Fonduri europene pentru România
În România, peste 60% din investiţiile publice sunt create prin fonduri europene. Este datoria noastră să ne luptăm pentru această politică de coeziune, care este cea mai vizibilă în viaţa de zi cu zi a oamenilor, a spus comisarul european, Corina Creţu.
Corina Cristea, 19.12.2017, 12:28
Autorităţile române îşi propun să atragă anul viitor cel puţin 6,3 miliarde de euro fonduri europene, bani care ar urma să meargă, în principal, spre educaţie, sănătate, infrastructură şi agricultură. O serie de contracte finanţate din fonduri europene, prin care vor fi făcute investiţii în valoare de peste 280 de milioane de euro, au fost semnate chiar luni la sediul guvernului din Bucureşti, în prezenţa comisarului european pentru politică regională, Corina Creţu. Este vorba de 18 contracte contracte de finanţare depuse pe două axe prioritare, acestea vizând reabilitarea şi modernizarea mai multor drumuri judeţene şi cu impact regional, a infrastructurii de apă şi apă uzată, cât şi eficienţa energetică şi reabilitarea de blocuri.
Comisarul european crede că Bucureştiul se află pe drumul cel bun, dar atrage atenţia că este important ca România să îşi menţină ritmul creşterii economice, să beneficieze de mai multă stabilitate politică şi să nu-şi mai complice singură procedurile legate de proiectele europene. Corina Creţu a precizat că cele mai multe ţări trimit toate solicitările online, în format electronic, iar România ar trebui să urmeze acest exemplu, din acest punct de vedere, reducerea birocraţiei reprezentând o prioritate absolută.
Peste 60% din investiţiile publice din România sunt realizate din fonduri europene, a mai spus comisarul european, punctând şi aspectele pozitive: S-au creat peste 55.000 de locuri de muncă. Au fost sprijinite peste 5.000 de întreprinderi mici şi mijlocii. De altfel, Programul Operaţional Competitivitate a fost îndeplinit sută la sută. Şi pentru perioada 2014 – 2020 avem de şapte ori mai multe cereri pentru sprijinirea IMM-urilor decât sumele alocate. Au fost create în jur de 900 de noi laboratoare de cercetare şi dezvoltare. 40.000 de gospodării au beneficiat de măsuri de eficienţă energetică. Proiectele susţinute prin politica de coeziune pot face cu adevărat o diferenţă în viaţa de zi cu zi a oamenilor. În ceea ce priveşte perioada de programare curentă, s-au înregistrat progrese importante în ultimele luni, selecţia proiectelor a fost accelerată şi aproximativ 4,3 miliarde de euro au intrat deja în România, din toate cele şase fonduri europene, cu tot cu avansuri.”