Luări de poziţie privind Ucraina
Preşedintele rus, Vladimir Putin, justifică, din nou, invadarea Ucrainei, iar preşedintele american, Joe Biden, îi răspunde cu angajamentul că aceasta va rămâne liberă.
Ştefan Stoica, 22.02.2023, 12:12
La un an de la invadarea Ucrainei, Rusia agresoare cu Vladimir Putin la timonă nu schimbă nimic, nici măcar la nivel de discurs. În faţa elitei politice, liderul de la Kremlin a reluat teza potrivit căreia agresiunea împotriva Ucrainei a fost o reacţie la un presupus plan occidental anti-rusesc. Guvernanţii de la Kiev ar fi intenţionat oricum să declanşeze o ofensivă militară în Donbas, în primăvara anului trecut, a susţinut Putin. El a admis că Rusia se află într-o perioadă dificilă, dar şi-a portretizat ţara drept bastionul ce ţine piept decadenţei occidentale, care urmăreşte să aducă suferinţă poporului rus şi să-i ia bogăţiile. Occidentul, a spus preşedintele rus, a transformat Ucraina într-un proiect anti-rusesc. Şi a avertizat: cu cât armele occidentale vor bate mai departe spre teritoriul Rusiei, cu atât mai mult Moscova va fi obligată să îndepărteze şi mai mult aceste ameninţări care există la frontierele sale. Putin a anunţat că a suspendat tratatul New START pentru controlul armelor şi a avertizat că Moscova ar putea relua testele nucleare. În ce priveşte sancţiunile în valuri care au lovit economia rusă, liderul de la Kremlin a susţinut că aceasta nu a fost îngenuncheată. Mai mult, sancţiunile ar fi creat posibilităţi de dezvoltare pe cont propriu.
Dacă discursul de la Moscova al lui Putin a fost adresat exclusiv publicului intern, care trebuie convins, dacă mai era nevoie, că Occidentul este duşmanul intratabil al Rusiei, cel de la Varşovia, al preşedintelui american Joe Biden, s-a adresat lumii, în orice caz acelei părţi a ei care iubeşte libertatea. Biden a lăudat rezistenţa Ucrainei şi a reafirmat sprijinul fără ezitare al Statelor Unite şi aliaţilor occidentali pentru suveranitatea şi independenţa ţării. Liderul de la Casa Albă i-a acuzat pe ruşi de brutalitate extremă şi de comiterea unor crime împotriva umanităţii. El a reafirmat angajamentul ţării sale faţă de clauza apărării colective a NATO. Vom fi puternici, vom fi uniţi. Niciodată Ucraina nu va cădea victimă Rusiei, a dat asigurări liderul american. Biden a demontat, pe de altă parte, teza moscovită care afirmă că Occidentul complotează pentru a ataca Rusia. Războiul nu este o necesitate, este o tragedie. Preşedintele Putin a ales să pornească acest război, iar prelungirea lui este alegerea personală a lui Vladimir Putin, a afirmat preşedintele Statelor Unite. El consideră că războiul poate fi oprit dacă Rusia renunţă la a mai ataca Ucraina. Dacă, însă, Ucraina renunţă la a mai lupta, se pierde ca naţiune şi de aceea, împreună trebuie să ne asigurăm că Ucraina se poate apăra, a spus liderul de la Casa Albă.
La discurs a asistat şi preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, iar preşedintele Biden a cerut aplauze mulţimii, salutând alegerea europeană a Chişinăului şi faptul că cetăţenii acestei ţări au optat să trăiască în libertate.