1 decembrie 2018 – Ziua Naţională a României
Ziua Naţională şi împlinirea a 100 de ani de la crearea României Mari este marcată, în întreaga ţară, prin ceremonii militare, religioase şi culturale.
Mariana Chiriță, 01.12.2018, 11:30
În 1918 toate provinciile istorice locuite de români se unesc sub acelaşi stat național, România. În 1859 s-a realizat unirea Țării Moldovei cu Țara Românească, care a fost urmată de dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878. Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Regatul României a dus la constituirea României Mari. Prin Tratatele semnate la Trianon și Saint-Germain-en-Laye, Marea Unire a fost recunoscută pe plan internațional
Devenită sărbătoare oficială după Revoluţia anticomunistă din 1989, Ziua Naţională şi împlinirea a 100 de ani de la crearea României Mari este marcată, în întreaga ţară, prin ceremonii militare, religioase şi culturale. În Bucureşti, aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, peste 200 de mijloace tehnice şi circa 50 de aeronave, între care aproximativ 500 de militari din ţări aliate sau partenere, au participat sâmbătă, la Parada Militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf. Parada a fost deschisă, în premieră, de către aviaţie.
Președintele României, Klaus Iohannis a participat la parada militară din București. Sărbătorim împreună Centenarul Marii Uniri, momentul fondator al existenței noastre naționale. Avem o șansă uriașă pentru următorii 100 de ani: să dovedim că ducem mai departe visul de libertate și democrație al înaintașilor, că îl apărăm și îl prețuim. Să nu uităm niciun moment că este o onoare și o mândrie să facem parte din această națiune. La mulți ani, dragi români! La mulți ani, România!, a transmis preşedintele cu prilejul Zilei Naţionale.
Detaşamentele de militari străini din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia şi Ucraina au participat la parada de 1 decembrie. Ziua Naţională a fost sărbătorită şi în marile garnizoane din ţară, cu participarea reprezentanţilor Armatei României, precum şi în teatrele de operaţii în care se află în misiune militari români. Cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, Drapelul naţional a fost arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale a fost ridicat Marele Pavoaz, precizează Ministerul Apărării Naţionale (MApN)..
Aproape 2 mii de militari și 180 de autovehicule prezente la parada de 1 decembrie şi la Alba Iulia. Transportoare blindate, autospeciale de intervenție și lansatoare de rachete, elicoptere și avioane de vânătoare trec prin fața zecilor de mii de oameni care au ajuns în orașul Unirii. Iaşiul a fost declarat de Parlament, Capitală istorică a României, iar Alba Iulia, Capitală a Marii Uniri. ca recunoaştere morală, în An Centenar, a contribuţiei lor la cel mai important proiect de ţară al românilor.