Test reușit privind certificatul digital european
România a testat cu succes conectarea la sistemul european de emitere și gestionare a certificatelor digitale de călătorie în contextul pandemiei de coronavirus.
Eugen Coroianu, 27.05.2021, 11:35
România a testat cu succes, miercuri, sistemul european de interconectare pentru certificatele digitale de călătorie, care vor facilita libera circulaţie în spațiul comunitar în timpul pandemiei de COVID-19. Operațiunea a fost realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) împreună cu grupul tehnic de lucru de la nivel european. Sistemul informatic aflat în dezvoltare la STS facilitează generarea certificatelor digitale UE privind COVID, transmiterea elementelor de siguranţă care permit verificarea, centralizarea acestora la nivel european şi validarea codurilor QR de către celelalte state membre.
Testarea s-a realizat în comun cu Letonia și a vizat cheile publice ale ţărilor, necesare pentru verificarea semnăturilor digitale. STS informează că certificatele conţin date de identificare esenţiale cum ar fi – numele şi prenumele, data naşterii, statul membru emitent, date medicale privind categoria pentru care se emite documentul, precum şi un identificator unic al acestuia. După implementarea sistemului informatic în România, preluarea datelor ce vor fi incluse în certificate se va realiza automat din Registrul Electronic Naţional de Vaccinări pentru persoanele imunizate împotriva COVID-19 şi din aplicaţia Corona Forms pentru persoanele care au un test negativ în ultimele 72 de ore şi cele care s-au recuperat după infectarea cu virusul SARS-CoV-2.
Certificatele vor fi emise în format digital, cu posibilitatea de a fi afişate pe smartphone, însă vor putea fi prezentate şi în formă tipărită. Acestea vor include un cod QR care va conţine o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea şi validitatea documentului. Semnătura digitală aparţine emitentului. Certificatele digitale UE sunt gratuite şi vor facilita călătoriile în spaţiul european fără restricţii epidemiologice, nefiind îngrădită libertatea de mişcare, mai arată STS.
Următoarea etapă cuprinde finalizarea portalului securizat de unde cetăţenii vor putea să îşi descarce certificatele şi realizarea internă a testelor de performanţă şi de securitate ale sistemului informatic. Conform calendarului de lucru de la nivel european, certificatele vor fi implementate la începutul lunii iulie.
Liderii celor 27 de ţări membre ale au aprobat, la începutul săptămânii, certificatul digital de sănătate care ar trebui să permită redeschiderea frontierelor şi facilitarea călătoriilor în interiorul blocului comunitar. Președintele Klaus Iohannis a spus că România se propunţă în favoarea implementării rapide şi unitare a acestuia, dar a insistat asupra faptului că utilizarea documentului nu trebuie să afecteze exercitarea dreptului fundamental al cetăţenilor la libera circulaţie.