Primele acorduri ale Festivalului Enescu
De sâmbătă, muzica ţine capul de afiş al actualităţii culturale româneşti.
Bogdan Matei, 04.09.2017, 12:32
Până pe 24 septembrie, la Bucureşti şi în alte şapte oraşe mari din ţară, peste trei mii dintre cei mai apreciaţi muzicieni români şi străini susţin mai bine de 80 de concerte în cadrul de acum celebrului Festival Internaţional George Enescu. La ediţia din acest an, preşedinte onorific e celebrul dirijor Zubin Mehta, iar director artistic tot un dirijor, Vladimir Jurowski. Opera Oedip a compozitorului român a deschis Festivalul, într-o reprezentaţie cotată de un alt virtuoz al baghetei, Lawrence Foster, drept „perfecţiunea absolută.”
Săptămâna aceasta concertează Orchestra Naţională Rusă, sub bagheta lui Mikhail Pletnev şi a românului Horia Andreescu, Orchestra Filarmonicii Cehe, Orchestră Română de Tineret, Pittsburgh Simphony Orchestra şi Orchestra de Cameră din Lausanne, ce îl va avea ca solist pe Mihai Ritivoiu, laureat în anul 2011 al Concursului Internaţional George Enescu.
Directorul executiv al Festivalului, Mihai Constantinescu, a declarat pentru Radio România: Este un program foarte greu, un program foarte vast, un program pe care foarte puţini din dumneavoastră cred că veţi putea să îl urmăriţi de la început până la sfârşit. Sunt concerte pentru toate genurile de public, aşteptăm foarte mulţi tineri, pentru acea serie specială pe care Vladimir Jurovski a introdus-o pentru prima dată în acest festival, muzica secolului XXI, cu compozitori de marcă, cântaţi pe cele mai mari scene ale lumii vor fi cântaţi în această ediţie de orchestre româneşti, împreună cu dirijori şi solişti străini, este o combinaţie deosebit de bună pentru muzica românească, pentru că şi orchestrele din ţară vor avea posibilitatea oferită de festival de a prezenta lucrări moderne, de toate genurile, de la muzică avangardă, muzică de film, simfonii, suite, muzică electronică şi îmi pare foarte bine şi le mulţumesc orchestrelor din ţară – Cluj, Timişoara, Bacău, Iaşi, Camerata Regală, Ploieştiul, Sibiul, care au venit în întâmpinarea noastră şi au acceptat să facă aceste lucrări şi la ei acasă, şi la noi.”
Societatea Română de Radiodifuziune este singura instituţie media din ţară care transmite în direct concertele din cadrul Festivalului Enescu, prin posturile Radio România Muzical şi Radio România Cultural. Organizat pentru prima dată în 1958, Festivalul George Enescu a fost întrerupt în 1971 de regimul comunist, însă a fost reluat după căderea acestuia, în 1989. De atunci se desfăşoară din doi în doi ani. Considerat cea mai importantă personalitate a muzicii autohtone, celebrul compozitor, născut în 1881 şi un apropiat al Casei Regale, a fost, de altfel, şi unul dintre cele mai sonore nume ale exilului postbelic. Odată instaurată dictatura comunistă, el s-a stabilit definitiv la Paris, unde avea să se stingă din viaţă în 1955.