Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Papa vine în România

După exact două decenii, România, majoritar ortodoxă, va primi, din nou, vizita unui Suveran Pontif.

Papa vine în România
Papa vine în România

, 14.01.2019, 12:25

Papa Francisc va face o călătorie apostolică de trei zile, de pe 31 mai până pe 2 iunie, în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis şi a Bisericii Catolice de aici – au anunţat surse oficiale concordante de la Bucureşti şi Vatican. Sub motto-ul Să mergem împreună!, Suveranul Pontif va vizita Capitala, Iaşiul, cel mai mare oraş din estul ţării, unde trăieşte o importantă comunitate romano-catolică, Blajul, capitală spirituală a greco-catolicilor români, precum şi sanctuarul franciscan de la Şumuleu Ciuc, zonă cu populaţie majoritar maghiară.



Sfântul Părinte a încurajat întotdeauna respingerea egoismului şi acordarea unei importanţe centrale binelui comun. El vine în România pentru a invita la unitate, pentru a confirma credinţa – anunţă biroul de presă al Sfântului Scaun. Episcopul Diecezei Romano-Catolice Iaşi, Petru Gherghel, a spus că Sfântul Părinte este ca un tată care vine să îşi viziteze fii. Pentru Cardinalul greco-catolic Lucian Mureşan, Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, vizita Papei Francisc în România va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma şi importante valenţe ecumenice.



Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Petru Liviu Zăpârţan, i-a declarat corespondentei Radio România la Roma că vizita Papei va însemna, fără îndoială, şi posibilitatea unui dialog cu Biserica Ortodoxă, majoritară în România, dar va fi şi o ocazie de a vedea că România este la confluenţa unor spaţii culturale extrem de diverse”. La Bucureşti, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, şi-a exprimat bucuria că vizita a fost confirmată şi a evocat bunele relaţii dintre Biserica Ortodoxă Română şi cea Romano-Catolică.



La ultimul recensământ, 86,5% dintre cetăţenii români s-au declarat ortodocşi, doar 4,6% romano-catolici şi mai puţin de un procent greco-catolici. Scoaterea în afara legii a bisericii martire greco-catolice de către regimul comunist imediat post-belic s-a făcut după modelul şi la ordinul ocupanţilor sovietici. România n-a trecut niciodată prin războaie religioase, n-a cunoscut practici inchizitoriale ori arderi pe rug.



Nu e, de aceea, întâmplător că în 1999, România devenea prima ţară majoritar ortodoxă vizitată, vreodată în istorie, de un Suveran Pontif. Invitat de preşedintele creştin-democrat Emil Constantinescu şi de Patriarhul ortodox din epocă, Teoctist, Ioan-Paul al II-lea a fost întâmpinat cu entuziasm şi cu dragoste de sute de mii de români, care, indiferent de apartenenţa lor confesională, vedeau în el cel mai iubit Papă din istorie” şi omul cu un rol enorm în prăbuşirea dictaturilor comuniste. Vizita de atunci e evocată şi de presa occidentală, precum cotidianul catolic francez La Croix sau italianul La Stampa, care amintesc că Papa Ioan Paul a numit România Grădina Maicii Domnului, formulă dragă tuturor credincioşilor”.

Semnarea protocolului privind lansarea programului de tranziție a Forțelor Aeriene Române către aeronave de generația a V-a, F-35 (foto: MApN)
În actualitate vineri, 22 noiembrie 2024

Lansarea programului de tranziţie spre F-35

Decizia Bucureștiului de a achiziţiona avioane de luptă avansate F-35 reprezintă un pas important în modernizarea continuă a Forţelor Armatei...

Lansarea programului de tranziţie spre F-35
Energie (foto: EdWhiteImages / pixabay.com)
În actualitate vineri, 22 noiembrie 2024

Strategia naţională pentru energie

Executivul de la Bucureşti a adoptat Strategia Energetică Naţională pe următorii 10 ani, până în 2035, cu perspectiva anului 2050. Este...

Strategia naţională pentru energie
Comisia Europeană (foto: © European Union - Source: EC - Audiovisual Service / Photographer: Christophe Licoppe)
În actualitate joi, 21 noiembrie 2024

Acord politic pentru Comisia Europeană

Liderii celor trei principale grupuri politice din Parlamentul European au dat undă verde membrilor următoarei Comisii Europene. Ei au fost de...

Acord politic pentru Comisia Europeană
Foto: aep.ro
În actualitate joi, 21 noiembrie 2024

13 pentru România

În România, alegerile prezidenţiale suscită, în general, cel mai mare interes şi provoacă pasiuni. În plus, anul acesta – unul special...

13 pentru România
În actualitate miercuri, 20 noiembrie 2024

Pariu pe gazele naturale

La Bursa de Valori Bucureşti a fost lansată, marți, prima emisiune de obligaţiuni de pe piaţa locală, în valoare de 500 de milioane de euro,...

Pariu pe gazele naturale
În actualitate miercuri, 20 noiembrie 2024

1.000 de zile de război în Ucraina

Reprezentanţii mai multor state, politicieni şi diplomaţi au transmis mesaje de susținere la împlinirea a 1.000 de zile de la declanşarea...

1.000 de zile de război în Ucraina
În actualitate marți, 19 noiembrie 2024

România, înaintea alegerilor prezidenţiale

Luna viitoare, președintelui Klaus Iohannis i se termină al doilea și ultimul mandat de cinci ani la care-i dădea dreptul Constituția....

România, înaintea alegerilor prezidenţiale
În actualitate marți, 19 noiembrie 2024

Vizita premierului la Bruxelles

NATO salută eforturile continue ale României şi contribuţia sa semnificativă la consolidarea Alianţei şi a securităţii euroatlantice –...

Vizita premierului la Bruxelles

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company