Noi ordonanţe de urgenţă în domeniul justiţiei
Ordonanţe de urgenţă în domeniul justiţiei ale Guvernului de stânga de la Bucureşti inflamează Opoziţia de dreapta.
Roxana Vasile, 20.02.2019, 12:40
Justiţia este, de la
finele lui 2016, de la ultimele alegeri parlamentare, câmpul de luptă politică
al Puterii şi Opoziţiei. În timp ce majoritatea PSD-ALDE declară că doreşte îndreptarea unor erori
legislative în domeniu şi, deci, o modernizare a actelor normative ce stau la
baza activităţii din Justiţie, în respectul drepturilor cetăţenilor, Opoziţia
de dreapta – în principal PNL şi USR -susţin că orice demers este menit, dimpotrivă, să submineze munca
magistraţilor, în folosul unor interese clientelare.
Nu mai departe de marţi, actualul
Guvern de la Bucureşti a luat, prin ordonanţă de urgenţă, măsuri între care cea
potrivit căreia funcţiile de conducere din Parchete nu vor
mai putea fi ocupate prin delegare. Potrivit ministrului Tudorel Toader, că
este vorba de procuror general, adjunct, procuror-şef la DNA, la DIICOT sau şef
de secţie, aceştia au un mandat fix de trei ani, un nou mandat însemnând o nouă
procedură în condiţiile legii: interviu, aviz consultativ de la Consiliul
Superior al Magistraturii, decret de învestire din partea preşedintelui ţării …
Totodată, cum, în baza noii ordonanţe guvernamentale, posibilii candidaţi
pentru funcţiile de rang înalt vor putea fi şi din rândul procurorilor foşti
judecători, avizul va reveni plenului CSM, deci a ambelor Secţii pentru
procurori, respectiv pentru judecători. Cum, la ora actuală, multe funcţii înalte
din Ministerul Public sunt ocupate prin delegare, cei în această situaţie vor rămâne
pe post timp de 45 de zile, răstimp în care se va aplica procedura legală de
ocupare.
Tot marţi, după avizul favorabil din partea plenului CSM, Guvernul român
a adoptat şi o ordonanţă de urgenţă privind procedura de selecţie a procurorului
european din partea României în cadrul viitorului Parchet European. Nota bene!
Aceasta nu se referă la numirea procurorului-şef al acestei entităţi
comunitare, pentru care există o altă procedură, în curs de derulare. Ministrul
Tudorel Toader a explicat că va exista şi o a doua categorie de procurori care
vor fi selectaţi printr-o procedură ulterioară, şi anume procurorii europeni
delegaţi. Dacă procurorul european îşi va desfăşura mandatul la Luxemburg, cel
delegat va activa în România, în numele Parchetului European.
După adoptarea
ordonanţelor, reacţia Partidului Naţional Liberal nu a întârziat: a anunţat că
va depune o moţiune simplă, la Camera Deputaţilor, împotriva ministrului
Toader. USR a vorbit de o zi neagră pentru Justiţia din România şi a făcut apel
către
organismele internaţionale să intervină, şi către cetăţeni să nu rămână
indiferenţi. Aşa că, din peisaj nu au lipsit protestatarii: mai multe persoane
s-au strâns, marţi seară, în faţa Ministerului Justiţiei, aruncând cu pietre şi
vopsea. Cât despre preşedintele de dreapta al ţării, Klaus Iohannis, acesta a
scris pe Facebook că, prin astfel de ordonanţe de urgenţă, PSD acţionează, din
nou, împotriva Justiţiei şi a statului de drept, dorind să creeze un statut
special celor care au probleme cu legea. În schimb, premierul de stânga Viorica
Dăncilă a reiterat că legile nu se dau pentru o persoană, că politicul nu are
ce căuta Justiţie şi că drepturile cetăţenilor trebuie respectate. Toate, în
paralel cu lupta anticorupţie.