Pregătiri pentru a două etapă a vaccinării
România pregătește a doua etapă de vaccinare anti-coronavirus, care se adresează populației cu grad de risc și lucrătorilor din domeniile esențiale.
Eugen Coroianu, 11.01.2021, 12:40
Autoritățile române pregătesc a doua etapă a vaccinării anti-Covid 19, conform Strategiei Naționale. Aceasta urmează să înceapă după 15 ianuarie și se adresează populației cu grad de risc – adulți cu vârsta peste 65 de ani și persoane aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate. De asemenea, se adresează lucrătorilor care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. Până atunci continuă prima etapă, în care sunt imunizați angajații din domeniile sănătății și social.
Medicii, asistentele şi infirmierii ar putea fi remuneraţi suplimentar dacă vor participa la campania de vaccinare, a anunțat ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, fiind în pregătirea guvernului o ordonanță de urgență în acest sens. El a explicat că este vorba despre cea mai mare provocare a României, iar oamenii trebuie motivați să se implice. Ne bazăm pe medicii de familie să îşi informeze pacienţii de pe lista fiecăruia, să îi înscrie în platforma de programare şi apoi să monitorizeze orice alte nevoi. Va exista o sumă pentru succes, obiectivul este vaccinarea, a mai spus oficialul.
Vlad Voiculescu a promis că platforma de programare pentru etapa a doua va fi mult îmbunătăţită şi mult mai uşor de folosit. Va exista și un call center cu număr unic și va fi construită o echipă la nivelul ministerului sănătății pentru combaterea dezinformării. Ministrul de resort a reiterat faptul că vaccinarea împotriva COVID-19 este sigură, eficientă şi singura şansă pentru a reveni la normalitate.
Academia Oamenilor de Ştiinţă din România a anunțat că susţine Campania Naţională de vaccinare şi că va organiza o serie de evenimente în format online pe tema pandemiei și a măsurilor de combatere a acesteia, cu focalizare pe necesitatea vaccinării la scară largă a populaţiei.
Biserica Ortodoxă Română a făcut public faptul că va promova în eparhii informaţiile medicale privind vaccinurile anti-coronavirus. Patriarhul României, Daniel, a transmis în teritoriu o scrisoare cu o broşură informativă intitulată „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură!”. Potrivit scrisorii, preoţii şi personalul clerical care desfăşoară activităţi cu risc crescut sunt incluşi în etapa a doua de vaccinare, după cum a declarat pentru postul public de televiziune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Pe de altă parte, Asociaţia Municipiilor din România a cerut Ministerului Sănătăţii să asigure resursele financiare pentru organizarea, dotarea şi operaţionalizarea centrelor de vaccinare anti-COVID, precum şi pentru plata personalului medico-sanitar şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în acestea. Primarii de municipii sunt nemulţumiţi de faptul că proiectul Ordonanţei de urgenţă iniţiat de minister prevede ca aceste fonduri să se asigure din bugetul autorităţilor locale.