Discurs privind starea UE
Comisia Europeană încearcă să contracareze efectele crizei energetice şi promite să sprijine în continuare Ucraina.
Ştefan Stoica, 15.09.2022, 12:03
Criza energetică şi ajutorul pentru Ucraina au dominat discursul despre starea Uniunii ţinut de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în plenul Parlamentului European de la Strabourg.
Vladimir Putin, a reamintit ea, este singurul responsabil pentru actuala criză şi pentru creşterea necontrolată a preţurilor la gaze şi curent electric.
Comisia caută răspunsuri la provocările acestei crize, iar printre propunerile sale se numără reducerea consumului de energie electrică cu cel puţin 5% în timpul orelor de vârf şi o reducere a cererii cu cel puţin 10% până în martie anul viitor. Executivul comunitar propune, de asemenea, un plafon temporar al veniturilor, de 180 de euro pentru un megawatt/oră, pentru producătorii de energie electrică din surse regenerabile, nucleare şi lignit. Veniturile care depăşesc plafonul vor fi colectate de guverne şi utilizate pentru a-i ajuta pe consumatorii de energie să-şi reducă facturile, a precizat şefa executivului comunitar.
Ursula von der Leyen a propus şi plafonarea profiturilor în cazul întreprinderilor care produc energie electrică cu un cost scăzut:
În economia noastră socială de piaţă, să obţii profit e un lucru bun. Însă, în aceste momente, nu este corect să se obţină profituri record de pe urma războiului şi pe spatele consumatorilor. Trăim vremuri în care profiturile trebuie împărţite şi direcţionate către cei care au cea mai mare nevoie de ele. Datorită propunerii noastre, vom mobiliza peste 140 de miliarde de euro către statele membre, cu scopul de a atenua direct impactul acestei situaţii. Şi pentru că traversăm o criză a combustibililor fosili, această industrie are la rândul ei o datorie specială. Marile companii din sectorul petrolului, gazelor şi cărbunelui înregistrează şi ele profituri uriaşe. Trebuie să contribuie şi ele, prin urmare, în mod echitabil şi să plătească o contribuţie de criză.
Preşedinta Comisiei a pledat, pe de altă parte, în favoarea reproiectării pieţei de energie electrică, care ar trebui decuplată de cea a gazului. Ea a anunţat că se va înfiinţa o nouă bancă dedicată dezvoltării hidrogenului, moment care poate constitui un punct de cotitură pentru Uniunea Europeană, care s-a angajat să lase în urmă dependenţa de combustibilii fosili importaţi din Rusia.
În prezenţa Olenei Zelenska, soţia preşedintelui Ucrainei, invitată să asiste la discurs, Ursula von der Leyen a afirmat că ajutorul financiar va continua pentru Ucraina ca un angajament pe termen lung. Uniunea va acorda 100 de milioane de euro pentru reconstrucţia şcolilor distruse de război, însă nu va oferi doar finanţare, ci şi mijloacele de care ţara are nevoie pentru a-şi valorifica la maximum potenţialul. Europa a furnizat Ucrainei asistenţă financiară în valoare de peste 19 miliarde de euro, fără a pune la socoteală sprijinul militar.