Noi reglementări privind bolnavii de COVID-19
Prin ordin al ministrului Sănătăţii, în România au fost modificate unele măsuri privind tratarea persoanelor infectate cu Sars-Cov-2.
Roxana Vasile, 29.10.2020, 11:30
Subfinanțat
ani la rând, sistemul sanitar românesc este unul dintre cele mai puțin
performante din Europa, iar problemele ies la iveală cu acuitate tocmai în
situații de criză precum cea pe care țara o traversează de la finele lunii
februarie!
Una din aceste probleme e proporția inversă între creșterea pe zi ce
trece a numărului de persoane care se infectează cu noul coronavirus și cel al
paturilor libere din spitale. Or, până nu de mult adepți ai internării inclusiv
a asimptomaticilor și a bolnavilor cu forme ușoare, acum decidenții din
domeniul medical schimbă regulile și vor ca, pentru aceste două categorii,
tratamentul să se facă la domiciliu. Scopul: descongestionarea spitalelor în
favoarea bolnavilor în situații de risc!
Astfel, prin ordin al ministrului
Sănătății, de acum, persoanele depistate pozitiv au obligaţia să anunţe medicul
de familie, care trebuie să îi monitorizeze şi să transmită datele la Direcţia
de Sănătate Publică. Asimptomaticii sau cei cu simptome uşoare care nu necesită
internare se pot izola la domiciliu sau la o adresă declarată. Pacienţii
simptomatici cu factori de risc, la recomandarea medicului de familie sau la
solicitarea lor şi cu acordul acestora, vor fi transportaţi cu ambulanţa la
spitalele Covid, unde vor fi evaluaţi clinic, apoi vor fi internaţi, tot cu
acordul lor, în spitalele de fază I sau II care au în structură secţii de
terapie intensivă sau în spitale suport, în cazul în care cele de fază I sau II
nu au secţii de ATI.
Doar că, în situația nedorită în care un bolnav ar avea
nevoie de îngrijiri la terapie intensivă, apare pericolul să nu existe
suficiente locuri libere. Iar, dacă, totuși, paturile sunt suplimentate, se
constată că nu există suficiente cadre medicale care să le deservească.
De
aceea, Guvernul a adoptat și un proiect de ordonanţă de urgenţă ce permite
angajarea, fără concurs, la
Spitalul Gerota din București, aflat în structura Ministerului de Interne, a
200 de medici care au finalizat rezidenţiatul în diferite specialităţi – ATI,
urgenţă, pneumologie, infecţioase, epidemiologie şi radiologie.
Timp de șase
luni, cei 200 vor putea fi detaşaţi prin
ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă la unităţi sanitare
aflate în nevoie, contribuind la sprijinirea medicală a pacienţilor confirmaţi
pozitiv. La încetarea perioadei pentru care au fost angajaţi, medicii vor putea
fi încadraţi pe perioada nedeterminată, în limita posturilor vacante, în
unităţi sanitare din sistemul public, astfel încât să-şi poată exercita, în
continuare, profesia de medic oriunde în ţară.