2,9% în acest an şi de 3,2 procente anul viitor.
Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, a scris pe pagina sa de Facebook că decizia Fitch de a reconfirma ratingul suveran al României este un semnal puternic că ţara se află pe drumul cel bun şi e privită cu încredere de investitorii internaţionali. Experţii susţin, însă, că ratingul României ar putea fi îmbunătăţit, dacă autorităţile vor reuşi să scadă deficitul bugetar şi datoria publică pe termen mediu.
Presa economică internaţională notează că România vrea acum să strângă aproximativ trei miliarde de euro de pe pieţele internaţionale, prin cea de a treia vânzarea de obligaţiuni din acest an. Guvernul de la Bucureşti îşi depăşeşte ţinta de împrumuturi, în condiţiile în care, cel mai probabil, va avea nevoie de mai multe fonduri pentru a finanţa un deficit bugetar mai mare – conchid experţii străini.