Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Măsuri sociale în perioadă de pandemie

Guvernul de la București a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă privind amânarea ratelor la bănci.

Măsuri sociale în perioadă de pandemie
Măsuri sociale în perioadă de pandemie

, 27.03.2020, 12:20

Dincolo de lupta contra-cronometru pentru salvarea vieții celor infectați cu noul coronavirus, o altă grijă majoră a acestei perioade este găsirea de soluții în sprijinul populației încercate financiar și al economiei deja fragilizate. Astfel, Executivul liberal de la București a adoptat, joi, o Ordonanţă de Urgenţă care prevede amânarea ratelor la bănci până la 31 decembrie anul acesta, dacă veniturile datornicilor, persoane fizice sau juridice, au fost afectate de pandemia de COVID-19.


Doritorii pot transmite o solicitare băncii care a oferit creditul până la încheierea situaţiei de urgenţă, adică în cel mult trei săptămâni. Persoanele interesate nu trebuie să aibă restanţe la momentul solicitării. Cu mai multe detalii, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu:

ʺSuspendarea plăţii se acordă doar debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia de COVID-19. Aici, iarăşi, vom discuta în norme ce înseamnă acest lucru, pentru că este o plajă largă de persoane fizice care pot să acceseze această facilitate. Astăzi, în România, cam toţi am fost afectaţi de această pandemie direct sau indirect.ʺ


Celor care se așteptau la simpla amânare a plății ratelor bancare, Guvernul liberal nu le dă, însă, vești tocmai bune: dobânda datorată pentru ratele suspendate se va adăuga creditului, urmând să fie reeşalonată pe toată durata acestuia. Cum vede analistul economic Constantin Rudniţchi soluția găsită de Guvern?

ʺNu ştiu dacă s-a dorit sau nu să se întâmple aşa, dar aceasta pare a fi realitatea – s-au dat mai multe speranţe decât s-a realizat în această ordonanţă, în sensul că, înainte de a fi această şedinţă de Guvern, s-a vorbit mult despre faptul că toată lumea, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, va avea acces la prevederile acestei ordonanţe şi la amânarea plăţii ratelor bancare. Ei bine, această ordonanţă nu conţine prevederi care să includă pe toată lumea şi este un criteriu deocamdată nu foarte clar, destul de vag, totuşi, şi anume, doar persoanele afectate direct sau indirect de această criză a coronavirusului. Spun că este destul de vag, pentru că nu ştim, încă, ce înseamnă indirect.ʺ


În altă ordine de idei, în ciuda dificultăților generate de pandemia de coronavirus, economia românească trebuie menținută în stare de funcționare. În acest sens, premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Transporturilor, Lucian Bode, să demareze noi investiţii. În paralel, termenele pentru cele în curs nu sunt modificate. Vor continua investiţiile și în Energie – după cum a dat asigurări ministrul Economiei, Virgil Popescu. Nici Agricultura, cu un mare potenţial de dezvoltare, nu este uitată! Ministrul de resort, Adrian Oros, a primit sarcina de a identifica oportunităţile din domeniu şi de a propune măsuri de fructificare a lor.

Klaus Iohannis, participare la Summitul Comunităţii Politice Europene (Budapesta, Ungaria)
În actualitate vineri, 08 noiembrie 2024

Reuniunea Comunităţii Politice Europene, la Budapesta

Liderii europeni s-au întâlnit la Budapesta pentru a discuta despre provocările de securitate la adresa Europei, cu accent pe situaţia din...

Reuniunea Comunităţii Politice Europene, la Budapesta
foto: Tumisu / pixabay.com
În actualitate vineri, 08 noiembrie 2024

România, de la salarii la şomajul tinerilor

Datele Oficiului European pentru Statistică arată că salariul mediu anual ajustat cu normă întreagă al românilor este al patrulea cel mai mic...

România, de la salarii la şomajul tinerilor
Donald Trump (sursa foto: Facebook / Donald J. Trump)
În actualitate joi, 07 noiembrie 2024

Reacţii la alegerea lui Donald Trump

Numeroși lideri politici din întreaga lume au reacționat, felicitându-l pe republicanul Donald Trump, care și-a anunțat victoria în alegerile...

Reacţii la alegerea lui Donald Trump
Foto: pixabay.com
În actualitate joi, 07 noiembrie 2024

Fermierii şi Politica Agricolă Comună

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi comisarul european pentru agricultură, polonezul Janusz Wojciechowski, aflat într-o vizită oficială în...

Fermierii şi Politica Agricolă Comună
În actualitate miercuri, 06 noiembrie 2024

Roxana Mînzatu, aviz favorabil în Parlamentul României

Propunerea Guvernului român pentru funcția de comisar european în viitorul Executiv comunitar, social-democrata Roxana Mînzatu, a fost aprobată,...

Roxana Mînzatu, aviz favorabil în Parlamentul României
În actualitate miercuri, 06 noiembrie 2024

Investiţii japoneze în energie şi tehnologie

Companii japoneze importante și-au exprimat interesul, zilele acestea, la București, de a investi în România, în infrastructura de transport,...

Investiţii japoneze în energie şi tehnologie
În actualitate marți, 05 noiembrie 2024

Republica Moldova continuă drumul european

Referendumul constituţional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost validat. Preşedinta Maia Sandu a câştigat detaşat...

Republica Moldova continuă drumul european
În actualitate marți, 05 noiembrie 2024

Parteneriat strategic româno-francez

Încă din secolul al 19-lea, Parisul era opţiunea numărul unu pentru elitele româneşti care-şi trimiteau fiii la studii în Occident. Tot în...

Parteneriat strategic româno-francez

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company