TIFF 2018, la final
A 17-a ediţie, de anul acesta, a Festivalului Internaţional de Film Transilvania şi-a desemnat câştigătorii.
Roxana Vasile, 04.06.2018, 11:44
S-a tras cortina peste a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Desfăşurat la Cluj-Napoca, Evenimentul de anul acesta a pus în valoare cinematografia sud-americană. Un film paraguayan a câştigat Marele premiu. Regizorul peliculei „Moştenitoarele” („The Heiresses”), Marcelo Martinessi, încununat în iarnă, la Berlin, cu Ursul de Argint, a primit aplauzele publicului pe scena Teatrului Naţional, iar trofeul i-a fost înmânat de nimeni alta decât marea soprană Angela Gheorghiu. Marcelo Martinessi – se spune într-un comunicat al TIFF – a impresionat prin excepţionala rigoare, prin ritmul captivant impus de naraţiunea filmului, câştigând într-o competiţie în care alte 11 filme foarte bune au făcut foarte dificilă alegerea juriului.
Regizorul Dagur Kari, cineastul Stephane Foenkinos (director de casting şi regizor), scenarista Rebecca Lenkiewicz, actorul Vlad Ivanov şi regizoarea Agnes Kocsis au decis şi câştigătorul Premiului pentru Cea mai bună regie. Islandezul Hlynur Pálmason, regizorul peliculei „Iarna trădării” („Winter Brothers”), a atras atenţia cu filmul său de o „puternică pasiune, frumuseţe şi energie cinematografică”. Trei dintre actorii filmului „Ancora şi speranţa” („Anchor And Hope”), al spaniolului Carlos Marques Marcet, s-au remarcat prin „modul excepţional în care se completează pe ecran, cu inteligenţă şi farmec, creând roluri emoţionante şi pline de umor„, astfel că Premiul pentru Cea mai bună interpretare a mers către Natalia Tena, Oona Chaplin şi David Verdaguer. Trofeul a fost înmânat de actorul franco-american Jean-Marc Barr, invitatul special la TIFF.
Două filme curajoase au fost distinse cu Premiul Special al Juriului – „Casa” („The Home”) de Asghar Yousefinejad şi „Izbiţi de soartă” („Scythe Hitting Stone”) al Annei Kruglova. Să amintim şi de Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film unui titlu din secţiunea tematică A fi sau a nu fi politic corect – „Ghid de viaţă” („Life Guidance”) semnat de Ruth Mader, din Austria. Nici publicul nu a fost privat de plăcerea de a-şi desemna propriul câştigător – este vorba despre thrillerul minimalist danez „Vinovatul” („The Guilty”), regizat de Gustav Moller.
Invitată de onoare a ediţiei de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, actriţa franceză Fanny Ardant a primit Premiul pentru întreaga carieră. Iar discursul cu care şi-a răsplătit publicul a creat emoţie. În onoarea celor peste 50 de ani dedicaţi teatrului şi filmului, fermecătoarea fostă actriță maghiară din România Anna Széles a fost, la rândul ei, premiată la Gala TIFF. Nu în ultimul rând, Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, Institutul Francez şi RFI România, i-a revenit filmului „Rugăciunea” („La Prière”), în regia lui Cédric Kahn, pentru „discursul vizual armonios, coloana sonoră şi personajele care absorb spectatorul în film”.