Îngrijorări înaintea iernii
Românii se tem cel mai mult de scumpiri, în primul rând la utilităţi şi în al doilea rând la produsele de bază.
Ştefan Stoica, 02.11.2022, 11:39
România parcurge o toamnă blândă, cu temperaturi mult peste cele normale la început de noiembrie, dar românii se tem de ce s-ar putea întâmpla la iarnă. Aproape 60% dintre ei spun că le va fi foarte greu să achite facturile pentru utilităţi în sezonul rece, iar tinerii sunt cei mai speriaţi de o astfel de posibilitate, arată studiul realizat de o companie de cercetare de piaţă.
Jumătate dintre respondenţi sunt îngrijoraţi că nu vor reuşi să-şi încălzească locuinţa, iar, într-un procent asemănător, se aşteaptă să existe întreruperi de furnizare a căldurii din cauza infrastructurii vechi. 58% dintre români estimează că temperatura din casă va fi mai mică iarna aceasta decât în anii anteriori, capitol la care tot tinerii sunt cei mai pesimişti. Jumătate dintre respondenţi vor folosi mai multe metode de încălzire a locuinţei, iar 32% iau în calcul chiar deconectarea de la serviciul public de termoficare. Studiul mai relevă că românii au început deja să se pregătească de facturi record în această iarnă, ceea ce îi obligă să economisească pentru a le putea achita.
Costurile crescute cu utilităţile au determinat schimbări profunde în comportamentul de consum şi cumpărare: 55% dintre români declară că au renunţat să mai cumpere produse care nu sunt esenţiale, într-o măsură semnificativ mai mare persoanele de peste 65 de ani. Referitor la soluţiile pe care românii le iau în calcul pentru sezonul rece, 48% declară că vor reduce consumul de energie electrică, în special bărbaţii şi vârstnicii. 42% dintre români sunt pregătiţi să se îmbrace mai gros în casă, iar 29% vor opri încălzirea în camerele neutilizate şi vor folosi apa la o temperatură mai scăzută.
Centrala termică pe gaze naturale este considerată a fi metoda cel mai puţin costisitoare de a încălzi locuinţa, iar cea mai scumpă este considerată centrala termică electrică. Studiul mai semnalează că, în prezent, 28% dintre români declară că intenţionează să îşi schimbe, în următorul an, metoda de încălzire a locuinţei, în special cei care folosesc o centrală termică electrică sau pe lemne. 17% dintre cei chestionaţi declară că beneficiază de ajutorul oferit de stat pentru încălzirea locuinţei, însă puţini consideră că el este suficient.
Potrivit studiului, scumpirile îi îngrijorează pe români mai mult decât alte surse de nelinişti din societate, cum ar fi extinderea conflictului de la graniţele ţării, nivelul corupţiei sau un nou val al pandemiei. 40% dintre români declară că valoarea facturii pentru energia electrică sau gazele naturale este cel mai mare motiv de nelinişte pentru perioada următoare, iar 25% se declară îngrijoraţi de creşterea preţurilor la articolele de bază. Doar 18% dintre conaţionali se declară optimişti, în vreme ce 43% sunt mai degrabă pesimişti cu privire la nivelul de trai pentru iarna care urmează.