PSD, punct şi de la capăt
Liviu Dragnea a fost confirmat drept lider omnipotent al PSD, dar problemele principalului partid de guvernământ n-au dispărut.
Bogdan Matei, 24.09.2018, 11:51
O pace fragilă domneşte în PSD, viora-ntâi a guvernării de stânga de la Bucureşti, după ce, vineri seară, în şedinţa Comitetului Executiv, liderul partidului, Liviu Dragnea, a câştigat la scor votul de încredere pe care l-a cerut colegilor. Şedinţa fusese prefaţată de scrisoarea deschisă în care câţiva grei ai partidului au cerut demisia lui Dragnea, inclusiv din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Într-un autentic rechizitoriu politic, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepremierul Paul Stănescu şi fostul ministru al Apărării Adrian Ţuţuianu susţineau că situaţia juridică a lui Dragnea a devenit vulnerabilitatea majoră a PSD înaintea alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale de anul viitor, a localelor şi legislativelor din 2020. Semnatarii scrisorii mai solicitau ca premierul Viorica Dancilă, preşedinte executiv al PSD, să asigure, ca interimar, conducerea formaţiunii, până la organizarea unui congres extraordinar.
Deja condamnat la închisoare cu suspendare într-un dosar, Dragnea aşteaptă sentinţa definitivă în altul. Dosarele sale, parează omul forte al Puterii, ar fi politice şi instrumentate într-un mod total neprofesionist, ceea ce, crede el, i se poate întâmpla oricărui cetăţean român. Reconfortat de votul din CEx, Dragnea a adăugat că nu vrea să mai existe reuniuni ale conducerii partidului în care nu se discută probleme importante.
Cea mai vocală şi vizibilă dintre contestatarii săi, Gabriela Firea, crede, în schimb, că marele câştig al reuniunii de vineri este acela că, pentru prima oară, în PSD s-au discutat problemele într-un mod deschis, cu sinceritate şi cu argumente logice.
Ar trebui să urmeze, susţin la unison social-democraţii, cel puţin două săptămâni de concordie deplină, înaintea referendumului pentru redefinirea familiei de pe 6 şi 7 octombrie, a cărui organizare a fost susţinută de PSD, alături de majoritatea celorlalte formaţiuni parlamentare. Abia după aceea ar putea fi discutată eventuala remaniere a Cabinetului Dăncilă, excelent prilej, remarcă analiştii, ca vicepremierul Stănescu să plătească fronda faţă de Dragnea cu plecarea din Guvern.
Mai mult, notează aceştia, pe 8, imediat după referendum, liderul PSD are un nou termen, ce ar putea fi decisiv, în procesul de corupţie de la Înalta Curte. Pentru fostul preşedinte al României Traian Băsescu, azi senator al micii Mişcări Populare, “Firea, Stănescu şi Ţuţuianu au un mare merit: au lăsat opoziţiei şi presei un document politic semnat cu care PSD-ul poate fi atacat de dimineaţă până seara şi l-au şubrezit maxim” pe Dragnea.
Este, ricanează presa, o palidă consolare pentru cele trei partide din opoziţia de dreapta, PNL, USR şi PMP, încă incapabile să se pună de acord măcar asupra momentului în care să depună o moţiune de cenzură contra Guvernului PSD-ALDE.