Reacţii la situaţia poilitică de la Chişinău
Tentativa majorităţii pro-ruse de la Chişinău de a schimba componenţa Curţii Constituţionale este criticată aspru de partenerii occidentali ai Republicii Moldova.
Ştefan Stoica, 26.04.2021, 11:33
Bătălia politică
dură dintre preşedinta reformistă, pro-europeană a Republicii Moldova, Maia
Sandu, şi majoritatea pro-rusă din Parlamentul de la Chişinău ia proporţii şi
intră pe teren constituţional, unde nu-şi are locul. Socialiştii şi aliaţii lor
din partidul Şor au votat, vineri, o declaraţie privind uzurparea puterii în
stat de către Curtea Constituţională şi acordarea unui vot de neîncredere
pentru trei judecători ai Curţii. Majoritatea
ostilă Maiei Sandu consideră drept ‘dictatorială’ şi ‘nedemocratică’ decizia
recentă a Curţii Constituţionale care a constatat că sunt întrunite toate circumstanţele
pentru dizolvarea Parlamentului. Mai mult, ea a anulat o hotărâre a legislativului
prin care actualul preşedinte al Curţii, Domnica Manole, a fost votată
judecător în cadrul acestui for suprem.
Acţiunea pro-ruşilor survine după ce Maia
Sandu a primit undă verde de la Curte că poate semna decretul de dizolvare a Parlamentului,
în urma tentativelor eşuate de formare a
unui guvern. Miza politică a alianţei coagulate în jurul fostului preşedinte
Igor Dodon este evidentă, anume împiedicarea alegerilor anticipate, dorite de
Sandu, însă prin votul de vineri, această alianţă a depăşit linia roşie a
respectării Constituţiei. O spun, la unison, Uniunea Europeană şi Statele Unite.
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borell, a amintit că Republica Moldova s-a
angajat, în cadrul Acordului de asociere cu UE, să respecte independenţa Curţii
Constituţionale. El a calificat votul de vineri drept un atac flagrant asupra
ordinii constituţionale şi o încercare de a submina statul de drept. La
rându-i, ambasadorul SUA, Dereck Hogan, consideră că votul majorităţii
parlamentare denotă lipsă de respect pentru separaţia puterilor în stat.
La fel
de fermă a fost şi reacţia Bucureştiului, susţinător entuziast al micului stat
vecin cu populaţie majoritar românească. Declaraţia aprobată vineri în
Parlamentul de la Chişinău, potrivit căreia Curtea Constituţională a Republicii
Moldova ar ‘uzurpa’ puterea în stat, ‘arată dispreţ’ faţă de independenţa
Curţii, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. El a spus că
respectivul demers arată importanţa evitării oricăror decizii sau demersuri
care să pună sub semnul întrebării statul de drept. Am constatat inclusiv o
luare de poziţie a Comisiei de la Veneţia în acest sens, care este extrem de
clară în a sublinia că orice fel de atentat la adresa Curţii Constituţionale,
orice fel de neacceptare a deciziilor unei Curţi Constituţionale, inclusiv în
acest caz, reprezintă o încălcare a statului de drept, a evidenţiat ministrul
român. Micuţa ţară fără ieşire la mare, vecină cu Ucraina şi România, are
ambiţii de aderare la Uniunea Europeană, dar îngrijorările legate de corupţie
şi democraţie au înrăutăţit relaţiile cu blocul comunitar, notează Reuters.
Este ceea ce doreşte să repare Maia Sandu, dar nu o poate face fără un guvern
şi o majoritate partenere.