Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

100 de milioane de euro pentru Republica Moldova

România pune la dispoziție Republicii Moldova suma de 100 milioane de euro nerambursabili drept sprijin financiar, printr-un acord de cooperare în mai multe sectoare.

100 de milioane de euro pentru Republica Moldova
100 de milioane de euro pentru Republica Moldova

, 20.04.2022, 11:15

Parlamentul de la Bucureşti a aprobat Legea pentru ratificarea Acordului privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, majoritar românofonă. Ministerul român de Externe a salutat această decizie.



Potrivit MAE, documentul semnat de către premierii României, Nicolae Ciucă, şi Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, pe 11 februarie, la Chişinău, în cadrul şedinţei comune a celor două Guverne, va reprezenta un instrument principal prin intermediul căruia Bucureștiul va acorda, în următorii şapte ani, sprijin Republicii Moldova în eforturile care vizează dezvoltarea durabilă şi avansarea pe calea reformelor şi integrării în Uniunea Europeană.



În baza proiectelor finanţate prin Acord, România va participa la consolidarea rezilienţei Republicii Moldova în sectoare esenţiale pentru societate precum sectorul energetic, transport şi infrastructură de transport, protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatice, lucrări publice şi infrastructură, întreprinderi mici şi mijlocii, independenţa mass-media, reforma administraţiei publice, afaceri interne, sănătate, educaţie, cultură şi patrimoniu, cercetare, turism, competitivitate şi industrie.



MAE mai arată că documentul semnat în februarie va prelua şi amplifica funcţiile acordului dintre cele două Guverne privind programul de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat în aprilie 2010 şi ieşit din vigoare în martie 2021.



Acordul din 2010 a permis finanţarea de către România a unor proiecte emblematice, cum ar fi reabilitarea şi modernizarea a peste 1.000 de grădiniţe şi instituţii şcolare din Republica Moldova sau asigurarea unei contribuţii la dezvoltarea gazoductului Iaşi-Chişinău, proiect strategic de interconectare energetică între România şi Republica Moldova.



În ultimii ani s-au intensificat relațiile dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Aceasta a aderat la Parteneriatul Estic al UE în 2009, iar Acordul de Asociere UE-Moldova a intrat în vigoare la 1 iulie 2016. Totodată, Uniunea Europeană reprezintă cel mai mare donator al Republicii Moldova, sprijinind reformele și oferind ajutor umanitar.



Republica Moldova este cel mai mare beneficiar al ajutorului UE pe cap de locuitor în vecinătatea europeană. Asistența UE este utilizată pentru reforme-cheie în sectoare precum justiție, educație, dezvoltare economică și energie. În contextul acesta și în urma invaziei Rusiei în Ucraina, preşedintele Maia Sandu a trimis, recent, la Bruxelles, solicitarea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. România rămane cel mai important susținător al integrării europene a Chișinăului.



Semnarea protocolului privind lansarea programului de tranziție a Forțelor Aeriene Române către aeronave de generația a V-a, F-35 (foto: MApN)
În actualitate vineri, 22 noiembrie 2024

Lansarea programului de tranziţie spre F-35

Decizia Bucureștiului de a achiziţiona avioane de luptă avansate F-35 reprezintă un pas important în modernizarea continuă a Forţelor Armatei...

Lansarea programului de tranziţie spre F-35
Energie (foto: EdWhiteImages / pixabay.com)
În actualitate vineri, 22 noiembrie 2024

Strategia naţională pentru energie

Executivul de la Bucureşti a adoptat Strategia Energetică Naţională pe următorii 10 ani, până în 2035, cu perspectiva anului 2050. Este...

Strategia naţională pentru energie
Comisia Europeană (foto: © European Union - Source: EC - Audiovisual Service / Photographer: Christophe Licoppe)
În actualitate joi, 21 noiembrie 2024

Acord politic pentru Comisia Europeană

Liderii celor trei principale grupuri politice din Parlamentul European au dat undă verde membrilor următoarei Comisii Europene. Ei au fost de...

Acord politic pentru Comisia Europeană
Foto: aep.ro
În actualitate joi, 21 noiembrie 2024

13 pentru România

În România, alegerile prezidenţiale suscită, în general, cel mai mare interes şi provoacă pasiuni. În plus, anul acesta – unul special...

13 pentru România
În actualitate miercuri, 20 noiembrie 2024

Pariu pe gazele naturale

La Bursa de Valori Bucureşti a fost lansată, marți, prima emisiune de obligaţiuni de pe piaţa locală, în valoare de 500 de milioane de euro,...

Pariu pe gazele naturale
În actualitate miercuri, 20 noiembrie 2024

1.000 de zile de război în Ucraina

Reprezentanţii mai multor state, politicieni şi diplomaţi au transmis mesaje de susținere la împlinirea a 1.000 de zile de la declanşarea...

1.000 de zile de război în Ucraina
În actualitate marți, 19 noiembrie 2024

România, înaintea alegerilor prezidenţiale

Luna viitoare, președintelui Klaus Iohannis i se termină al doilea și ultimul mandat de cinci ani la care-i dădea dreptul Constituția....

România, înaintea alegerilor prezidenţiale
În actualitate marți, 19 noiembrie 2024

Vizita premierului la Bruxelles

NATO salută eforturile continue ale României şi contribuţia sa semnificativă la consolidarea Alianţei şi a securităţii euroatlantice –...

Vizita premierului la Bruxelles

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company